De vânzare în FNT 2014

Spectacolul Gianinei Cărbunariu face parte dintr-un proiect mai general, Hunger for trade, reunind nouă țări (Belgia, Brazilia, Burkina Faso, Anglia, Germania, India, Romania, Africa de Sud, Elveția) și un subiect stringent: piața alimentară globală. O nouă mostră a teatrului documentar, bazat pe interviuri și discuții cu micii proprietari de terenuri agricole, în pericol de acaparare de către marile companii. Modul de lucru al regizoarei urmează de fiecare dată traseul întrebare-răspuns; diverse întrebări sunt aduse în prim-plan prin intermediul spectacolului. Prin această problematizare, spectatorul este incitat să caute el însuși soluții.

Fiecare dintre cele cinci acte ce compun scenariul are la bază o întrebare singulară: 1. Cum ar trebui să ne comportăm atunci când marile companii îi inhibă pe micii producători? 2. Cum ne vom raporta la situația dezastruoasă a micilor fermieri? 3. Care este opinia noastră față de ideea unei piețe alimentare globale? 4. Ce atitudine am luat în problema prospectării terenurilor pentru căutarea gazelor de șist, acțiune în defavoarea proprietarilor (țăranii români)? 5. Ce ecou mai trezește în noi astăzi ideea de revoltă/revoluție, sau cea de luptă pentru drepturile omului? (ultima scenă rescrie un fragment din Fructele mâniei de John Steinbeck).

Spectacolul este conceput astfel încât auditoriul să fie cât mai puțin lăsat să își păstreze rolul; în adresarea uneia către cealaltă, taberele adverse (reprezentanții marilor corporații, respectiv micii fermieri aduși în pragul sărăciei, al disperării și privați de demnitate umană) vorbesc aproape întotdeauna cu cineva din public. Montarea se mai caracterizează printr-o îmbinare reușită între gravitate și ludic: deși diferite ca tematică, scenele sunt îmbinate prin mutarea baloților pe care sunt așezați spectatorii, astfel încât perspectiva să se schimbe cu fiecare act. La început, baloții sunt poziționați aleatoriu de-a lungul sau de-a latul sălii studio, pe două ecrane pe pereții laterali fiind proiectate imagini desprinse din subiectele dezbătute; membrii unei companii necunoscute invadează spațiul și expun problema acaparării de terenuri din perspectival lor. Ulterior, baloții sunt aliniați, iar spectatorii, cu fața spre dreapta, află un răspuns la întrebarea privind cizmele de cauciuc verde închis înnoroiate de pe postamente: actorii le încalță și îi personifică pe țăranii români ce își expun problemele – foarte mult text și dramatism, situațiile par decupate dintr-una dintre zonele rurale studiate (Pungești, Roșia Montană); oamenii sunt confuzi, deznădăjduiți.

Spectatorii sunt mutați din nou, de data aceasta cu fața spre partea stângă, unde actorul Mihai Smarandache interpretează monologul venit tocmai din Germania. Al treilea act marchează o dislocare în scenariu, cu spargerea convenției teatrale. Mașiniștii vin și instalează o rampă unde, pe fondul proiectării unor imagini naturaliste cu pui injectați, carne tocată pentru mici, porumb și alte legume modificate genetic, discursul insistă pe promovarea pieței agroalimentare globale. Monologul este rostit cu înverșunare, traducerea este molcomă; de câteva ori, convenția teatrală este dezvăluită și reasumată. Mai mult, lumina rece germană este urmată de una caldă, românească – aceleași lucruri sunt spuse, numai că alte cuvinte sunt folosite. Și pentru ca totul să fie clar, un al treilea protagonist pune punctual pe i într-un mod vulgar, cerându-și apoi scuze, în continuarea modului de risipire a convenției teatrale.

Sunt demascate și condamnate intervenția Occidentului, prin achiziționarea unor firme de profil, în economia autohtonă, distrugerea terenurilor prin preluare pentru investiții sau folosire improprie – contaminare cu chimicale, având ca efect compromiterea produselor agricole și o alimentație improprie a populației. Dacă până acum Gianina Cărbunariu a arătat cât de toxice pot fi relațiile dintre oameni, când tensiunea Securității plana asupra intimității umane, răpind drepturile fundamentale, de această dată un subiect la fel de important este abordat: cât de nocive sunt alimentele pe care le ingerăm, imposibilitatea alegerii modului de administrare a propriei economii sau de a ne alimenta, presiunea exercitată de globalizarea pieței.

Odată cu actul al patrulea, niciun spectator nu se mai poate sustrage: privim înspre coridorul central creat cu ajutorul baloților; proiecțiile sunt lăsate în spate, acum facem parte din spectacol. Iluzia teatrală e astfel devoalată: credem că asistăm la spectacolul vieții altora, dar, gradual, prin mutări repetate, ne apropiem de ceea ce se petrece, până descoperim că așa-zisa graniță dintre actor și spectator a fost complet eludată. Dinamitați, între cablurile portocalii ale reprezentanților unei companii necunoscute, de la prospecții, căutători de gaze de șist pe terenul unor proprietari ignorați, spre exasperarea crescândă a acestora, suntem, pe rând, și investitori și fermieri.

Schimbul de replici dintre o mamă și fiul ei fugar din actul al cincilea încheie spectacolul în mod dramatic: o confruntare a avut loc, tânărul și-a apărat pământul și acum este nevoit să plece pentru a nu fi prins. Aparent, totul se petrece departe de locul pe care noi l-am ocupat în sală/societate: urmărim trecerea de la lumină la întuneric (dinspre un capăt, locul mamei, înspre celălalt, locul fiului) ca pe un meci de tenis. Revenirea la convenția teatrală nu e de durată: odată ce ne îndreptăm spre ieșire, ni se repetă – atenție să nu călcați pe cabluri; situația în care ne găsim în România actuală este una dinamitată.

 (De vânzare/For Sale, regia: Gianina Cărbunariu, distribuția: Alina Berzunţeanu, Antoaneta Zaharia, Marius Damian, Gabriel Pintilei, Alexandru Potocean, Gabriel Răuţă, Mihai Smarandache; scenografie, video, light design: Andu Dumitrescu, muzică: Bobo Burlăcianu, mișcare scenică: Florin Fieroiu, Sala Studio, Teatrul Odeon)

Dana Tabrea


http://dyntabu.blogspot.ro/2014/11/de-vanzare-in-fnt-2014.html

Tipografic majuscul în FNT 2014

 

Tipografic majuscul în regia Gianinei Cărbunariu, coproducție dramAcum și Festivalul Internațional de Teatru de la Nitra, Slovacia, în parteneriat cu Teatrul Odeon, produs de diseminare a rezultatelor unui proiect european intitulat ”Vieți paralele – secolul 20 văzut prin ochii Poliției Secrete”, rămâne un spectacol de referință pentru teatrul documentar. Producțiile teatrale, special realizate pentru Festivalul Internațional de Teatru Divadelná de la Nitra, au reunit șase țări foste comuniste și au avut ca punct central lucrul pe cazuri din dosarele Securității. Festivalul a avut loc în toamna lui 2013, însă spectacolul Gianinei Cărbunariu se joacă încă la Odeon și a fost inclus în Festivalul Național de Teatru de la București de anul acesta.

Regizoare alege să discute, la fel ca în X mm din Y km (unde a lucrat pe o stenogramă din dosarul scriitorului Dorin Tudoran), un caz și mai puțin cunoscut opiniei publice (dosarul de securitate ”Elevul” al lui Mugur Călinescu), având un final tragic. Spre deosebire de X mm…, unde caracterul de document sociopolitic al spectacolului era adus în prim-plan, neglijându-se latura estetică, de această dată același mesaj al colaborării directe ori tacite prin neimplicare (culpa comună a românilor) este îmbrăcat coregrafic și audiovideo. Actorii, aleși după calitățile de a se mula pe rol, au aptitudini dramatice excelente. Impactul energetic al spectacolului este extrem, în special în momentele din care reies teama și furia securiștilor la confruntarea cu acțiunile subversive ale tânărului de 17 ani la adresa statului de atunci – încercarea de trezire a conștiinței semenilor, prin înscrierea cu cretă albă, în litere ”tipografice”, ”majuscule” a unor mesaje de genul ”libertate”, ”vrem sindicate libere” sau privitor la absența alimentelor din România. Asemenea momente sunt construite prin proiectarea pe un panou de fundal a feței securiștilor, a ochilor acestora și, mai ales, prin proiectarea mesajelor de jur împrejurul sălii de spectacol, dar, mai ales, pe corpul acestora. Lupta cu literele proiectate ”tipografic majuscul” pe propriul corp este în măsură să redea agitația stârnită în rândul membrilor Securității de actele tânărului. Sub masca asumării unei întreprinderi de reeducare, acesta este monitorizat împreună cu membrii familiei, brutalizat și, în cele din urmă, moare în condiții suspecte (oficial, se îmbolnăvește de leucemie, fiindu-i fatal la numai 20 de ani). Anchetarea membrilor familiei și chemarea în mod repetat la sediul Securității dezvăluie o stare de fapt cumplită din comunism: membrii propriei familii se tem să spună adevărul, colegii, prietenii (deși niște copii) ajung colaboratori fără voie și surse-martor, tensiunea, teama, suspiciunea sunt stările de spirit dominante.

