Visul american

 

Două texte ale Savianei Stănescu, dramaturg de origine română, stabilit în SUA, montate și la NY și în România, la teatre din București, au fost selecționate pentru secțiunea FDR a Festivalului European al Spectacolului Timișoara (Useless, traducerea: Andreea Chindriș, spectacolul Organic de la TNB, respectiv Aliens With Extraordinary Skills, coordonarea traducerii: Iulia Popovici, spectacolul Viză de clown de la Teatrul Odeon). Autoarea abordează subiecte inspirate din realitate, creionând experiențele unor personaje din spațiul est european lăsat în urmă, – emigrație, exil, coabitare, dragoste, căsătorie, trafic de organe, asemenea teme interesând publicul american și devenind importante pentru cei ce se confruntă cu aceste chestiuni ori măcar doresc să afle mai multe despre. Voi menționa rapid că apreciez enorm cum un autor român de limbă engleză beneficiază de o bine-meritată recunoaștere în România, astăzi.

Faptul că ambele piese de teatru conțin pasaje de (mini)scenariu de vis/”viziuni onirice” permite regizorilor care s-au încumetat să le facă față (Andrei Măjeri, respectiv Alexandru Mihail) să își (re)dimensioneze propriile constructe spectaculare, stabilindu-și propriile repere, cadrate de propriile viziuni artistice. Visul american, mai exact o critică a sa, aduce la un numitor comun cele două puneri în scenă, diferite stilistic. În sine, montarea lui Andrei Măjeri beneficiază de varietate stilistică, întrucât el optează în spectacolul Organic pentru o structură compozită, demonstrând cum teatrul poate deveni cu succes lucru în echipă, în detrimentul estetizării și în favoarea introducerii filmului și a performance-ului în teatru. Pentru aceasta, regizorul a colaborat cu alți colegi, regizori de teatru (Ioana Păun) și film (Tudor Giurgiu), regizori-coregrafi (Arcadie Rusu), artiști ce dramatizează și regizează audio, Ada Milea, sau video, Les Ateliers Nomad, acoperind toate zonele artelor spectacolului (mișcare scenică, song, proiecție, video mapping, film în teatru).

Acestea fiind date, avem toate ingredientele unui spectacol actual, plus un joc actoricesc bine condus regizoral, cu un mesaj puternic (criza unei țări subdezvoltate, agățându-se în mod ridicol de firul visului american), miniscenariile de vis subliniind fiecare altfel conceptul (în total, cinci vise, realizate de artiștii colaboratori, două ale Korei, două ale lui Chris și unul al lui Omy).

Visul american (familia perfectă, fotbal american, gospodina care ”patinează” printre semipreparate, purtând drapelul visului trăit ca pe o trenă) s-ar putea să nu fie decât un coșmar (adopție, infertilitate, prostituție, familie disfuncțională, trafic de carne vie ori de organe). Cât de facil e să echivalăm fericirea cu o casă și cu suficiența alimentară: un acoperiș și mâncare și avem impresia că trăim, doar pentru că încă mai respirăm. A respira înseamnă însă altceva – dragoste, echilibru, normalitate. Cele mai elocvente referințe la România le dă Ioana Păun, românii fiind mari devoratori de semințe  – visul lui Chris despre moartea lui Omy, căruia vrea să îi ia nu doar rinichiul, ci creierul (deoarece Kora îl place), devenind coșmarul lui Chris, îngropat într-un pat în semințe de floarea soarelui, proiecție alb-negru; în capul patului, Omy e spectatorul cinic al automistuirii lui Chris în distracția favorită.

