Două spectacole de Gigi Căciuleanu în FITPTI

Două spectacole de teatru coregrafic, semnate Gigi Căciuleanu au fost prezentate în FITPTI 2017. Eine Kleine Nachtmusik, un one-man show, a avut premiera recent, în cadrul Festivalului Enescu. #EmojiPlay a avut premiera la sfârșitul anului trecut, după care a început să circule prin festivaluri. Deși reprezentând formule diferite, cu un singur interpret (Lari Giorgescu) sau cu două cupluri de dansactori (Alex Călin, Adrian Nour, Ana Vișan, Irina Strungăreanu), ambele spectacole îmbină dansul cu muzica și textul, respectiv textul-imagine. Eine Kleine Nachtmusik este o meditație pe tema artistului de geniu, în timp ce #EmojiPlay e un eseu ludic, o privire deopotrivă din interior și din exterior, asupra limbajului folosit astăzi de tineri pe internet, abundând în prescurtări, emoticoane și expresii stereotipe.

Fie că e vorba de celebra compoziție de muzică de cameră a lui Mozart, Eine Kleine Nachtmusik, fie că abordează o varietate de tipuri și stiluri muzicale (de la operă, la manele), ca-n #EmojiPlay, conceptul coregrafic al lui Gigi Căciuleanu iese în evidență prin încercarea de a transforma corpul uman într-un instrument muzical viu. Astfel că, dincolo de cuvinte, spectacolele sale sunt inteligibile oricărui spectator, din orice colț al lumii, chiar și celui care nu poate auzi muzica. Limbajul coregrafic construit este matematic. Toate mișcările sunt în detaliu premeditate, dirijate și executate. Sculptând în mișcarea corpului uman, așa cum Brâncuși sculpta în marmură sau bronz, Gigi Căciuleanu e în permanență însoțit în căutările sale estetice de obsesia zborului. Mișcările ritmate ale corpului uman în timp ce dansează redau strădania omului de a se înălța spre cer. Fără îndoială, omul devine ceea ce este prin dans (David Wahl, Histoire spirituelle de la danse). Ba mai mult, suntem ceea ce dansăm sau am dansat, suma dansurilor prin care ne-am ridicat și, de tot atâtea ori, am coborât.

Structura matematică a spectacolului Eine Kleine Nachtmusik atinge apogeul spre final când Lari Giorgescu își mulează corpul, în perfect acord cu muzica, pe laturile piramidei schițate în scenă, alternând chemările de a fi mai mult decât noi înșine și respingerile încercărilor noastre. Creatorul de geniu se înscrie în această schemă a suișurilor sau coborâșurilor și a incertitudinilor de care are parte întreaga natură umană. Artistul e cel ce și-a ascuns aripile, de teamă să nu-i fie rupte. Astfel, va pretinde că încearcă să învețe să zboare alături de toți ceilalți. Gigi Căciuleanu realizează un portret sau un autoportret al artistului, recurgând la contraste estetice, demistificări ale magiei artei (Joker, jonglând cu o minge), dar și la o simbolistică destul de complexă (oglinda, piramida, cubul ”înscris” în piramidă). Pe de o parte, am observat efortul coregrafului de a desluși un ”dans al sferelor” (care ar putea corespunde ”muzicii sferelor”), iar, pe de altă parte, am descoperit un gânditor ludic care abordează cu ingeniozitate un fragment de comedia dell’arte.

Spiritul ludic, umorul și ironia se regăsesc din plin în #EmojiPlay, având însă la bază o idee serioasă. Cum putem explica nevoia tinerilor contemporani de recurge la limbajul pictogramelor (emoji) în comunicare? O posibilă explicație ar fi aceea că mintea umană are din ce în ce mai mult un caracter intuitiv, în defavoarea celui abstract. Oamenii tind astfel să fie din ce în ce mai conformiști, inclusiv atunci când folosesc limbajul și să semene din ce în ce mai mult unii cu alții, uzând de  expresii stereotipe și gândind influențați tot mai mult de prejudecăți. În același timp, latura vizuală a creierului uman devine dominantă, de aici nevoia de reprezentare prin pictograme și de înlocuire a limbajului abstract cu emoji sau de alternare a celor două modalități de comunicare (limbaj propriu-zis și emoji). Cei patru dansactori redau semnele de circulație sau comunicarea prin emoji animată și proiectată pe fundal (Les Ateliers Nomad), dar și coloana sonoră alternând la mică distanță stiluri foarte diferite (Pro-DJ Event). Un limbaj nou al tinerilor care comunică pe internet este ironizat, acest limbaj fiind o struțocămilă ce include englezisme nenecesare în limbajul cotidian; sunt de acord cu folosirea englezismelor acolo unde nu există un termen științific sau tehnic satisfăcător sau din motive stilistice, însă nu e o chestiune de stil și nici o necesitate științifică în a introduce într-un discurs termeni cotidieni din limba engleză, cuvinte de legătură sau alte banalități, doar de moft (”gen literally”).

În mare măsură, dincolo de toată această meditație de fond, spectacolul are o construcție lejeră și un conținut nesolicitant și induce o stare de bine, fiind relaxant, amuzant, plăcut, aproape terapeutic. Este foarte viu, tineresc, plin de vitalitate contagioasă și reconfortant. Pașii de dans, nu foarte complicați, sunt executați cu precizie de dansactori, iar replicile – rostite cu acea doză de mașinal impusă de situațiile create scenic. Mișcările sunt fracturate geometric de linii drepte ce indică absența unei concluzii, așteptarea momentului următor și trimit la o senzație de insațiebilitate specifică ființei umane care vrea mereu mai mult. Din această nevoie de mai mult, s-a făcut un pas înapoi înspre timpul picturilor rupestre.

Dana Țabrea

https://dyntabu.blogspot.ro/2017/10/doua-spectacole-de-gigi-caciuleanu-in.html

Teatru-coregrafic, marca Gigi Căciuleanu: un spectacol al diferenței

Imagine all the people este un spectacol de teatru-coregrafic de autor, puternic amprentat de ideile originale și de stilul inventat de Gigi Căciuleanu. În creațiile sale coregrafice, dansatori profesioniști evoluează alături de actori, de aceea a impus o nouă tipologie de artist – ”DansActorul”. Actorii uită să fie actori și devin dansatori, iar dansatorii învață să fie actori, pentru ca, la rândul lor, să reînvețe să fie dansatori. Interpreții din show-ul îndrăgostit de oameni al lui Gigi Căciuleanu, creat special pentru Opera Națională Română din Iași, sunt soliștii și balerinii Operei, alături de elevi ai Colegiului de Artă ”Octav Băncilă” din Iași.

Punctul de plecare nu este dat de un scenariu sau de o dramatizare (cum ar fi cazul teatrului-dans), ci de mișcarea pură, dinamica trupului, exersarea mișcărilor în mod ludic, sugerând metafore, întruchipând simboluri.  Diferența dintre teatru-dans și teatrul-coregrafic introdus ca gen aparte de Gigi Căciuleanu tocmai în asta constă: dacă în primul caz ideile sunt ilustrate prin dans, în cel de-al doilea – se ajunge la idee prin mișcare. Compoziții coregrafice simple și din ce în ce mai complexe și mai dificile sunt realizate; prin acestea corpul se expune în fața auditoriului, în poziții fixe, gesticulând ori se descompune prin mișcări bruște, frânte, curbe în emoții, senzații, idei. Ulterior recompunându-se alături de alte corpuri (duete ori coregrafii de grup), folosindu-se adesea elemente auxiliare (măști, obiecte de recuzită, radiocasetofon, printre care și elemente de vestimentație – pantofi, pardesie, pălărie –, acestea din urmă inevitabile într-un spectacol despre oameni, cum este cel de față).

În opinia lui Gigi Căciuleanu, perechea în egală măsură cu neperechea pot forma părți ale unui cuplu, de aceea singurătatea nu e mai puțin frumoasă decât opusul ei.  Chiar dacă ideea de cuplu este prezentă în spectacol prin duete, nu atât cuplul, cât relațiile dintre oameni sunt centrale pentru tematica abordată. Organizarea matematică, numerico-aritmetică a societății, de la 1 la 1+1, apoi la 2+3, formula ideală pentru o conversație (verbală sau coregrafică) ș.a.m.d., până la grupuri umane de diverse proporții și consistențe constituie obiectul de studiu, materialul analizat cu mijloacele teatrului-coregrafic prin acest spectacol. Energia care stă la baza raporturilor dintre oameni tinde să fie numită dragoste, însă formele ei de manifestare sunt diverse, o fracțiune de secundă, un gest, o mimică fiind suficiente pentru a schimba registrul emoțional și chiar pentru a transforma dragostea în opusul ei: afecțiune, atracție, pasiune, resentiment, repulsie, teamă, respingere, evitare, înțelegere, conflict, suspiciune, dominare, indiferență etc. Asemenea emoții sunt reflectate de momentele construite coregrafic.

