Showcase la Ateneu

Printr-un concurs de împrejurări favorabile, am ajuns să mă familiarizez cu activitatea recentă a tinerei trupe de actori de la Ateneul din Iași (Cezara Fantu, Codrin Dănilă, Dumitru Florescu, Daniel Onoae, Andrei Ciobanu, Ana Hegyi, Vlad Baba, Erica Moldovan, Alexandra Macovei, Alexandra Paftală). Showcase-ul (o selecție de spectacole din anul precedent și o premieră festivă) îmi permite să îmi fac o idee cu privire la atmosfera și mizele noului Ateneu.

Mă voi referi la două puneri în scenă ale actorului Daniel Onoae deoarece reflectă în mare măsură atmosfera spectaculară fresh, dezghețată, deconectantă și faptul că Ateneul susține debutul actoricesc și regizoral, având ca miză lansarea și afirmarea tinerilor. Spiritul de trupă de la Ateneu degajă foarte mult entuziasm. Elaborarea unui spectacol presupune deopotrivă muncă și ludic, efort și relaxare, teatral și improvizație. Daniel Onoae pune în practică o regie de bun-simț, realistă, încercând să puncteze cât mai mult detaliile (atenție la detalii), fără explicitări în exces sau integrând explicitările în povestea propriu-zisă și în construcția spectacolului.

Atenție, aterizăm! (adaptare după ”Boeing Boeing” de Marc Camoletti, regie: Daniel Onoae, cu Cezara Fantu, Ana Hegyi, Alexandra Macovei, Alexandra Paftală, Dragoș Maftei, Daniel Onoae, Ateneul din Iași, data vizionării: 14 ianuarie 2018) se evidențiază prin empatie cu sala; e genul de spectacol care prinde la public tocmai pentru că spectatorii se regăsesc în situațiile comice, dar și în personaje. Farsa începe atunci când cele trei logodnice succesiv-simultane ale protagonistului (Bernard/Daniel Onoae) încep să se perinde egal îndreptățite prin spațiul domestic. Situațiile sunt schematizate pentru a imprima un ritm alert montării. Farsa continuă cu încercările prietenului Robert (Dragoș Maftei) și ale servitoarei Berta (Alexandra Paftală) de a le ține la distanță una de cealaltă. Și nu se sfârșește de fapt niciodată, în ciuda happy-endului forțat. Cu cât mai incredibile devin situațiile în ceea ce privește micile detalii (de oră, de organizare a spațiului scenic, în special ușile, de vestimentație), cu atât mai mult actorul din fiecare spectator prinde aripi. Se pune accent pe improvizație și pe inspirația de moment à la légère, distribuirea celor trei stewardese în roluri pare destul de arbitrară, iar actorii tind să se joace pe ei înșiși, dar spectacolul e reconfortant.

Cezara Fantu (în rolul Helga, stewardesa de la Luftansa) a crescut foarte mult în ultimul timp și era poate cea mai indicată să rezolve paradoxalul conflict comic dintre logodnica fidelă (corectitudinea spiritului germanic) și amorul subit (pentru prietenul logodnicului ei), dintre ludic și rigiditate de caracter. Personajele pot fi construite plecând de la tipologii feminine în relație cu spiritul fiecărei nații; dacă se tatonează asemenea prejudecăți, nu se rămâne totuși în tipare. Franțuzoaica Jaqueline (Ana Hegyi) tinde mai degrabă să adopte atitudinea feminină autohtonă, gata să pună piciorul în prag pentru un mariaj sănătos. Personajul Janet (Alexandra Macovei) se situează în intervalul dintre pragmatismul americancei și superficialitatea proverbială a amorului franțuzesc (sau cât de tehnic poate fi un French kiss). În ceea ce-l privește pe Dragoș Maftei, se descurcă de minune, dar e insuficient solicitat regizoral; rolul nu reprezintă pentru el o provocare, ci el aduce un plus spectacolului prin prezență. Prin mici retușuri în construirea personajelor (și așa destul de fluide) și prin improvizație, spectacolul ar putea arăta diferit de la o reprezentație la alta. Însă empatia dintre omul din sală și omul din spatele actorului rămâne o constantă, indiferent de măștile de moment.  

Scandal în culise (de Michael Frayn, regie: Daniel Onoae, cu Ovidiu Ivan, Alexandra Acalfoae, Dumitru Florescu, Alexandra Paftală, Codrin Dănilă, Cezara Fantu, Dragoș Maftei, Alexandra Macovei, Ana Hegyi, Ateneul din Iași, data vizionării: 20 ianuarie 2018) duce pe un alt nivel preferințele lui Daniel Onoae pentru comicul de situație și pune mai multe probleme – raportul dintre teatru și viață; ironizarea teatrului, persiflarea raportului regizor-actori, ridiculizarea autorului; viața ca repetiție generală; cum, văzut din culise, teatrul scoate la iveală forfota vieții; improvizația pusă-n joc atunci când un spectacol deraiază; hazul de necaz atunci când viața a deraiat și lumea s-a smintit. Primul act (teatru în teatru sub forma unei repetiții generale) are nevoie ca linia de demarcație dintre jocul actorilor efectivi atunci când îi interpretează pe actori și jocul actorilor atunci când interpretează personajele să fie mai ferm conturată. Deoarece jonglările pe muchia fragilă dintre om, actor și personaj interesează foarte mult în teatrul actual, e nevoie ca ”teatrul e ca-n viață” sau ”în viață e ca-n teatru” să nu rămână simple formule (sau la nivel de replică scenică), ci să se concretizeze prin conștientizarea nivelurilor distincte de interpretare (”sunt actor și joc un actor care, la rândul său, joacă un personaj”). De asemenea, trecerile între diferitele niveluri de interpretare trebuie să fie fulgurante, fără ca spectacolul să piardă din dinamism. Din ceea ce am observat, s-a ținut cont cu precădere de cel de-al doilea aspect (ritmicitate, rapiditate) în detrimentul celui dintâi. Cel de-al doilea act (spectacolul văzut din culise, cu decorul întors) este dificil din punct de vedere tehnic. Cu atât mai mult cu cât ultimul act reia povestea reîntorcând decorul spre spectatorul propriu-zis. 