Ferma de porci de unde provine adolescentul străin, convins să își vândă un rinichi în spațiul occidental, ar putea fi o referință la Animal Farm, inversată (prin folosirea ironiei, jocul colorat al Silvei Schmidt, asociat cu ”visul roz” din minifilmul lui Tudor Giurgiu, inspirat de picturile Suzanei Dan, fantezie erotico-umană, despre îngeri-ancoră sau aripi-raniță, edulcorare-hiperbolă a umanismului) și reactualizată – o satiră a comunismului din spatele coșmarului american distopic: edificator în acest sens devine visul lui Omy. Adică, momentul în care Omy spune povestea adolescentului victimă din ”lumea a treia”, fluturând steagul țării vitrege (chipul lui e compus și recompus prin jocul proiecțiilor). Povestea unui fermier, căruia i-au murit toți porcii din cauza gripei  (monologul dramatic e adresat mamei, ca în Iona); despre o fermă unde au venit oameni în alb, cu măști albe și au împușcat toți porcii; despre așteptarea căreia i-a urmat venirea a doi oameni în negru, care l-au dus în New Jersey, ademenindu-l cu frânturi de vis american: bani, mâncare, în special carne, călătorie. Ferma de porci e lăsată în urmă pentru o altfel de fermă, una umană, în care fiecare om vrea în mod nejustificat ceva esențial de la celălalt, când drepturile omului sunt încălcate și traficul de carne vie și de organe sunt la ordinea zilei. Când moartea unui ”ratat” dintr-o țară subdezvoltată e un fapt insignifiant. Când pentru ”om” nu mai găsim corespondențe altundeva decât în ”hrană”, ”marfă”, ”circulație”.

Decorul este minimalist și realist, cu tușe pe costumație (peruci multicolore). Actorii își construiesc conștiincios rolurile, nimic nu e forțat, jocul lor este natural și, totuși, artistic. Silva Helena Schmidt e foarte expresivă și emoțională, Lucian Rus trece prin mai multe ipostaze de rol, dovedindu-și aptitudinile pentru diverse tipologii spectaculare (performance, joc veridic, teatru documentar), Andrei Stehan e un actor ludic, înclinat spre improvizație. Spectacolul este o tragicomedie, drama supurând prin invazia de poante și de viziuni filmice menite să distragă, ca o rană rămasă deschisă.

Spectacolul lui Andrei Măjeri (& co.) se înscrie pe direcția teatrului contemporan: temă actuală, tratată cu maximum de mijloace multimedia și song, îmbinarea poveștii-mărturie cu teatralul jocului actoricesc, punerea esteticii la lucru, în favoarea mesajului de transmis.

 

(Organic [Useless] de Saviana Stănescu, regia: Andrei Măjeri, distribuția: Silva Helena Schmidt/Kora, Andrei Stehan/Chris, Lucian Rus/Omy, artiști asociați: Ada Milea, Arcadie Rus & Les Ateliers Nomad, Ioana Păun, Tudor Giurgiu, scenografia: Irina Chirilă, Teatrul Național București, în FEST-FDR, ediția XX, secțiunea Festivalul Dramaturgiei Românești, 15-22 aprilie, Teatrul Național Timișoara)

 

 

Dana Tabrea


http://dyntabu.blogspot.ro/2015/05/visul-american.html

Spectacolul-lectură (FITPT 2013)

În diversitatea tipurilor de spectacol cu impact deosebit asupra publicului (teatru-dans, teatru filmic, teatru socio-politic, performance-uri interactive), spectacolul-lectură devine din ce în ce mai prezent în programele teatrelor racordate la cerințele actuale (spre exemplu, Teatrul Odeon din București) ori pe afișele festivalurilor cu aceleași pretenții (de exemplu, Undercloud). Nu este mai puțin cazul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, organizat de Teatrul Luceafărul din Iași (5-11 octombrie), unde s-au prezentat cu exactitate patru spectacole-lectură: ”Unu+Unu” (scenariu și regie Lucian Dan Teodorovici), ”Străini cu abilități extraordinare” (scenariu: Saviana Stănescu, regie: Ion Ciubotaru), ”Prima dată” (scenariu: Michal Walczak, regie: Ion Ciubotaru) și ”Soldata lu’ buni” (scenariu: Mihaela Michailov, regie: Ion Ciubotaru). Dintre acestea, majoritatea sunt premiere absolute, bazându-se pe texte aflate la prima (video)-audiție (excepție facând textul polonezului Michal Walczak ”Prima dată”, care a fost montat de Radu Dragomirescu în București).

