Calm – Cautari si intilniri inspirate. Expozitie personala Andreea Mancas,
Galeria Tonitza din Iasi (12 decembrie 2010 - 10 ianuarie 2011)
Expozitia
Andreei Mancaș
nu are un fir rosu tematic, dar surprinde prin intuitiile (le-as numi feminine)
pe care le regasim la nivelul lucrarilor prezentate. Continuitatea nu e, insa,
cu orice prilej o virtute. De aceasta data, ea ar putea fi data de prezenta unui
personaj feminin sustinut de un altul masculin, in asteptarea lui, visat,
cautat, ori doar provocat, uneori chiar intilnit in sincronicitate. Nici macar
culorile nu sint in mod definitiv alese, ceea ce ma face sa cred ca avem in
fata lucrari apartinind unor perioade diferite din viata pictoritei, care
ilustreaza o gama diversa de experiente personale si stari de spirit.
Daca e sa ma
opresc la o tema pe marginea a ceea ce am contemplat in expozitia Andreei
Mancas, aceasta ar fi cea a cuplului. Perechea ca imagine arhetipala (mitul
angroginului) este infatisata de pictorita in forma unui cap cu doua fete (O zi frumoasa), exprimind-o simplu prin
experienta in doi a unei zile implinite. Sau, mai bine, ca si contopire ori
comuniune (Ne uitam la stele si stelele se
uita la noi). Armonia
cu sinele si cu celalalt da tonul calmului ce se vrea titulatura expunerii. Cautarea
se desavirseste intr-o intilnire fericita, fie ca e vorba de intilnirea cu un alter-ego, cu
sufletul pereche la care am facut referire deja sau cu celalat om pur si
simplu. Pina la urma intilnirea e una cu Celalalt in mod Absolut, cu Dumnezeu. Aceasta
imi justifica momentul ales de Andreea pentru a-si deschide expozitia: ne aflam
in preajma Craciunului cind cupluri mina in mina se pregatesc sa petreaca, cind
familii se reunesc si e, totodata, un moment incarcat religios, moment de
bucurie, moment sa ne amintim ce
inseamna sa daruim, sa iubim.
Desigur,
experienta cuplului nu exclude aspecte
mai putin implinite, cum ar insingurarea (Asteptind
iubirea), singuratatea in doi (Impreuna),
supravietuirea cuplului desi unul dintre cei doi nu mai exista fizic ori,
dimpotriva, trairea unor momente de maxima plenitudine, ceea ce ii situeaza pe
cei doi in afara timpului (Cind viata e
prea scurta), experienta cuplului destramat (Frumusetea dureaza trei zile ca parabolizare a faimoasei “dragostea
dureaza trei ani”), tradarea din dragoste ori, poate, autosuficienta (Pierdut), neimplinirea cuplului din
lasitate (Trecind pe linga iubire),
conturarea cuplului in vis ca intr-o incantatie/proiectie tipic feminine, asa
cum e cazul obiceiurilor din noaptea de Sfintul Andrei (Asteptind iubirea), ori in fine un cuplu in cumpana, o intilnire
iminenta, dar care inca nu s-a produs (Pereche).
In ultima
instanta, as aminti un triptic din expozitie, format din Primavara, Vara, Toamna, toate cele trei anotimpuri referindu-se
fiecare, asa cum le inteleg eu, la o anumita
etapa a unui cuplu, folosindu-se in mod plenar culori vitale, portocaliu,
galben, o nuanta de portocaliu-roz. Atit debutul cit si apogeul unei relatii,
ori momentul coabitarii armonioase sunt vazute de Andreea Mancas ca avind
aceeasi intensitate, diferenta fiind nu una de nuanta, ci constind in micile
detalii, subtilitatile vietii in doi. Nu intimplator iarna lipseste, autoarea
n-ar fi putut interpreta sfirsitul in acelasi mod, alegind sa nu-l imai
reprezinte deloc. Compozitia in aceste
trei tablouri ia contur din tuse mici, linia amintindu-mi de Van Gogh, desi
trairea si stilul sunt cumva la antipod. In acest loc al expozitiei ei o gasesc
pe pictorita extrem de subiectiva. Dar e vorba de gust ca Andreei Mancas, sunt
convinsa, nu ii place cafeaua amara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu