Afrim si arhetipurile

Actorii Teatrului ”Andrei Mureșanu” din Sfîntu Gheorghe au jucat Mai întîi te naști de Line Knutzon, în regia lui Radu Afrim, la Teatrul Odeon, în cadrul celei de a 21-a ediții a Festivalului Național de Teatru din București (28 octombrie - 6 noiembrie). Distribuția: Elena Popa (Nymse), Claudia Ardelean (Pipi), Fatma Mohamed (Lili), Cezar Antal (Axel), Sebastian Marina (Viktor), Daniel Rizea (Toader), Ioana Alexandrina Costea (Hilde), Scenografia: Cristina Milea. Pe 25 noiembrie, va fi prezent la Romanian Festival, organizat de Universitatea din Plymouth și Institutul Cultural Român.
Spectacolul se bazează pe textul autoarei daneze Line Knutzon, valorificînd ca mize suprarealismul, comicul, ironia și absurdul. Nașterea e de cele mai multe ori una simbolică: a începe să trăiești cu adevărat sau a te întîlni real cu un altul, cu celălalt. Despre această intrare în viață a fiecărui personaj e vorba. O filosofie a firelor ce ne leagă de ceilalți, transformînd lumea într-o rețea de fire urzite de raporturile interumane, subtile și nevăzute, încurcîndu-se unele-n altele, stă la baza scenariului lui Line Knutzon.
Plasat în intervalul dintre real și oniric, un locus care nu mai rezervă surprize celor ce frecventează teatrul lui Afrim (tunete și fulgere, fum, fețe vopsite, măști, climat bizar), reprezentația dezvoltă frenetic orbecăiala unor copleșiți, handicapați, complexați, inadapdați, care încearcă să țină piept derizoriului vieții, apelînd la imaginație ori pulsează nervos: Cum să reziști, cum să-ți menții integritatea? Cum să eviți mutilarea, descompunerea, putregaiul, jegul?
Compartimentarea spațiului scenic delimitează granițele interpersonale. Practic, sînt trei ”sertare” seriale, deopotrivă deschise (decorul, extrem de detaliat, dar nu abuziv, nu e schimbat pe parcurs) și închise: fiecare zonă de pe scenă are cîte o ușă ce desparte vizibilul de un offline ori, mai degrabă doar un invisible, unde nimeni nu știe ce se petrece cînd fantomaticele creaturi bîntuie prin grădinile altor lumi ori privesc pe la geamuri purtînd măștile din dotare. Cînd personajele sînt transbordate într-un spațiu străin, o graniță este încălcată. Dintr-un apartament în altul al aceluiași imobil saltul devine unul uriaș, iar călătoria personajului care îl face una inițiatică, echivalînd cu o ieșire nu doar din găoace ci și din matcă.
Spectacolul jonglează cu imposibilul: derizoriu (ex. îndrăgostiții se încălzesc la un reșou), totuși grav. Simboluri arhicunoscute sînt declișeizate printr-o utilizare inedită (ex. message in a bottle). Piesa e despre întîlniri autentice între oameni, or e greu de înțeles sau de acceptat că majoritatea nu au întîlnit cu adevărat pe nimeni, nu au iubit pe nimeni, trăind anost, conformist și superficial.
Insolent (incantația ”Deschide ușa Cristina”), brutal (ex. scenele cu toporul), în același timp plin de lirism. Grosier (ex. sulul de hîrtie igienică), totuși sobru. Spectacolul țintește ideea înstrăinării omului, personajele au un stil de a vorbi, ca și cum nu s-ar adresa nimănui. Robotizat (ex. Viktor vorbește la microfon, nimeni nu-l ascultă), dar parcă niciodată atingînd mai mult umanul. Omul este radiografiat în latura sa excremențială, dar și în profunzime.
Spectacolul pare populat de creaturi fantastice, elfi, dwarfi sau gnomi, evocă basmele copilăriei (Hansel și Gretel), legende (funigeii), imagini de film fantastico - absurd rus ori bizareria serialelor cehe pentru copii. Nu întîmplător asistăm la o avalanșă de simboluri, de trimiteri folclorice diferite, de analogii infinite. Dincolo de această diversitate de imagini posibile, Afrim nu construiește niște caractere ci pune în joc arhetipuri, simboluri universale ale subconștientului colectiv.
Coarda e întinsă pînă acolo încît se atinge punctul cel mai sensibil din om. Într-un mod de nedescris, reprezentația funcționează ca declanșator de necontrolat al unor amintiri, experiențe în spectator. Și deși nu oferă soluții existențiale, toți cei atinși s-ar putea declara răscoliți.



Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.com/2011/11/afrim-si-arhetipurile.html

Teatrul ca arta mecanica

”Penitenciarul de maximă siguranță Iași prezintă...” e formula care-ți dă fiori din trailerul semnat Andrei Cozlac pentru spectacolul Tom&Jerry, după scenariul lui Rick Cleveland pentru filmul Jerry and Tom (1998). Scenariul este pus în scenă de regizorul Florin Caracala. Prezentarea anonimă a castingului, Tony/Moldoveanul, Elaine/Moarta, Karl/Tipul Gras, Vic/Elvis, Tom, Jerry, face apel la identitatea de rol a deținuților distribuiți în piesă, iar nu la cea reală, cel mult este însoțită de o identificare fotografică, nu însă și de nume a celor șase. În filmul regizat de Saul Rubinek apar Joe Mantegna (Tom), Sam Rockwell (Jerry), Charles Durning (Vic), William H. Macy (Karl), Sarah Polley etc.
Evenimentul a avut premiera pe 26 octombrie la Ateneul Tătărași din Iași și urcă pe scena Teatrului Nottara pe 9 noiembrie în cadrul Festivalului National al Deținuților EXIT din București.
Florin Caracala nu e la primul proiect în care implică actori - deținuți ai Penitenciarului din Iași. Un asemenea proiect e ca un fel de secure cu două tăișuri. Oricum ai plasa-o, va tăia. Fie în sus – acești deținuți pun mai multă energie în joc decît o bună parte a actorilor profesioniști. Fie în jos – teatrul ar trebui să ne facă liberi. Or, ei nu pot experimenta această senzație. Revenirea la rampă, rechemați pentru aplauze, a fost foarte diferită de cea a unui actor obișnuit. Un actor manifestă o anumită destindere odată ce a ieșit din rol, pe care nu am putut-o vedea și aici. La finele spectacolului, cei șase mai degrabă și-au (re)intrat în rol. Dar să spunem că poate nu erau obișnuiți cu scena, lucru care însă nu s-ar putea susține și referitor la momentele de joc actoricesc efectiv.
Departe de a fi o artă liberală, teatrul devine în cazul acestui spectacol un fel de distracție mecanică. Mai întîi, mișcările personajelor sînt uneori reduse la mișcările automate ale unor păpuși mecanice, tehnică folosită cu succes pentru da o notă comică. Apoi deținuții - actori sînt lipsiți de experiență scenică, dar regizorul a lucrat asiduu cu ei, ”băgîndu-le rolul în cap”. Ceea ce a dat rezultate uimitoare de altfel. În al treilea rînd, secvențele care compun spectacolul creează impresia unui carusel.
Cam acestea sînt cuvintele care-mi vin în minte atunci cînd judec spectacolul: carusel, puzzle, cub rubik. Un joc al minții poate fi ghicit în spatele transpunerii scenice minuțios organizată, dar în care și viziunea globală funcționează. Imaginile create sînt pur și simplu captivante. Se pleacă de la o imagine inițială (Tom, Jerry și o victimă), compusă din jocuri de lumini și din umbre proiectate în fundal, după care întreaga poveste începe. Se revine, recompunîndu-se detalii ale scenei ultime în scena precedentă ei (pălăria victimei), la scena inițială. O circularitate remarcabilă, un parcurs scenic atent gîndit. Bine, oricînd e loc pentru hazard (tocul de la cizma asistentei lui Oprah).
Structura spectacolului sugerează mai degrabă o peliculă cinematografică decît o piesă de teatru. Și nu mă refer la filmul pe care actorii l-au folosit ca model pentru realizarea rolurilor proprii. Nici la proiecțiile folosite ca background pentru scene. Folosirea proiecțiilor nu e doar o tehnică în cazul regizorului acestui spectacol. Am în vedere o tendință mai generală a artei lui Florin Caracala. Parcă ar încerca să facă film, să imprime fluiditate, mișcare momentelor dramatice. Dinamicitatea la care mă refer nu are un caracter scenic.
Deocamdată regizorul se orientează înspre proiectarea de tip cinematografic a unor secvențe care se succed. Secvențele de scenariu nu-mi spun mare lucru: redau frînturi din viața unor ucigași plătiți, schimburi de replici între aceștia, un fel de scurte anecdote deopotrivă hazlii și cu final sîngeros. Însă felul în care scenariul a fost valorificat surprinde tocmai prin această structură cinematografică. Așteptăm momentul în care regizorul va produce primul său ”film la scenă deschisă”, apelînd la actori profesioniști compatibili.


Dana Tabrea


http://dyntabu.blogspot.com/2011/11/teatrul-ca-arta-mecanica.html