Prin ceea ce FITPT a oferit publicului ieșean, în cadrul intim din librăria Cărturești Palas, s-au dovedit câteva lucruri: Teatrul Luceafărul este mai mult decât apt să facă lucruri extraordinare nu numai pentru copii, ci și pentru tineri sau adulți; actorii Teatrului Luceafărul, deși în cea mai mare parte deghizați prin machiaj și ascunși sub costumele menite să fascineze minți de copil, pot susține mai mult decât decent roluri de teatru în piese pentru cei mari; Teatrul Luceafărul s-a dovedit capabil să ofere spectacole de ”teatru mare”. Acest ultim aspect constituie o concluzie ceva mai generală, cu privire la întreg Festivalul, luând în considerare nu doar spectacolele-lectură, ci, în primul rând, spectacolele de nișă invitate, a căror evoluție a interesat atât prin calitatea acestora, cât și prin condițiile tehnice care au făcut posibilă desfășurarea scenică. În al doilea rând, am în vedere și premiera Teatrului Luceafărul din deschiderea ediției de anul acesta, ”Prințul fericit”, după Oscar Wilde, purtând parcă însemnele unei montări după Shakespeare (regia: Radu Nica), cu soluții regizorale interactive, viabile, uneori atractiv-copilărești (rubinul din inel – un trandafir, folosirea povestitorilor interschimbabili, globul argintiu/auriu), alteori moderne, nonconformiste (aspiratoarele de frunze pentru a marca schimbarea de anotimp sau safirele - ochii prințului - o lentilă-lanternă și un dispozitiv caleidoscopic nefolosit, toate având rolul creării unei detașări dramatice), cu o scenografie demnă de ”Visul unei nopți de vară” – de exemplu, decorul viu, folosirea frunzelor naturale (Ioana Popescu), cu o coregrafie actuală, impecabilă, având și funcția de a lega scenele între ele – printre altele, human puppetry dance (Florin Fieroiu), cu o distribuție constituită din actori tineri, aflați la începutul acumulării experiențelor scenice de tot felul, al căror stil este în formare, al căror potențial vizibil se va actualiza, după caz, și în măsura în care li se vor acorda cât mai multe șanse de a se realiza prin rol și spectacol (Dumitru Georgescu, Alex Iurașcu, George Cocoș ș.a.m.d), dar cu final neizbutit (minirecitalul din finalul poveștii, spre clarificare, care îmi dă senzația de  mimesis al unui no ending movie - care nu-i decât un sharp ending).

 

