Teatru provincial (2)

Spectacolul 1+1=3, jucat și regizat de actorii Ana Hegyi (Petronela) și Andrei Ciobanu (Frosinel), a avut premiera pe 14 martie (în reluare 5 aprilie) în cafeneaua Maideyi. Proiectul reprezintă continuarea unei alte montări, Căsătorie în doi, după texte de Ion Băieșu și regizată de Andrei Ciobanu. De această dată, scenariul propus folosește atît texte de Ion Băieșu, cît și un fragment din piesa de teatru ”De ochii lumii” a lui Teodor Mazilu. Titlul e ales dintre variantele disponibile: matematic corect, 1+1=2; 1+1=0, matematic incorect (atît cît știm noi, cel puțin), 1+1=1 (metaforă pentru cuplul unit, dar și pentru singurătatea în doi, culmea). Nu întîmplător 1+1=3: cea de-a patra scenă îi introduce pe cei doi în postura de proaspăt părinți. De-abia întorși de la maternitate, ei dispută numele (Gheorghe sau Gică), educația (spartană, călit și oțelit sau invers), viitorul (sportiv sau ospătar), temperamentul (romantic sau realist) copilului, pasîndu-l de la unul la celălalt ori fredonîndu-i versuri nepotrivite, în loc de cîntece de leagăn. Problemele lor degajă stupoare, stilul ba semidoct, ba, mai curînd, semianalfabet amuză.
Cei doi protagoniști construiesc cinci scene de tête à tête domestic, suficient de variate între ele și care se mulează destul de bine genului teatru de bar-café, foarte accesat în special de tineri la Iași. În lectura mea, spectacolul destul de provincial ca alegere tematică, prin limbaj și tot ceea ce reprezintă ca tehnică dramatică (mă feresc să folosesc termenul de ”artă”), e o ironie plină de cinism, dar lipsită de malițiozitate, complet dezinteresată, la adresa provincialismelor conjugale. E parodierea unui anume tip de femeie, greu de întrezărit astăzi în secolul vitezei, dar pasibilă a se autorecunoaște pe ici pe colo în personaj (dacă nu casnică, atunci măcar domestică, dependentă afectiv și financiar, în același timp dominatoare, mai mereu arțăgoasă și destul de fermă în pretențiile-i familiale). E, implicit, parodierea tipului de bărbat, care în completarea modelului feminin schițat, plătește un dublu tribut: vremurilor destul de libertine în care a fost ”aruncat” și mentalității tradiționaliste.
Personajele nu numai că nu sînt culte, dar reprezintă un bizar recul dinspre cultură. Frosinel și Petronela, aliterați și simpatici, pentru că sînt lipsiți de impostură, fac un show pe legea lor. Am remarcat în mod special a doua scenă, cînd cei doi se uită la un meci de fotbal printr-un gard. Ea este costumată mai mult decît hilar, într-o rochie albastră, de ocazie să zicem. În momentul în care hulește ori face galerie înspre așa-zisul stadion, urcată pe un postament, aruncîndu-se înainte cu tot corpul, fără a cădea, cu mișcări voit dizgrațioase și gesturi brutale, strigînd din toți rărunchii, cu ochelari de soare enormi, pare (e o comparație ciudată, știu) o navetă spațială. Pentru că-ți dă impresia, asta fiind și intenția, de inuman și inflexibil, de mașinărie, pregătind o decolare. La antipod, Frosinel e de un calm proverbial, se enervează și se sperie cu măsură, programat, calculat. Dar e la fel de vulgar. Andrei Ciobanu mizează pe comicul de limbaj al textului (atenție la dicție!). De asemenea, am mai reținut scena a cincea de final ca o încercare de confruntare directă cu publicul. Frosinel și Petronela își fac simțită prezența în Maideyi, printre spectactori (karaoke, interacțiune cu publicul, dînd impresia de improvizație deși nu e).
Cu toate că o sumă de scene parcă arbitrar alese, spectacolul e muncit, totodată relaxant. Sper să nu fie nimeni în cafenea, care să îl ia cumva în serios pe Frosinel: ”La teatru știi la ce se doarme cel mai bine? La momoloage.
Dormi un monolog, te trezești la dialog. Asiști la un duel, pe urmă iar mai tragi un somn la monolog, și te scoli odhnit la final, cînd se omoară amîndoi, și te distrezi cu ocazia asta, adică vezi și o crimă în același preț”.




Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.com/2012/04/teatru-provincial-2.html

Teatru provincial

Pe 7 septembrie, la orele 20, în cafeneaua Maideyi, a avut loc premiera spectacolului Căsătorie în … doi, pe marginea unor texte Ion Baieșu, realizat de actorii Andrei Ciobanu (Frosinel Leuștean) și Ana Hegyi (Petronela Ghimbir). Regia: Andrei Ciobanu. Spectacolul se va mai juca pe 16 și pe 23 septembrie.
Dacă rolul făcut de Andrei Ciobanu este unul bun, dar lipsit de sclipiri, în schimb, prestația actriței Ana Hegyi a reprezentat o surpriză reală. Ana Hegyi a terminat Liceul de artă ”Octav Băncilă” din Iași, secția de teatru (2004) și Universitatea de Arte ”George Enescu”, specializarea Artele Spectacolului de Teatru (2008, master 2010). Pînă în prezent, a lucrat foarte mult cu copiii de la Palatul Copiilor, organizînd cercuri, programe și punînd în scenă piese de teatru. Ana Hegyi a mai jucat în 4X4 la Baia Turcească, în regia Alexandrei Badea, în Iov și Salubrizarea, la Teatrul Național, în regia lui Ovidiu Lazăr, în Flori, fete, filme sau băieti și în Fast Forward , Now Rewind, la Ateneul Tătărași, în regia lui Florin Caracala. După a urmat o pauză de scenă, în care s-a ocupat mai mult de viața personală, s-a căsătorit, avînd chiar și un copil. Iar acum pot să spun că am revăzut-o revenind pe scenă cu dezinvoltura maximă ce o caracterizează, dar pe care și-a controlat-o minunat într-un rol de compoziție foarte reușit, dezvăluind o actriță împlinită și pe care merită să o vedeți jucînd. În acest moment, am mari așteptări de la actrița Ana Hegyi.
Piesa e o parodie a mariajului tradițional și, implicit, tradiționalist, a veții comune, care se pliază după cuvinte mari (fericire, ideal, orizont), preluate de pe ici, de pe colo și de la ceilalți. Viețile oamenilor obișnuiți seamănă nepermis de mult unele cu altele, dar nu e nicio impietate în asta. Ca să concretizăm, Petronela Ghimbir și Frosinel Leuștean, protagoniștii unei căsătorii cum-se-cade, avînd nevoie de un ”orizont”, îl împrumută pe cel mai la îndemînă: ”bărbatul aduce banii”, ”femeia – dragostea”, iar mariajul nu va putea fi decît unul ”fericit și prosper”. Nunta o facem cu rochie și tam-tam ca să o vadă și pe Petronela ”localitatea”. Ulterior, ea va avea un program strict, bine întocmit de el, pentru că a mai fost aplicat și de alții, fiind inițiat de cineva ” foarte competent”, cu trezirea la prima oră și realizarea programului zilnic, după un plan întocmit cu mare exactitate de el. Pînă și tandrețea conjugală este economic dozată și contabilizată, pentru ca orizontul să asigure fericirea și prosperitatea maritală : ”... pregătești cafeaua cu lapte și niște ouă moi sau ochiuri, indiferent, deși eu prefer moi sau cleioase și vii cu ele la patul meu, mă săruți dulce după ureche, dar fără să mă gîdili, că sînt foarte sensibil la locul acela, și mă trezești în vorbe cît mai ușoare, pentru că, dacă mă trezești în vorbe tari, riști sa ma indispun …”. De fiecare dată și în orice detaliu, programul cotidian este centrat pe preferințele, nevoile și dorințele lui.
Probabil că acestei montări i s-ar potrivi cel mai bine titulatura de teatru provincial. Am în vedere modul în care realizatorii interpretează piesa de teatru și o adaptează la conjunctura și premisele actuale (dar nu numai). De exemplu, numele localităților sînt modificate, acțiunea derulîndu-se cu trimiteri spațiale locale, cum ar fi Lețcani și Iași, în loc de Lehliu și Medgidia.
Emanciparea de după revoluție a adus mutații și-n fenomenul mariajului tradițional. Astfel că, în ciuda adaptării, actualitatea acestui scenariu ar putea părea una limitată. Acum nu mai mergem la Mamaia, ci la all inclusive în Turcia sau Bulgaria, acum femeile au propriul job și, cu puțin noroc, cîștigă chiar mai bine decît bărbații. Ceea ce nu înseamnă că s-au schimbat principiile ori că rolurile n-au rămas în cea mai mare parte asemănătoare. Ori că noi înșine am putea fi mai mult decît niște provinciali într-un, să zicem, altfel de teatru provincial.


Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.com/2011/09/teatru-provincial.html