Brut in ContemporanIs

În săptămîna 7-11 mai 2012 are loc la Iași cea de-a patra ediție a Festivalului Studențesc de Teatru Contemporan: ContemporanIs. Din program fac parte piese realizate de UAGE Iași ori jucate în barurile ieșene. Dar și ale UNATC București sau FTT UBB Cluj, cît și al unor teatre invitate din țară, cum ar fi Teatrul ”Maria Filotti” din Brăila. În plus, se organizează conferințe de interes pentru studenții la teatru și concerte. Dintre reprezentațiile spațiului underground ieșean, au putut fi vizionate Brut în regia lui Vlad Cepoi (luni, 7 mai, Teatrul Fix), Hîrtii, ursuleți și fete în regia lui Florin Caracala (marți, 8 mai, Arte Bar, ) și Călăul și Călăuza în regia lui Vasea Blohat (joi, 10 mai, Phoenix Bar).
Mă voi referi cu acest prilej la spectacolul Brut după The Shape of Things de Neil LaBute, în regia lui Vlad Cepoi, care a avut premiera primăvara aceasta în Verve Caffe, urmînd să fie jucat și în alte baruri din Iași (The Rock, Maideyi). Distribuția: Theodor Ivan (Adam), Ovidiu Ivan (Phil), Laura Bilic (Jenny), Ana-Maria Cazacu (Evelyn). În festival, Brut s-a jucat la Teatrul Fix, primul teatru underground din Iași, nou înființat, o cafenea micuță la subsolul unei clădiri din Cuza-Vodă nr. 10, cu iz de local de rendez-vous (pereții sînt zugrăviți strident în roșu), ce ascunde în fundal o sală de teatru semi-improvizată.
Punerea în scenă se armonizează foarte bine cu titlul ales: personajele sînt creionate brut, la limită, din tușe groase și culori stridente. Regizoral nu se nunațează și nu se mizează prea mult pe psihologia personajelor. Jenny e naivă, comună, gălăgioasă, iar Phil un fante arogant. Adam – neghiobul perfect, pînă după transfigurare cînd vine cu un abur de dandy. Singură în mijlocul atîtor personaje grosiere, Evelyn face figură aparte: e tipa nonconformistă din muzeu care decide să spună lucrurilor pe nume. Evelyn emite o sentință definitivă la adresa celor ce judecă lucrurile după aparențe și vrea să facă artă și să schimbe lumea. Începînd cu Adam, pe care îl modelează după bunul său plac, parte a proiectului de diplomă ales. Pe măsură ce tipul nesigur începe să-și dezvolte stima de sine, datorită noului look impus de artistă, devenită iubita lui, faptele lui pierd din moralitate (își înșeală iubita cu prietena fratelui său).
Intenționat în forma succesiunii unor flash-uri, spectacolul devine uneori monoton. Poate pentru că este un spectacol de bar și lipsesc în acest context ceva mai scenic elementele de improvizație care animă o asemenea montare; în cazul de față, chat-urile dintre personaje dau uneori senzația de déjà vu. Salvarea vine însă de unde nu te aștepți: o minge aruncată din culise, cîte o poantă și muzica aleasă, ca întotdeauna, cu grijă de regizor. Chiar am remarcat că în cazul de față Vlad Cepoi, de altfel un regizor cu potențial, devine simplu DJ, dar și spectator, putînd fi vizibil la balcon, spațiu rezervat tehnicului, deasupra scenei.
Ca și în cazul Fermei animalelor, dar incomparabil sub alte aspecte ale reușitei regizorale, momentul cel mai bun al piesei de față e chiar finalul. Dezvăluindu-i-se minciuna pe care se clădise relația lui, Adam meditează asupra raportului dintre viață și artă. Există elemente de viață brută care nu merită să poarte numele de artă. Or, lui Evelyn tocmai acest lucru i-a scăpat. Dintr-o neîmplinire ca artistă (frumoasa și inteligenta Evelyn nu se ridică la nivelul așteptărilor ei), care explică chiar și nonconformismul, aceasta alege să ”sculpteze” în carne vie, neținînd cont de sentimentele celor implicați. Tocmai ea care condamnase atît aparențele și ignoranța celorlalți. Întrebată fiind de Adam dacă a fost, totuși, ceva adevărat, pentru a repara răul făcut, ori poate chiar din sinceritate, aceasta amintește un moment: cînd erau doar ei doi și el i-a șoptit un lucru, iar, drept răspuns, ea i-a șoptit la rîndul ei ceva – atunci a spus adevărul. Adam deschide camera video și derulează pînă cînd momentul respectiv este găsit și proiectat la refuz.



Dana Tabrea


http://dyntabu.blogspot.com/2012/05/brut-in-contemporanis.html

Live Story

Pe 21 aprilie a avut loc la Ateneul Tătărași un nou eveniment teatral: în premieră, Ferma animalelor, adaptare după George Orwell, în regia lui Vlad Cepoi și a lui Ovidiu Ivan. Din distribuție fac parte actorii: Ovidiu Ivan, Theodor Ivan, Laura Bilic, Loredana Cosovanu.
Ferma animalelor, reprezentație alertă, puternic inervată și vascularizată, excelent susținută regizoral esențializează și actualizează prin transpunere în spațiul mioritic satira politică din romanul lui Orwell. Scenariul original înregistrează două tranziții în existența unei nații, metaforic numită prin expresia ”ferma animalelor”: o revoluție ce reinstituie democrația, înlăturînd dictatura oamenilor (leader devine Snowball) și o lovitură de stat prin care revoluția este confiscată de nomenclatura porcină, iar leaderul democrat înlăturat (conducerea autoritară a lui Napoleon, bazîndu-se pe ”mascați”). Oamenii și porcinele sînt transformați în categorii: două forme diferite ale guvernării tiranice. Mai poate comunismul interesa astăzi un tînăr altfel decît în măsura în care recitește un capitol al cărților de istorie ori parcurge o filă din prezentul altora? Dar comunismul deghizat sub masca democrației ar putea să ne incite încă simțurile? Încălcarea drepturilor omului de facto în timp ce de jure acestea sînt etalate?
Am apreciat în mod special că nu s-a apelat la măști pe parcursul reprezentației. Doar la final și nu direct ci prin proiectarea unor umbre, pentru sublinierea indistincției dintre cele două forme ale terorii totalitare. Explicitarea scenică prin care scenariul devine inteligibil este înlesnită prin distribuirea Laurei Bilic în dublu rol (măgărușul Benjamin și vocea narativă). În calitate de narator, ea restabilește polurile pozitiv-negativ ori de cîte ori acestea încep să se confunde. Scenele au cursivitate și ritm, iar procedeele regizorale sînt bine uzitate. În rolurile celor mai mulți dintre locuitorii fermei animalelor sînt distribuiți copii, care se descurcă ireproșabil. Impresia generală de spectacol pentru tineret nu va rămîne nejustificată la final.
E pentru a doua oară cînd se simte la Iași nevoia adaptării pentru scenă a unui text de George Orwell, renumit pentru cele două parabole la adresa regimurilor totalitare. Tot la Ateneu se mai joacă 1984 (premiera 18 noiembrie 2011, regia: Adrian Buliga). Aceste alegeri nu pot fi întîmplătoare. Dacă 1984 ne atrage atenția asupra acelorași teme (teroare, minciună, manipulare), Ferma animalelor depășește nivelul strict teoretic, făcîndu-ne părtași la evenimente. Structura spectacolului mizează pe iluzia unui teatru în teatru: protaginiștii sînt inițial distribuiți în roluri chiar sub ochii spectatorilor. Iar la final iluzia este demistificată: actorii se așează toți pe marginea scenei, privindu-ne drept în față și dezvăluindu-și identitatea. De fapt, e mai mult decît un simplu teatru în teatru. E un live story. Pentru că ne privește. Treptat, prin repetate trimiteri ale hoardei animaliere prin sală, prin proiectarea zonei privilegiate (casa oamenilor, devenită a nomenclaturii porcine) pe un panou, egal vizibil pe scenă și în public, actorul devine el însuși spectator, iar spectatorului i se lansează provocarea de a fi mai mult decît asistentul lucid al propriei vieți. Astfel că pariul montării este cîștigat: noi sîntem, de fapt, chiar ei.
Mesajul este aruncat ca un bumerang la final de reprezentație: ”Aceasta este Ferma animalelor. Mă numesc...și trăiesc în România...”. Imaginea României actuale se lasă surprinsă din scurtcircuitarea a două culturi populare: folclorul tradițional și rap-ul american. Intersectarea acestor două culturi diferite scoate la rampă o societate pestriță, fără personalitate, în același timp energică, dar pradă manipulărilor din orice direcție și dinspre orice regim politic. Perspectiva regizorală este una pur ironică, blamînd servitutea indiferent de coloratura leaderilor politici.
De modul în care bumerangul se va întoarce dinspre tinerii din sală, cărora acest mesaj le e adresat, depinde succesul deplin al unei puneri în scenă care nu-i decît povestea tuturor redată live. Revolta finală care încheie romanul lui Orwell lipsește din povestea noastră, deoarece pentru noi aceasta încă nu s-a produs. Cred în finalul deschis al acestui spectacol cu și pentru tineri.


Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.com/2012/04/live-story.html

Daca n-ar fi...

S-ar putea ca pariul de a reuși să montezi un spectacol care a mai cunoscut enorm de multe alte versiuni să-l întreacă pe acela de a monta inedit un spectacol în premieră absolută. E chiar cazul prezentei reprezentații de la Teatrul Național din Iași, sala Uzina cu Teatru, unde ni se spun Povești [le] de familie ale Biljanei Srbljanovic. Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti.
Regia: Vlad Cepoi. Distribuția: Pușa Darie (Milena), Daniel Busuioc (copilul), Ionuț Cornilă (Vojin), Loredana Cosovanu (Nadejda). Scenografia: Gelu Rîșca. Premiera spectacolului a avut loc pe 18 noiembrie 2011.
Am remarcat la prezenta montare în special configurarea celor două planuri, al imaginarului și al realului, al reveriei și al brutalității cotidiane. Aceste două planuri sînt identificabile, mai întîi, la nivelul decorului. Pe de o parte, casa pictată, cu elemente de interior foarte viu și colorat redate. Pe de altă parte, curtea în care copiii se joacă de-a mama si de-a tata și de-a violența în familie, scena propriu-zisă, cu lăzi de bere, cutii de carton, găleată, cancioc, șpaclu și coș de gunoi stradal. Pendularea între real - imaginar se poate observa și la nivel vestimentar. Din modul în care sînt costumate personajele am reținut pe de o parte capot, pijama, costum etc. Pe de altă parte, rochia de balerină.
Și nu în ultimul rînd, în acțiunea propriu-zisă există momente mai mult sau mai puțin credibile, foarte verosimile ori de-a dreptul ireale. Scene de familie care reiterează momente din viața reală a unor sîrbi în carne și oase, naționaliști pînă la a-și turna propria rudă, bărbați violenți și femei obediente, copii care evadează din căminul corupt și din societatea putredă, în căutarea unei alte vieți, pe de o parte. Un altfel de fetiță cu chibriturile, înnebunită de foame și de frig interior, devenită rățușca cea urîtă, în rochie de balerină, pătată de sînge (urmele altor violențe), încercînd să danseze din nou ca și cum ar încerca să-și ia zborul, decăzînd în animalitate domestică ori înfigînd lalele de plastic într-un copac scenic golaș (act absurd), pe de altă parte (printr-un asemenea rol se afirmă fără ezitare actrița Loredana Cosovanu).
Scopul pentru care au fost conturate în piesă cele două planuri a fost acela de a sugera prăpastia dintre două lumi. Mai întîi, lumea ideală, căminul familial cald și îmbietor, solidaritatea și dragostea dintr-o familie de tip tradițional. Mai apoi, lumea contemporană, realitatea crudă a căminului clasic destrămat, sedus și acaparat de imagini ale violenței. Asemenea urme ale violenței se inserează treptat la nivelul imaginarului colectiv, conducînd la și mai multe acte de violență în real. Imaginarul corupt este simbolizat prin rochia de balerină pătată de roșul sîngelui, lalele roșii înfipte în caldarîm ori copacul golaș împodobit în florile morții (lalelele cad și se înfig în bordura din fața spectatorilor după fiecare nou paricid jucat).
Trecerile între cele două planuri evocate nu sînt bruște, ci, dimpotrivă, graduale. Există cîteva elemente de decor reale ce dublează decorul pictat (tigaia agățată, mingea). Vestimentația nu e doar reală ori nereală, ci uneori doar neobișnuită (purtînd o rochie cu falduri, Ionuț Cornilă îl joacă pe băiețelul care o joacă pe fetița celor doi). Momentele scenice credibile alternează cu cele cîteva ușor fantastice. Imagini fanteziste combină grosolănia cu lirismul: flori de cîmp naturale sînt aruncate din găleată ori din cancioc. Sau din rochia de balerină picură un fel de petale roșii din hîrtie creponată.
Cred că în chiar modul în care spectacolul reușește să armonizeze planurile real și imaginar, atît în ceea ce privește decorul, costumele, dar și întîmplările scenice rezidă virtuțile acestuia. Un spectacol modern, occidental, vandabil.


Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.com/2011/12/daca-n-ar-fi.html