 Revenind, modalitățile regizorale de realizare a unui spectacol-lectură pot fi foarte diferite (uneori depind, alteori nu de tipul de scenariu care stă la baza acestora) și acest lucru a reieșit din reprezentațiile de la Cărturești din cadrul FITPT. Mai întâi, scriitorul și regizorul Lucian Dan Teodorovici vine cu o comedie complicată (un text nuanțat, cu profunzime de replică – are și filosofie și ceva poezie, de un umor rafinat, în special mizând pe comicul de limbaj și jocuri de cuvinte iscusite). Scenariul este actual în special prin tema manipulării exercitate de mass-media, reușește să creeze suspans în privința finalului și se citește pe nerăsuflate. Între conflictele interioare ale protagonistului (potențialul sinucigaș) și comedia care domină dramaturgic se instalează un paradox (de altfel, chiar punctul forte al întregului script). Plecând de la acest paradox, interpretarea lui Sorin  Cimbru încearcă să puncteze (nu întotdeauna suficient de convingător) anumite treceri de nivel dinspre dramă aproape viscerală (râs nervos) înspre comic și din nou înspre momentele grave ale personajului (în general, asistăm, la o abordare lejeră a rolului încredințat). Este, de asemenea, de bun augur faptul că distribuția este formată exclusiv din actori tineri (Andreea Spătaru, Adrian Marele, Delu Lucaci, Victor Bitiușcă, Alexandru Petrila, Theodor Ivan), al căror joc este, însă, inegal și în unele situații anticipabil. Regizoral, economia de mijloace (mapa cu textul actorilor primește utilizări multiple, e și cameră de filmat și altele), folosirea unui povestitor scenic pentru didascalii, lentoarea cu care acestea sunt executate de actori post dictum, spontaneitatea și improvizația, decorul mai mult sugerat (diferit de indicațiile scenice, stâlpii-scaune) sunt doar câteva dintre elementele care fac deliciul acestui spectacol-lectură ușor neconvențional (deoarece actorii și-au făcut temele în ceea ce privește textul, care a fost nu doar citit în prealabil, ci și învățat). Ideatic, perspectivismul speculat (”Lumea e suma perspectivelor noastre: unu+unu+...”), care l-a cam lăsat nedumerit pe interpretul rolului principal (și nu numai) este raportat la tema sensului vieții în două moduri diferite: 1. Lumea e o sumă de perspective individuale unice și dacă cineva se sinucide/dispare etc., lumea - așa cum era - dispare și ea,  ”lumea se schimbă” – solipsism în forma laxă a perspectivismului realist; 2. Privită ”de sus”/în ansamblu, fie lumea și o sumă de perspective individuale unice și de neînlocuit, aceasta ”arată exact la fel”. De la o oarecare distanță, chiar scăzând un unu din ”unu plus unu”, acest lucru poate trece neobservat (egoism uman). Și atunci întrebarea de ordin poetic - Care mai poate fi astăzi suma lui ”unu plus unu”? -  rămâne deschisă.

În al doilea rând, spectacolele-lectură regizate de Ion Ciubotaru sunt diferit realizate, în sensul că în ”Străini cu abilități extraordinare” el mizează pe mijloace scenice și costumație împrumutate din teatrul pentru copii, dar și pe interpretare actoricească subsumată esteticii expresiei (Ionela Arvinte, Mariana Teleman, Paul Sobolevschi, Adrian Zavloschi), în timp ce în ”Prima dată” ori în ”Soldata lu’ buni” prima miză cade, punând accent pe actor (Cristina Anca Ciubotaru, Ion Agachi etc.) și pe text. Tema emigrării abordată de Saviana Stănescu este destul de actuală, iar spectacolul aduce în discuție posibilitatea unei montări la Iași. În ceea ce privește textul deja pus în scenă al lui Michal Walczak, spectacolul-lectură vibrează prin intersectarea celor două cupluri de interpreți ai acelorași roluri, atât de divergent polarizate (cei doi actori mai sus menționați sunt amuzanți și dau savoare textului lecturat și, în același timp, mimat, ceilalți doi mult mai puțin reușesc acest lucru). Monologul scris de Mihaela Michailov prefigurează o montare de sală studio și introduce un text profund, solid prin problematică și interogații asumate.

Scopul abordării spectacolului-lectură ca gen teatral în cadrul FITPT pare a fi în special acela de a familiariza publicul cu texte contemporane valoroase, atrăgând atenția asupra acestora și prefigurând ulterioare mizanscene. Dar acestea sunt mai mult sau mai puțin vizibile. Nu-mi e la îndemână să-mi imaginez ce va face mai departe Lucian Dan Teodorovici cu textul său, deși chiar și acum avem de-a face cu o reprezentație-lectură, mai mult decât cu ceea ce ne-am obișnuit să numim spectacol-lectură. În timp ce textele regizate de Ion Ciubotaru par convertibile în show-uri pentru copii sau, odată supuse audierii (chiar și vizionării, în special scenariul Savianei Stănescu), pot fi revendicate pentru spectacole de ”scenă mare”.

 

Dana Tabrea

 http://dyntabu.blogspot.ro/2013/10/spectacolul-lectura-fitpt-2013.html