Teatru de ghetto: edificare morală

Tînăr regizor bucureștean, David Schwartz, montează în 2009 la Teatrul Național din Iași piesa de teatru scrisă de Bogdan Georgescu, ”România! Te pup”. Cu spectacolul rezultat din munca asiduă a echipei de lucru, a cîștigat un important premiu la Festivalul de teatru ”Kontakt” din Torun, Polonia chiar anul acesta. Cînd am văzut spectacolul ”România! Te pup”, - realist, energic, pătrunzător – mi-am zis că e unul dintre cele mai bune din ultimii 20 de ani. În același timp, am remarcat o anumită înclinație a regizorului pentru un gen teatral pe care l-aș considera, nu fără oarecare exagerare, un teatru de ghetto. Într-o anume parte a lui civitas, s-a depus destul de multă zgură (slag). Se cere evacuată? Un prim pas înspre un posibil genocid moral. Genuri defavorizate au fost și sînt, pe rînd, evreii, afro-americanii, rromii. Dar nu numai... Într-un alt spectacol al său, și mai recent decît cel la care mă refer în prezentul articol, David Schwartz are în vedere o altă categorie nedreptățită astăzi în România: minerii; defavorizați în special, după fenomenul trist al celor șase mineriade din România postdecembristă. Ghettoul este de această dată plasat nici mai mult nici mai puțin decît...”sub pamînt”. Mai generic, regizorul îl are în vedere pe muncitorul din orașele industriale din România, aflate în ruină economică, disperare morală și lăsate în paragină după revoluție.
Dacă am făcut apel la spectacolul ”Sub Pămînt” pentru a explica mai îndeaproape sintagma teatru de ghetto, pe care am folosit-o pentru a situa cumva teatrul lui David Schwartz, spectacolul ”România! Te pup” îmi servește acum de minune pentru a elabora un concept pe care l-am anunțat și cu alte prilejuri, cel de edificare. Într-un sens general, însemnînd edificare conversațională, subscriu la definiția lui Arcilla, pentru care edificarea e rezultanta reușitei dialogului rezonabil cu ceilalți. Pentru mine, însă, așa cum i-am citit pe Oakeshott și Rorty – edificarea se referă la recrearea de sine. Edificarea poate fi de mai multe tipuri. Dintre acestea, două moduri mi se impun: morală și estetică. Am început deja să vorbesc despre edificarea estetică eșuată cu referire la spectacolul „X mm out of Y km” de Gianina Cărbunariu. Despre edificare estetică care și-a atins țelul este vorba, printre altele, în show-ul „Maestrul și Margareta”, realizat de McBurney. Nu insist aici.
În cazul spectacolului lui Schwartz, regăsesc o ilustrare pentru o primă etapă a edificării, cea morală, fără de care edificarea estetică nici nu ar putea fi cu putință. A înțelege că este vorba de o traumă colectivă pentru poporul român nu-i decît primul pas înspre încercarea soluționării ei. Purtăm povara a mai bine de 20 de ani pe umeri, fără ca măcar să conștientizăm că avem o problemă. Ca nație. Spectacolul lui Schwartz localizează trauma comunismului, plasînd acțiunea din piesă după anii ’90. Adică după ce revoluția română a avut deja loc. Personajele trăiesc în agonie isteria actuală a plecării din România. De ce?! Unul visează o bursă în U.S.A. (personaj ușor ridicol, o fată cu nume de băiat, care nu concepe să nu ajungă la București, apoi în State, țara tuturor (im)posibilităților), altul speră ca vizita la nepoții din Germania să nu se mai soldeze cu o revenire în țară (însă imposibilitatea detașării, materializată în atașamentul față de pisică, o va pune față în față cu propriul sfîrșit). Unui al treilea i se oferă un negoț clandestin, de care se ține cu dinții (concret, e gata să moară cu diplomatul ce i-a fost încredințat, de gît). De aici, încleștarea, lupta pe viață și pe moarte ce va avea loc în compartimentul de tren. De altfel, punctul culminant din piesă și momentul cînd încordarea morală își atinge climax-ul. Orice gest oricît de banal devine un afront la libertatea celuilalt. A aprinde ori a stinge lumina, a deschide ori a închide fereastra, a ploua etc. Nu mai există neutralitate. Orice am spune, orice am face, orice am dori, oricît de firesc, ne-ar putea costa viața. După care, cineva chiar moare. Iar ceilalți dau dovadă de lașitate ultimă: imoralitatea celor doi rezultantă doar aparent a disperarării și panicii de moment, ne arată clar cum povara (burden) a reușit deja să dea monștri umani.
În ciuda impresiei ce-am putea-o avea că povestea ar aparține celor trei conștiințe morale/caractere implicate, lucrurile nu stau așa. Nararea pe care corul o face în permanență verbal, dar și gestual, e semn că acesta preia, de fapt, întreaga poveste. Corul emite sunete stridente, disonante, un fel de electroșocuri nervoase. Țintind precis în spectator. Scopul ar fi, cred, tocmai acela al producerii unei edificări morale: există o problemă, o povară, o traumă. Și acum?