Pentru a evita complicațiile, s-a optat în spectacolul la care mă refer pentru o variantă facilă tehnic, insistând pe burlesc. Din culise se vede premiera – o harababură din cauza relațiilor dintre actori/regizori (ca oameni), iar la o distanță de câteva luni se poate vedea normal o reprezentație modificată de problemele accentuate din spatele scenei, dar fără a fi nevoie ca actele al doilea și al treilea să fie unul oglinda celuilalt. Actul al treilea probează în spectacolul montat de Daniel Onoae triumful (sau eșecul, depinde unde te situezi) improvizației atunci când reprezentația e bruiată de problemele din culise. Deoarece actorii din spectacolul lui Daniel Onoae (nu doar cei din spectacolul în spectacol) își permit astfel să improvizeze la rândul lor, actul al treilea e cea mai relaxa(n)tă și mai comică parte pentru privitori.

 Dana Țabrea

Flash Euroart II

Pe 27 mai, în cadrul aceluiași festival, EuroArt, Teatrul ”Maria Filotti” din Brăila, a adus pe scena Casei Studenților din Iași, comedia Scandal în culise, aparținînd dramaturgului englez contemporan Michael Frayn, regia: Radu Nichifor, distribuția: Bujor Macrin, Mihaela Trofimov, Valentin Terente, Alin Florea, Cătălina Nedelea, Liviu Pintileasa, Adrian Ștefan, Corina Borș, Alexanda Poiană.
Actorii teatrului brăilean au rezistat pe scena ieșeană timp ce trei ore, cu pauze pentru schimbarea decorului între acte, jucînd impecabil și declanșînd rîsete frenetice și aplauze interminabile, fiind chemați la rampă de mai multe ori la finele spectacolului. Prin acest spectacol, fără a mă referi la numele consacrate din program (ex. Ion Caramitru, Horațiu Mălăele), cred eu că festivalul EuroArt și-a recîștigat parcă reputația odinioară dobîndită. Dat fiind că se știe, oricît de banal ar suna, nimic nu rămîne ca la început (ca să nu mai insistăm că biletul costa 5 Ron la celelalte ediții, cînd în program erau chiar și piese de Radu Afrim, anul acesta ajungînd la 20, în timp ce programul per ansamblu a lăsat loc de mai mult).
Am ales această piesă pentru că este neobișnuită în cel puțin o privință: ne pune în temă cu fațetele multiple ale realizării unui spectacol de teatru. Constituită din trei acte, reprezentația conferă trei perspective diferite asupra actului scenic: 1. Repetiția generală a spectacolului, unde ne devine clar că avem de a face cu un teatru în teatru, 2. Același spectacol, în turneu, într-una dintre reprezentații, numai că scena este întoarsă, piesa fiind de această dată privită din culise și 3. Scena este din nou adusă cu fața la spectator, iar spectacolul degenerat, ajuns la aniversarea a o sută de reprezentații, este modificat prin improvizațiile actorilor evident afectați de ceea ce se întîmplă în culise.
E inedită o asemenea disecție pe viu a actului scenic. Sînt atinse în mod critic unele aspecte care vizează atît lucrul la un spectacol, cît și produsul creat: cum să nu ajungi la repetiția generală, cît îți este permis să improvizezi, gravitatea lipsei de sincronizare dintre actori, ce se poate întîmpla pe scenă dacă lucrurile scapă de sub control în spatele scenei. Comedia care stă la baza ansamblului metateatral construit este una bulevardieră, deosebit de ușoară, chiar ieftină, cu răsturnări de situație ridicole și hilare. Cu intervenții ale regizorului exasperat de nedumeririle, stîngăcia, rolurile neasumate ale actorilor, la rîndul lor ajunși la limită, stresați și copleșiți. Asistăm, în fond, la o repetiție generală nu tocmai reușită (deși mai sînt doar cîteva ore pînă la premieră), extrem de plauzibilă, cu situații problematice excelent construite, fiind de multe ori luați prin surprindere (actul I).
Apoi, privit din culise spectacolul devine și mai captivant, atenția deplasîndu-se înspre comédia umană din spatele scenei, la care avem acces în mod direct (actul al II-lea). Parțial, pot fi urmărite în paralel rezultatele pe scenă ale evenimentelor dezastruoase din culise (actorii sînt împinși de la spate, intrigi amoroase le răpesc atenția de la momentul intrării în scenă, iar spectacolul din culise devine de nedescris). Consecințele a ceea ce se petrece în arrière-plan devin vizibile în totalitate, odată ce scena este reîntoarsă cu fața la spectator (actul al III-lea), iar comedia inițială se derulează cu întreruperi, intrări dezincronizate ale actorilor, nepotriviri de replică (un actor recită replica inițială, celălalt improvizînd în funcție de situațiile nou create pe scenă din cauza celor ce se petrec în culise), cu lovituri în rotulă, actorii fiind de cele mai multe ori aruncați în scenă și mai mereu luați prin surprindere.


Dana Țabrea

http://dyntabu.blogspot.com/2011/06/flash-euroart-ii.html