Spectacolul se împarte în mai multe momente, trei fiind coordonatele de bază. Prezentarea cât mai dramatică a faptelor, mijloacele de detașare (prezența camerelor pe scenă) devin la Gianina Cărbunariu modalități de exagerare a dramatismului situației, cu implicarea spectatorului (trecerea camerei prin sală) și multiple schimbări de perspectivă narativă (”povestitorul” este, pe rând, Securitatea, membrii staffului profesoral, părinții, însuși Mugur Călinescu), de fiecare dată punctul de vedere fiind filtrat de o cameră mai mult sau mai puțin vizibilă. O schimbare majoră de decor, panoul de proiecție convertit într-o saltea uriașă, determină o altă secvență în crescendo de tensiune dramatică: moartea lui Mugur Călinescu este ambiguizată, acesta sărind până la epuizare pe saltea, încheind prin a spune că acum nu mai e nimic de reproșat; nici un om nu poate trăi împotriva propriilor convingeri morale, forțat să afirme credințe pe care nu le asumă. Încălcarea dreptului la opinie a făcut multe victime în comunism. Cei ce au jurat cândva fidelitate țării pe ”ființa statului”, astăzi deplin nonșalanți, nu se simt vinovați cu nimic și oferă cu ipocrizie propria versiune asupra faptelor. În fața spectatorului, cadrați de prezența fantomatică a lui M.C. (o alegere regizorală discutabilă) și de mama acestuia, foști securiști mimează sentimente umane și ascund fapte reprobabile.

Finalul spectacolului este o întrebare fără răspuns despre un anume înscris din dosar, ca și prezentul pe care îl trăim. Accentul pus pe trecutul recent nu trebuie să neglijeze incertitudinile prezentului. Un mixaj de sunet străpunge aerul cu fragmente din Queen (printre care Under pressure), mai lipsește numai We are the champions, în acord cu destul de controversabilul Champion de pe treningul protagonistului (nu existau produse de firmă pe vremea lui M.C.): nu, nu suntem niște campioni. Decât ai traumei și colaboraționismului.

 

(Tipografic majuscul, regia: Gianina Cărbunariu, distribuția: Cătălina Mustaţă, Alexandru Potocean,Gabriel Răuţă, Mihai Smarandache, Silvian Vâlcu, coregrafia: Florin Fieroiu, muzica: Bobo Burlăcianu, light design: Andu Dumitrescu, scenografia: Andrei Dinu, Teatrul Odeon, Sala Studio)

Dana Tabrea


http://dyntabu.blogspot.ro/2014/11/tipografic-majuscul-in-fnt-2014.html

Un show ne-a afrimizat. Și Halloween

 

O lume se sfărâmă ca o oglindă ce se împrăștie în bucăți. Cioburile se adună și formează un glob (intercalat de cele două ventilatoare de lustră retro), prin care lumea este reflectată multifațetat; de la o lume cândva distrusă (a inocenței, sentimentelor împărtășite, a omeniei și onestității) la o pluralitate de proiecții de lume postmodernă. Discoteca din Visul unei nopți de vară se mută de la Atena, prin Ardeal, la București. Radu Afrim știe cum să-și vizeze, să avizeze și să implice spectatorul fără a-l brusca, așa cum se practică în teatrul interactiv. Am mai avut cu un alt prilej impresia că în cheie regizorală toate personajele erau moarte. De data aceasta e confirmat: urmașii lui Dracula trăiesc în lumea spectrelor de cine știe când, iar procesul de trezire la o viață autentică e dificil; astfel încât nu ne-a mai rămas decât umorul strămoșesc. O doză serioasă de râs într-o atmosferă cordială, sinistrul configurat de R.A. nu ne-a fost nicicând mai familiar; strânși cu toții pe scenă, vegheați de același glob, urmărind cum creaturi fantomatice își încarcă bateriile în spatele unei uși și al unor ferestre, profilând în față personaje cu sevă.