Dana Țabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2012/08/teatru-de-ghetto-edificare-morala.html

Calatoria

 

Recenzie la cartea ”Prezența invizibilă. Bărbatul și femeile din viața lui”, Autor: Michael Gurian, Editura Trei, 2012, Colecția Psihologia pentru toți, traducere de Brândușa Popa, nr. pag: 353.

Viața unul om reprezintă o călătorie inițiatică înspre acasă (home), prin care sufletul  învață din lecțiile ce-i sunt conferite și încercările la care este supus.

Această carte se adresează cu precădere bărbatului din societatea actuală unde lipsesc inițierile autentice deoarece se cultivă norme de inter-relaționare parentală greșite și valori inversate. Scopul acestei cărți este mai degrabă unul psihologic decât spiritual, deși face apel la o terminologie apropiată de cărțile de spiritualitate, trimițând cu precădere la psihologia abisală. La finalul călătoriei, un bărbat renaște în urma luptei cu haosul propriului suflet, după ce în prealabil a conștientizat atât dificultățile de relaționare, cât și cauza acestora – problemele nerezolvare din relația cu mama sa. Inițial acest bărbat la care se referă cartea sub recenzie aici este un veșnic adolescent: celor mai mulți dintre bărbații activi, eficienți la serviciu ori acasă, pragmatici, capabili să facă bani etc., ceasul psihologic li s-a oprit la vârsta adolescenței deși pot avea chiar și în jur de 40 ani, indiferent dacă au familie și copii (de cele mai multe ori da) ori dacă sunt oameni de succes din punct de vedere social (chiar pot fi astfel). După parcurgerea călătoriei descrise pe îndelete în această carte, bărbatul avut în vedere de autorul cărții (la un anumit moment al vieții sale, chiar el însuși), se va regăsi pe sine, devenind: 1. Capabil de intimitate reală, 2. Înțelept, capabil să acționeze după valori clar definite și să aibă în vedere un sens definit al vieții, 3.  Puternic, beneficiind de o stimă de sine ridicată și renunțând să mai simuleze puterea ori să fure energia celorlalți.

În  al doilea rând, cartea se adresează femeilor (mame sau iubite), dacă acestea doresc să-și cunoască partenerul ori să-l asiste în călătoria inițiatică înspre propria masculinitate. În particular, se adresează mamelor, protagonistelor acesteti cărți, deoarece întregul demers se rotește în jurul relației mamă-fiu. În primul rând, făcând în permanență apel la mitologie pentru a ilustra și explicita,  autorul analizează o serie de disfuncții la nivelul relației dintre mamă și fiu (I.2.): abuzul, neglijența, alternanța dăunătoare și debusolantă a celor două, abandonul, ingerința (supramaternaj), de asemenea rolul primului triunghi amoros din viața copilului (fiul-tata-mama), apoi al mesajelor transmise de către mamă fiului  prin care aceasta poate deturna zborul băiatului înspre propriul sine/ bărbat adult (ex. ”nu avem nevoie de tata”, ”nu mă părărsi niciodată”, ”tu faci ca viața mea să merite trăită” etc.). În al doilea rând, folosind aceeași metaforă a dansului în fața oglinzii, Gurian are în vedere disfuncții la nivelul relațiilor bărbat-femeie (I.3.): dominare (control, abuz prin pedepsirea iubitei pentru puterea pe care o are asupra sa); codependență (abandon de sine, abandonarea granițelor, renunțarea la propriile nevoi pentru a le sluji pe ale celuilalt); dependența de iubire sau de sex. Dincolo de nevoie de control, de cea de pierdere de sine ori de aceea de a depinde de o căutare fără finalitate, prin efort individual (mitologic, eroul trebuie să înoate singur pentru a aatinge umbra lunii pe apă), ar putea fi depășite cele ”trei fantasme pe care toți bărbații le au într-un moment sau altul cu privire la intimitate – tetează intimitatea, vor să fugă  de ea sau se conving că intimitatea autentică este imposibilă” (p. 141).

Pentru Michael Gurian, partea  a doua a cărții sale are rolul unei ”puneri în scenă a inițierii masculine” ori pe acela al unui ghid înspre vindecarea relației mamă-fiu.  Cititorul este asistat în această călătorie de chiar autorul cărții care i-a pregătit o serie de tehnici concrete (jurnal, scrisoare, meditație dirijată). Prin aceste tehnici, bărbatul care citește această carte, dacă simte că i se adresează, va ajunge să își exploreze haosul interior, punând ordine prin redescoperirea femininului interior (anima), separarea de mamă etc.  În această a doua parte publicul-țintă de delimitează radical: e vorba despre bărbatul care are nevoie de redescoperirea și afirmarea propriei masculinități. De aceea, nu mă hazardez să o recomand mai departe decât celor ce găsesc că au nevoie de un asemenea ghid.

Concret, autorul ne promite că un bărbat care face parte din cele trei categorii anterior explorate (dominator, devorator de femei sau scalv) ori care păstrează trăsături prezente în descrierea acestor tipuri, va atinge performanța unei eliberări, ”salvări”, ajungând să nu mai ”posede, consume, abuzeze, sau chiar să distrugă femeile din viața lui” (p. 307). Motiv pentru care o introduc, totuși, călduros bărbaților secolului XXI.

Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2012/08/calatoria.html