Iasul figurilor de ceara: Un spectacol de fundal

Putem aspira ca teatrul să devină un mediu elevat, prin care o idee este pusă în mișcare ori făcută să funcționeze, sau se poate transforma într-o suită destinată divertismentului frivol. Încercând poate să captureze ambele ipostaze, spectacolul lui Dabija are o soartă nu tocmai fericită. Lipsa unei compoziții forte îmi pune mari semne de întrebare privitor la sensul a tot ceea ce am văzut. A fost ca și cum aș fi făcut o tură printr-un muzeu al figurilor de ceară. Apoi mintea mea nu poate concepe asocierea dintre Cimitirul de la Săpânța și Madame Tussauds. Ori dintre ethosul popular românesc, în particular moldovenesc (steaua, Plugușorul, mascații, bumbierii, hora) și roata din, să zicem Prater, depănând câteva fantome sinistru și aparent, fără rost.

Recuperarea tipului de reprezentație oferit de commedia del arte în spațiul teatrului contemporan nu mai constituie de mult o noutate. Însă o autohtonizare a aceleiași commedia del arte ridică semne de întrebare. În același timp, absența unui fir narativ consistent, a unei minime actualizări identitare a personajelor, nu favorizează această piesă. Faptul că Dabija nu-și propune să construiască niște caractere rămâne la fel de vag orânduit ca și cel al defilării simbolurilor. Singurul aspect pozitiv ce merită menționat a fost distribuirea lui Andrei Grigore Sava în rolul saltimbancului (alias Arlecchino); funcția personajului în economia spectacolului nu o depășește pe cea a șturlubaticului din commedia del arte, însă jocul actoricesc al lui Grigore Sava este de talie europeană. Apoi aș mai atrage atenția asupra unei figuri cel puțin bizare, capra din obiceiurile românești, tradusă acum printr-o mireasă travestită, moartă, postmodernă, cu fața vopsită strident în alb și negru. În rest, teatrul în teatru, devalorificat din planul ideii, ajunge simplu teatru de estradă; cu accente burlești (Petronela Grigorescu în rolul Marghioliței).

L-aș numi un spectacol de fundal, pentru că figurația domină de la distanță pasajul teatral efectiv. Din punctul meu de vedere, acesta e singurul mod în care pot deschide o discuție despre ”Iașii în carnaval” de Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija, pus în scenă la Sala Mare a Teatrului Național din Iași (premiera 5 octombrie 2012). Presupozițiile fundamentale, credințele guvernează modul în care oamenii gândesc ori acționează la un moment dat în istorie. Mai concret, spune-mi ce gândești ca să-ți spun cine ești. Însă a gândi nu echivalează cu rațiunea, iar a fi nu e decât modul uman de manifestare într-o anumită perioadă istorică. Nivelul de unde credințele determină astfel ceea ce suntem la un moment dat este, în fapt, prerațional.  Doar ca background ordonator a ceea ce suntem și facem în lume, măștile și mascații, respectiv termenul de ”carnaval” și-ar putea revendica un statut noțional. În același timp, restituind ceea ce se vrea un ”spectacol de atmosferă” unei  anume semnificații. Simultan a două paradigme teatrale distincte (elitism vs. populism), două paradigme umane își dau concursul în paralel (planul protipendadei cu măști fără chip și planul irozilor schimonosiți coloristic); (la care se adaugă zona quiproquo-ului alecsandrian, fidelă textului, trudită actoricește). Totul până când regizorul încearcă să surprindă scenic momentul unei revoluții mentale, a unui shift paradigmatic. Lucru care practic îi scapă printre degete, alegând ca, într-o horă a armoniei universalizatoare, să niveleze orice posibilă diferență, intercalând planurile. Hora fiind, ca și Fanfara de la Chetriș, lipsită de pretenții de soluție teatrală, dar suficient de sugestivă pentru a-i face pe unii să se zdruncine dansant în scaune, eu devenind tot mai tristă. Oare de ce?

Din același motiv pentru care focul de artificii de după, în asociere cu împușcăturile fumate, ridicol de sonore, de pe scenă m-au trimis cu gândul înspre Revoluția română din decembrie2012, la care regizorul însuși a făcut referire în conferința de presă, cu aluzie la data de 22 decembrie, în același timp dată a primei reprezentații a ”Iașilor în carnaval” din 1845. Mi-e greu să accept că acum, striviți de solemnitatea Marii Săli, s-au abținut de la improvizație actori care își permiteau adesea să scuture colbul, trimițându-și săgeți unul altuia ori ratându-le în eter, țintind măcar realitatea astăzi tot mai insuficientă nouă. Pentru că România, să nu ne amăgim, nu mai e nici măcar o țară balcanică, în care să aruncăm ultima piatră.

