Nici bine nu m-am întors din țara lui Shakespeare, că am fost inivitată la cea mai recentă premieră din cafeneaua Maideyi, intitulată nici mai mult nici mai puțin decît Me vs. Shakespeare. Am fost martora unui eveniment teatral scurt, dar cuprinzător, care-a avut loc pe 4 septembrie la orele 20 în locația deja amintită (în reluare azi, 11 septembrie, orele 20). Piesa se mai joacă pe 16 octombrie, într-o nouă formulă: Andreea Spătaru - Ionuț Cornilă.
Piesa de teatru originală într-un singur act, de la care se pleacă în adaptarea autohtonă, Jenny does Shakespeare, aparține scenaristei contemporane, totodată actriță și regizoare americancă, Geralyn Horton. În rolul lui Jenny : Andreea Spătaru, care a tradus și adaptat piesa pentru publicul din România. În rolul moderatorului : Alina Mîndru. Andreea Spătaru a fost eleva Mihaelei Arsenescu Werner, sub tutela căreia s-a realizat acest spectacol, inițial jucat în cadrul restrîns al Universității ”George Enescu” din Iași.
Salut cu acest prilej ideea de a scoate la rampă în fața unui public divers a spectacolelor inițial concepute ca proiecte de dizertație ori proiecte în cadrul teatral academic din Iași. Acest lucru a mai fost realizat și în cadrul profesionalizat al Ateneului, chiar și pe scena Naționalului ieșean. Însă e cu atît mai provocator să adaptezi o piesă creată cu un scop academic, pentru ca aceasta să prindă la publicul de cafenea, unde așteptările pot să nu concorde cu realitatea în ceea ce privește publicul țintă, ceea ce face ca actorul să fie mult mai atent la modul în care își distribuie discursul dramatic, pentru a se face înțeles.
Debutînd timid, dar numai pentru scurt timp, testîndu-și auditoriul, Andreea Spătaru se lansează pe parcursul reprezentației într-un rol nonconformist, bine construit, promițător. Presiunea autorității personalității educatorilor poate deveni de nesuportat pentru adolescent, conducînd la consecințe dezastruoase (consum de droguri, eșec școlar, sinucidere). Aceasta constituie tema dominantă a spectacolului, iar figura lui Shakespeare devine emblematică pentru altarele pe care adolescenții au nevoie să le profaneze, pentru ca la final, în urma producerii unei edificări, să poată deveni ei înșiși. Jenny are 17 ani. E vîrsta anarhismului deplin, cînd curajul de a-și revendica libertatea depășește orice limită, chiar pe cea a bunului simț, chiar pe cea a respectului față de lege, față de bătrîni ori față de înțelepciune. Deconstrucția normelor acceptate se produce la nivel individual, iar personalitatea lui Jenny se formează acum irevocabil. O nouă reconstrucție de ordinul personalității are loc sub chiar ochii spectatorului. Andreea Spătaru mentalizează foarte bine rolul lui Jenny și nu e genul care să lucreze cu emoțiile spectatorului, ci ea transmite mesajul dramatic exclusiv pe cale intelectuală.
În fața membrilor ASS (The American Shakespeare Society), Jenny ar trebui să rostească un discurs despre ”Shakespeare and the Youth of Today” (”Shakespeare și tînăra generație de astăzi”). Însă, în loc să-și citească lucrarea, aceasta ajunge să atace problema educației, funcția educatorilor, chiar modul de a fi al unei întregi societăți. Roba nu ține loc de înțelepciune, aceasta e lecția de neuitat pe care ne-o dă Jenny. Iar apoi, din ce în ce mai mult astăzi, sîntem prizonieri la Elsinore (”Court of Elsinore”), captivi ai unui timp în care aparențele devin de prim rang. Deșertăciunea își descoperă o mască hidoasă, pentru că ”între Shakespeare și tînărul său cititor se interpune autoritatea”, care interferează cu formarea reală a personalității adolescenților, molestîndu-le creșterea liberă. E o opinie extremă, exprimată de-a lungul piesei, despre contrariul educației liberale.
De la conflictul de suprafață dintre generații și rolul educatorului în societatea actuală, care ar putea eșua din cauza apelului, uneori chiar violent, la autoritate, se va ajunge la critica unei întregi societăți, care întrunește calitățile unui stat polițienesc, autoritar, în cadrul căruia libertatea individului este limitată la maximum, în ciuda a ceea ce s-ar putea crede la prima vedere.
Dana Tabrea
http://dyntabu.blogspot.com/2011/09/shakespeare-and-me.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu