Spectacolul este o elegie a prezentului, lucru care ni se dezvăluie abia la final, din imaginea cu blocul bombardat și scena tulburătoare cu soldatul. Este unul dintre cele mai concentrate momente când te surprinzi râzând și schimbând brusc registrul comic,iar totul se topește iremediabil în melancolie. Din nou, ca și în Trei piese triste, Horia Veriveș îmbracă un rol care simbolizează moartea. După ce excelează pe parcursul întregii prestații într-un rol de comedie care îi pune foarte bine în valoare personalitatea artistică.
Valorificarea personalității artistice a actorilor se
petrece în fiecare caz în parte, de la actorii consacrați și până la absolvenți
sau studenți. O simbioză și o chimie aparte caracterizează echipa din
distribuția spectacolului. Și fiecare duce mai departe o poveste care a început
mai demult, într-un alt spectacol de Afrim în care a jucat sau pe care poate
doar l-a vizionat.
Ca și în Trei piese
triste sau Orașul cu fete sărace,
Ada Lupu își conduce personajul către trăiri autentice, ea având și înclinația
de a pătrunde rolul cu mintea, de a-l analiza. Altfel decât în Dansul Delhi, Pușa Darie se debarasează
de discreție și acceptă provocarea unui rol extravagant. De doza lor de excentricitate
beneficiază de altfel majoritatea personajelor, asta constituind un bun prilej
pentru ca toți actorii să evolueze la superlativ. Dumitru Năstrușnicu e într-o
favorabilă postură comică, Ionuț Cornilă îi întruchipează foarte bine pe cei
de-o limbă și un port, Cosmin Maxim exprimă apropierea dintre generații, aduce
în prim plan legătura dintre actorii consacrați și studenți, ștergând orice
distanță. Sub acest aspect, se poate vorbi de demonstrarea ideii că un
spectacol reușit poate pleca de oriunde, iar un scenariu adaptat trupei de
actori , ca o reinterpretare a spațiului lingvistic, geografic, cultural e
întotdeauna de preferat unui text clasic, chiar și unei adaptări a unui
asemenea text, dacă se urmărește un spectacol actual, parcurgând evenimentele
în ritmul vremurilor pe care le trăim.
Proteste mai mult sau mai puțin înăbușite, regrete sonore
sau tăcute, capacitatea de a ceda în fața tumultului vieții sau evitarea
acestuia din urmă sunt doar câteva dintre emoțiile care conferă forță motrice
caracterelor. La fel ca și în viață, fiecare actor își ia foarte în serios
personajul care continuă și duce la paroxism roluri din spectacole anterioare, pași
dintr-o carieră pe verticală, imposibil de măsurat.
Spectacolul se distinge prin subtila trecere de la un
registru la altul (în special, comedie și melancolie), prin acțiuni scenice simultane,
prin replici care construiesc veritabile acțiuni scenice și tot atâtea
reinterpretări ale realului, prin coregrafie și interpretare vocală. Salonul de
masaj e doar pretextul întâlnirii actorilor cu poezia din spatele unor situații
prezente absolut hilare ori nefiresc de grotești. În același timp, spectacolul
reprezintă finalitatea întâlnirii regizorului cu un anumit spațiu cultural.
Din observarea semenilor și atenția acordată
evenimentelor actuale, se țese o radiografie poetică a umanului dezumanizat. Pandemia,
războiul, blocul de locuințe constituie reperele firului narativ care
explodează spasmodic într-un hohot de râs sau amuțește în fața realității
dezolante, în fine se frânge înainte de a putea decide dacă mergem la teatru
pentru a deveni mai fericiți sau mai nefericiți, presupunând că e corectă
folosirea gradelor de comparație.
În continuarea altor proiecte teatrale în care e prezentă
meditația asupra teatrului, Suntrack,
alături de intenția de a transpune viața prezentă în artă, Spectatori, ca și în Sub
fiecare pas, se creează prin spectacol o capsulă a timpului care ar putea
fi deschisă în viitor. Cu cât atmosfera scenică e mai incredibilă, cu atât
descoperim că situațiile prezentate fac parte din viața semenilor noștri, poate
chiar și din a noastră. Pe măsură ce aventura scenică a personajelor se
concretizează, aceasta refuză să ne mai atingă. Cu cât mai sonor și mai colorat
devine totul pe scenă, cu atât mai rece e spectacolul în înmărmurita-i
perfecțiune, ca o fâșie de destin.
(Masaj,
scenariul și regia: Radu Afrim, distribuția: Horia Veriveș, Pușa Darie, Ada
Lupu, Dumitru Năstrușnicu, Cosmin Maxim, Mălina Lazăr, Ionuț Cornilă, Livia
Iorga, Diana Chirilă, Marian Chiculiță, Alexandru Bodron, Robert Agape, George
Gușuleac, Flavius Grușcă, Cezar Ichim, asistent regie: Marian Chiculiță,
scenografie: Irina Moscu, coregrafie: Alice Veliche, creație vocală: Diana
Roman, premiera: 19 martie 2022)
Dana Țabrea
https://dyntabu.blogspot.com/2022/03/o-elegie-prezentului.html