 

Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2012/10/iasul-figurilor-de-ceara-un-spectacol.html

Iasii in carnaval

Vineri, 5 octombrie, puteti asista la fata locului sau online, daca intrati la Home pe pagina Teatrului National din Iasi, la redeschiderea Salii Mari. Programul include difuzarea unui film, un portret colectiv realizat de Alexandru Condurache, intitulat ”3 generatii de actori” si premiera spectacolului ”Iasii in carnaval” de Vasile Alecsandri. De asemenea, fatada TNI va deveni locul unor proiectii deosebite (Spirit), iar pe Esplanada TNI va fi lansat un foc de artificii.

Din distributia spectacolului de teatru ”Iasii in carnaval” fac parte 28 de actori ai trupei Teatrului National din Iasi, dintre care ii amintesc pe Doru Aftanasiu (Postelnicul Tache Lunatescu), Annemarie Chertic (Tarsita), Calin Chirila (Jignicerul Vadra), Teodor Corban (Satrarul Sabiuta), Pusa Darie (Safta), Catinca Tudose (Cati), Petronela Grigorescu (Marghiolita), Daniel Busuioc (Alecu) și Dumitru Nastrusnicu (Leonil) in rolurile principale. Regia este semnata de Alexandru Dabija, scenografia de Dragos Buhagiar, iar coregrafia de Florin Fieroiu. Coloana sonora: Fanfara de la Chetris. Alexandru Dabija a mai montat la Iasi in 2010 ”O noapte furtunoasa” de I.L. Caragiale, lucrind tot cu scenograful Dragos Buhagiar.
”Iasii in carnaval” s-a jucat pentru prima data pe 22 decembrie 1845 si a starnit reactii foarte puternice in epoca zbuciumata. Cu atat mai mult cu cat premiera a coincis cu iesiri in strada indreptate impotriva cresterii impozitelor. Personalitatile din loje au intentionat sa paraseasca sala de spectacol, domnul chiar a facut-o.  Aga a ordonat incetarea mascaradei de pe scena. Reprezentatia era sa fie intrerupta de autoritati pentru aluziile la revolta si revolutie. Insa bonjuristii (tineri progresisti) au aclamat, dorind continuarea spectacolului. Si spectacolul a continuat.

Alegerea acestei piese pentru a marca redeschiderea Salii Mari are, cred,  legatura cu atmosfera festiva care incepe sa imbrace Iasul, anticipand Zilele Iasului. In acest sens, ii permite regizorului, asa cum el insusi a marturisit, sa realizeze un spectacol dinamic, varorificand ”dimensiunea folclorico-populara” a teatrului lui Alecsandri, exagerand-o chiar, si mutand  ”accentul de pe stilul de vodevil al textului ”  pe aspectul de ”teatru popular”.

Piesa este o comedie de situatii si o satira. La nivelul modalitatilor dramatice amintesc motivele teatrului in teatru si a lumii pe dos (o posibila semnificatie a ideii de "carnaval"), pe care asteptam sa vedem cum le incondeiaza Dabija. Cat priveste personajele, acestea au iz caragialesc, fiind prezenti in nuce atat Conu Leonida (Postelnicul Tache Lunatescu), dar si Efimita (Tarsita) ori Pristanda (Satrarul Sabiuta). Caracterele satirizate de Alecsandri includ tipul burghezului, care-l mimeaza pe aristocrat si actioneaza asemeni unui Dinu Paturica (veritabilul parvenit din literatura romana), Jignicerul Vadra; ofiterasul laudaros, mare amator de dame (Leonil), dama coapta, mereu dormica de amoruri tinere (Tarsita); tinerelul superfluu, pus in situatii crancene, dar care isi invata lectia (Alecu).

Deoarece regizorul a facut aluzie la Revolutia din 1989, care, intamplator sau mai putin, a avut loc pe 22 decembrie, zi care coincide cu tumultoasa premiera initiala a acestui spectacol, nu ma pot opri sa nu ma intreb cat de actual ori relevant va fi acest spectacol la situatia politica din Romania? Ori e poate menit doar sa distreze si va fi o simpla transliterare a unei aduceri aminte asupra unei comemorari intr-o festivitate cu haz?


Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2012/10/iasii-in-carnaval.html