 Castingul dracului e un fenomen de spectacol, care s-ar putea reprezenta pe sine cu succes ca realizare regizoral-coregrafică într-un festival internațional. Acum, în sezonul Halooween-ului de import american, defrișând printr-o pădure de reminiscențe socioculturale (anecdote, melodii, calambururi) ale anilor ’80-’90, nimic mai ales decât un show cu miză dublă: criticarea societății actuale printr-o condamnare a comunismului ceaușist. Acțiunea este construită în două planuri, o circularitate impecabilă asociind trecutul de prezent: figura anticristică a copilului blond, fiul sau poate reîncarnarea cuiva important (a lui Ceaușescu pe care fostul pionier îl detronase, urmând să-l reinstituie, neștiind de filiația karmică a fiului său din fostul dictator; sau doar a stră-străbunicii de secol XIX?). Atât la nivel de suprafață (aluzii sociopolitice actuale, bunăoară la explorarea gazelor de șist, ironizarea sfredelitoare, totuși blândă a ”epocii de aur” cu șlagărele și eroii ei cărora le-au luat locul hiturile și starurile), cât și la nivel secund (repetarea periodică a blestemului, simbolistica cifrei 7, mitul lui Dracula), povestea este menținută într-un anumit grad în ambiguitatea conferită de un scenariu construit ludic din mers, alături de actori a căror improvizație este condusă înspre un întreg impecabil. Un puzzle ale cărui piese, fie că e vorba de decor, fie de acțiuni sau personaje, sunt perfect justificabile în context spectacologic.

Familia teologică își găsește corespondent pe dos, în descendența vampirică: tatăl bogătaș, mama depravată, fiul solitar, Nosfy/Nosferatu – un spirit vlăguit. Tatăl pune la bătaie 5.000 de euro organizând un casting în vederea selectării entertainer-ului pentru ziua de naștere a fiului său. În copilărie, nu avusese el însuși parte de zi de naștere din cauza unei fatalități: se născuse pe 26 ianuarie, când se organizau tot felul de manifestări de celebrare a conducătorului, confiscând televiziunea și evenimentele zilei. De aceea, în semn de revoltă pionierul recită spre consternarea tuturor cum conducătorul e ”ca un vampir în criptă” și pune la pământ portretul acestuia, cu un surâs mefistofelic. Ulterior, își va alege o altă zi de naștere (8 martie). În straturi, trecutul (secolul XIX), trecutul recent (România comunistă) și viitorul anterior (anii ’90) se suprapun unul peste celălalt de la sala de bal de odinioară, la căminul cultural și apoi locul de organizare al castingului. Personaje din orice timp pot intra oricând pe ușa de la sala de audiții. Juriul este format dintr-o fostă profesoară, îmbrăcată strident de la s.h. și care repetă ”ioi” până la epuizare, în c…t până peste cap în garsoniera ei de nefamiliști, un balerin ratat, cu diplomă falsificată în industria diplomelor contrafăcute, supraponderal, claunizat prin vestimentație bizară și mascatul afrimian – șoricelul cu ochi când fluorescenți, când roșii, cap mare de pluș, coadă proeminentă și corp încordat ca un arcuș. Fiecare actor joacă, în general, dublu rol, șoricelul dansator este în același timp candidat, imitându-l pe Michael Jackson a cărui reîncarnare se crede. Tot el este regizor într-un scurt moment de rupere a convenției teatrale, trimițând înspre Afrim. Acesta nu doar se proiectează pe sine în spectacol, dar presară cu metareferințe – trimițând înspre alte spectacole ale sale –, apoi metareferințe diverse din filme, muzică, folclor. Folclorul include butade din comunism, inteligent prelucrate și integrate.

Nostalgia comunismului la români este o variantă a nostalgiei originilor. Implicațiile simbolice ale scenariului mai au în vedere mitul lui Dracula, cu suprapunerea figurii lui Vlad Țepeș, ca și a lui Nicolae Ceaușescu peste imaginea vampirului. Astfel că povestea se țese aproape firesc, făcând apel și la nevoile trupei de exprimare și improvizație. La fel de natural se derulează spectacolul, în bună tradiție afrimiană: planuri suprapuse, ironizare, critica valorilor populiste, umor rafinat, ieșire din Balcani prin distanțare și redimensionare estetică. Spectacolul acesta este un ”acasă” al umanului de pretutindeni, al lumii afrimizate. Un (anti)-Halloween show: noi suntem spiritele (in-between – agonizând în intervalul dintre viață autentică și moarte simbolică/spirituală) și noi decidem încotro.

(Castingul dracului/The Devil’s Casting, text și regie: Radu Afrim, distribuția: Berekméri Katalin, B. Fülöp Erzsébet, Bokor Barna, Csíki Hajnal, Galló Ernő, Gecse Ramóna, László Csaba, Meszesi Oszkár, Moldován Orsolya, Nagy Dorottya, Ördög Miklós Levente, Ruszuly Ervin, Lőrincz Ágnes, Somody Hajnal, Szabadi Nóra şi copiii Gergely Botond şi Nagy László, muzică: Vlaicu Golcea, coregrafia: Andrea Gavriliu, Compania Teatrului Național din Târgu-Mureş „Tompa Miklós”, în Festivalul Național de Teatru 2014)

 

Dana Tabrea
http://dyntabu.blogspot.ro/2014/11/un-show-ne-afrimizat-si-halloween.html