Aceste emoții, aduse la stadiul de simboluri, sunt trecute prin categorii estetice diferite (sublimul, comicul, grotescul, grațiosul), prin diferite perioade ale muzicii și, implicit, prin tipologii muzicale variate (clasică, flamenco, folk…; Chopin, Bach, Janis Joplin, Astor Piazzolla, Maria Tănase…; rusească, italiană, franceză, americană…), prin modalități diferite de dans – îmbinarea baletului clasic cu mișcări caracteristice stilului teatrului-coregrafic. Uneori mișcările sunt incredibil de lejere, alteori minuțios lucrate, dar întotdeauna purtând o semnificație, mereu alta. Chintesența poate fi regăsită în primele două strofe din Imagine all the people de John Lennon, laitmotivul în ”Imagine all the people (…) living for today”, întregul construct coregrafic fiind parcă inspirat de cele două strofe pe care intră și ies interpreții la începutul și la finalul spectacolului.

Momentele de teatru-coregrafic sunt legate prin modificări operate asupra luminilor; acestea sunt admirabil realizate: scena inundată de reflectoare cu lumină roșie și spoturi albastre, spoturi roșii combinate cu spoturi albastre, asocierea spoturilor roșii, albastre și lime etc. Încadrarea figurii dansatorului și chiar a umbrei/umbrelor acestuia (ca în momentul cu omul și umbra sa, ulterior cele două umbre ale sale – ego, alte-ego, supraconștiință) este foarte bine realizată.

Poezia își face loc prin muzică, lumină și vers în lucrarea unui coregraf care pare să calculeze mișcările dansatorilor săi la milimetru: ”Acum e doar o amintire…”; clipa ce tocmai s-a scurs a și devenit trecut imediat. De aceea, prezentul – acel ceva indescifrabil între trecut imediat și viitor imediat – trebuie prețuit pentru unicitatea, efemeritatea și irepetabilitatea sa. Carpe diem pare să fie mottoul sub care se înscrie acest spectacol. Într-un moment de grup, scena e plină de interpreți care rup ziare râzând frenetic… și scena se umple de ziare călcate în picioare, sunetul lovirii scândurii ajunge, printre toate celelalte melodii, fond sonor în spectacol. Ziarul (prin care se aduc știrile de ”mâine”) e simbolul viitorului imediat: jurnalele sunt rupte și călcate în picioare într-un elan colectiv ce ne spune să trăim pentru ziua de astăzi.

Ulterior se deschide o a doua cortină înspre spațiul din spatele scenei, puternic luminat de reflectoare plasate pe scenă, astfel încât nu e identificat decât un loc amenajat, ordonat, imposibil de descris cu precizie. Acest loc simbolizează paradisul/raiul, înspre care interpreții se îndreaptă doar pentru a-l refuza, revenind în scenă. Din nou, referință la versurile lui John Lennon (”Imagine there’s no heaven (…) No hell below us”). Iadul (momentul cu măști, una dintre cele mai lungi zăboviri în scenă) sunt ceilalți oameni atunci când nu există înțelegere, colaborare și solidaritate.

Dar să ne imaginăm o lume a omului fără granițe (”Imagine there’s no countries”), pașnică, fără certuri ori războaie (”Nothing to kill or die for”), liberă de  ideologii,  prejudecăți ori dogme și în absența autoritarismelor ce decurg din acestea (”And no religion, too”). O asemenea lume este posibilă, ne-a dovedit Gigi Căciuleanu, prin poezie, muzică, dans și umor. Am evadat timp de o oră și jumătate din cotidian și am uitat complet de România, de abuzuri, de violență, de sistemele corupte, de tot ceea ce distruge calitatea umană, competența, șansa, de tot ce ne ucide lent, dar sigur, zi de zi. Preț de o clipă am făcut stop-cadru și ne-am imaginat că ar fi posibil să trăim în prezent pentru o lume mai bună.

 

(Imagine all the people, regia și coregrafia, costume, light design, colaj muzical: Gigi Căciuleanu, distribuția: Monica Ailiesei, Anca Andronache, Bogdan Aprofirei, Dumitru Buzincu, Maria Cotorobai, Georgiana Dimitrescu, Elvis Gache, Mălin Galan, Kotomi Hoshino, Ovidiu Iancu, Vlad Mărculescu, Dănuț Melenciuc, Sarasa Nagamine, Lorena Negrea, Viviana Olaru, Cătălin Pandel, Gabi Roșu, Kurumi Sakamoto, Mizuki Suzuki, Pamela Tănasă, Roxana Trandaf, Bogdan Tuluc, Răzvan Vieriu, Opera Națională Română Iași, premiera: 14 februarie 2015)

 

Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2015/02/teatru-coregrafic-marca-gigi-caciuleanu.html