Argonauții
erau, în mitologia greacă, un grup de eroi care l-au însoțit pe Iason în
expediția de căutare a lânii de aur. În spectacol, o mostră prin care regizorul
Andrei Măjeri demonstrează că poate jongla excelent cu mitologia, adusă-n
actualitate, cu inserturi din Medea
de Euripide, argonauții sunt actorii care-l însoțesc pe Măjeri în aventura regizorală.
Se poate vorbi de travesti, dar m-aș referi mai curând la actori de genul
masculin care interpretează personajele feminine (Medea/Eduard Trifa sau
femeile Corintului, toți ceilalți actori).
Avem, pe de o parte, petrecerea dintr-un bar în care argonauții (cei șase
actori masculini) se întâlnesc pentru a rememora călătoria pe nava Argo,
destăinuind detalii despre personajele mitologice la care trimit, fac referire
sau pe care le impersonează, care corespund unor slăbiciuni ale lumii
contemporane. În contrasens cu faptul că lumea legendelor (cum ar fi cea a
argonauților și a lânii de aur) e dominată de figura masculinității perfecte,
un model fiind Iason însuși, survine ideea că subconștientul colectiv al
bărbaților ar putea fi invadat de imaginea Medeei, o prezență mentală obsesivă,
aproape castratoare, contribuind totuși la formularea propriei identități de
sine a celor șase, prin raportarea fiecăruia la ea (vise, visuri, viziuni,
inserturi teatrale oniriste). Prejudecăți și atitudini (patriarhatul,
misoginia, machismul) sunt depășite treptat prin evidențierea
vulnerabilităților sexului puternic, din poveștile de viață ale argonauților. Expunerea
corporalității nude revelează aceeași idee a vulnerabilității sexului
considerat, cel mai adesea și printr-o prejudecată de demult, puternic.
Inserturile din Medea de Euripide
sunt interpretate absolut fantastic, Eduard Trifa, în rolul Medeei, are o
capacitate extraordinară de a-și modifica expresia chipului, postura corporală
și de a reconstitui personajul feminin de legendă, în relație cu copiii ei, cu
Iason care-a înșelat-o, cu propria identitate de barbară. Preluând magistral
doar două fâșii mari de material lucios de culoare albastră, Eduard Trifa se transpune, poate mai mult decât în
personajul Medeei, în starea de spirit care-a generat tragedia spre care
aceasta a fost condusă de destin. Pentru ideea antică de destin, argonauții au o
rezolvare, prin expunerea ideii păcatelor preluate de la înaintași. Fragmentele
din Medea clasică sunt delimitate
sonor, prin modificare luminilor, dar și a costumației (mici adaosuri
semnificative) ori a decorului. Este un spectacol flexibil prin faptul că
decorul se manipulează foarte ușor, în schimb, este gândit cu foarte mult sens,
la fel și micile piese de costumație. În același timp, constituie un spectacol
în spectacol absolut fascinant. Interpretarea actorilor trece în prim-plan într-un
sens pozitiv, băieții Medeei sunt foarte buni, dovadă că au fost remarcați și
de juriul UNITER de anul acesta, primind, deși ar fi meritat mai mult, o nominalizare pentru debut la premiile UNITER (Florin Aioane). Date fiind calitățile actorilor și
implicit ale spectacolului, acesta străbate de ceva timp țara, în festivaluri, a
ajuns la Timișoara, la Oradea sau la Sibiu, la FITS, iar periplul încă nu s-a
încheiat.
Spre deosebire de alte spectacole în regia sa, de această dată, Andrei
Măjeri nu mai apelează la songuri pentru a lega scenele între ele. Scenele cu
argonauții la petrecere cât și cele din Medea
sunt alternate armonios, rezonând perfect cu fondul sonor și light design-ul,
cu ajustările de vestimentație ori de decor. În permanență, atunci când se
ajunge la o scenă din Medea, aceasta
e precedată de crearea suspansului, prin fondul melodic folosit. Corul antic
este redat tot de actori sau de vocile actorilor. În unele scene din Medea actorii joacă direct, în altele
sunt folosite mijloace regizorale actuale (vocile actorilor din off, la microfon, ajungând la un moment
dat la vedere ca fiind vocile celor ce întruchipează personajele de legendă; prin mimică și gestică,
aportul actorilor e mai dificil și demn de apreciere. Un spectacol în sine,
imposibil de extras din întregul spectacol, în sensul că scenele sunt foarte
bine sudate, dar care dă seamă de legenda și povestea Medeei mai bine decât
dacă i-ar fi fost dedicat în întregime.
Sub pretextul unor discuții despre personajele de legendă, argonauții
vorbesc despre ei înșiși, dar și despre tinerii bărbați în lumea contemporană,
încă un patriarhat simbolic, dominat doar numeric de femei, în căutarea
propriei identități într-o lume ambiguă în ceea ce privește judecățile de
valoare aplicate diverselor comportamente, în continuă schimbare. Bărbatul
macho nu mai reprezintă o constantă a acestei lumi, fiind supus, prin condiția
sa, fragilității într-o măsură, dacă nu egală, atunci mai mare decât femeia. Fără
a fi feminist și fără a promova anumite orientări sexuale, de comportament,
spectacolul expune diversitatea unei lumi în mișcare. Devenirea continuă a
comportamentelor, dar și a (pre)judecăților cărora respectivele comportamente
le dau naștere face imposibilă ajungerea la concluzii ferme. Un aspect care nu
infirmă, ci mai degrabă confirmă structura de spectacol dinamică, pusă în
valoare de jocul actoricesc de invidiat.
(Medea’s Boys, text de Ionuț
Sociu, regia: Andrei Măjeri, cu: Eduard Trifa, Alexandru Ion, Alex Mirea, Vlad
Ionuț Popescu, Alex Chindriș și Florin Aioane, scenografia: Irina Chirilă, coregrafia:
Attila Bordás, sound Design: Adrian Piciorea, Teatrul Apollo 111 București, premiera
20 septembrie 2018, prezentat la FITS 2019)
foto credits Alina Ușurelu
