Lumina si umbra in Zi de bucurie

 

Pe de o parte, persona corespunde idealului eului nostru, iar pe de altă parte, se referă la felul în care credem că vor să ne vadă ceilalți.

Noi refulăm ceea ce nu corespunde imaginii ideale pe care o avem despre noi. Aceste aspecte constituie umbra. Umbra adică ceea ce nu putem accepta la noi, acele aspecte pe care nu le putem asuma.

Dacă persona e ceea ce arătăm lumii din personalitatea noastră într-o anumită situație relațională, cum ne afișăm, acele aspecte ale personalității noastre care vrem să fie văzute și acceptate de ceilalți, umbra e ceea ce ascundem sub masca adaptării convenționale, de cele mai multe ori omul care iese la iveală așa cum este el, fără văluri false și alte mijloace de înfrumusețare.

De fiecare dată când un om întruchipează umbra noastră, apare o dinamică relațională ciudată, resimțim față de respectiva persoană o respingere vehementă. Și totuși, ne ciocnim mereu unul de celălalt, nu ne putem ocoli și de obicei avem sentimentul că ne pasă de acest om. Astfel că frații de umbră ajung să se împrietenească. Ajung să accepte că celălalt reprezintă valori diametral opuse propriilor valori și astfel învață să accepte umbra, fără să îi conteste valoarea.

Aproape fiecărui personaj din Zi de bucurie îi corespunde o soră sau un frate de umbră care întruchipează trăsăturile pe care principalul le repudiază la sine ori la ceilalți, iar secundarul le posedă prin excelență. Astfel că, dacă Altă mamă/Tatiana Ionesi are o persona extrem de reușită (acceptare, înțelegere, îngăduință), O mamă/Pușa Darie întruchipează toate trăsăturile de umbră ale acesteia dintâi (intoleranță, lipsă de înțelegere ori îngăduință). La fel, Un eu/Răzvan Conțu este fratele de umbră al Altui eu/Cosmin Maxim, motiv pentru care cele două personaje ajung să fie împreună. Solar, carismatic, temperamental, Alt eu ascunde trăsăturile de umbră pe care le regăsim la prietenul său, Un eu – senzualitate exacerbată, visceralitate, incapacitatea de a fi pe de-a întregul prezent într-o situație sau lângă cei dragi. La fel, regăsim cel mai probabil la O soră/ Mălina Lazăr trăsături de umbră pe care Altă soră/Andrei Sava le expune: bovarism, instinctivitate, pasionalitate. Mai concret, Alt orfan/Luca Gumeni expune trăsăturile de umbră ale fratelui său, Un orfan/Dumitru Georgescu, e rujat strident și-i împrumută maieul, iar Altă Orfană/Oana Sandu manifestă la un moment dat un comportament erotic față de fostul soț al surorii sale de umbră, având o persona impecabilă, până în punctul în care-și pierde cumpătul, O orfană/Haruna Condurache. Nu întâmplător spectacolul are două părți, dintre care în prima actorii sunt îmbrăcați în negru, iar în a doua vestimentația lor reprezintă o explozie de culoare.

Întâlnirea personajelor de umbră cu propria persona reprezintă prilejul unor micromonologuri care izbucnesc din replicile pe care și le dau între ele, micromonologuri constituite din cuvinte, soluții regizorale (cineva decojește sau mușcă dintr-o portocală etc.), coregrafie și muzică. Exemplară în acest sens e omniprezența în scenă a Unui eu/Răzvan Conțu. Acesta alege să se distanțeze atât de familie, cât și de prietenul lui, însă regizorul decide să-l mențină pe cel dispărut undeva departe în umbra surorii sale, dar mai ales a fratelui său de umbră, iubitul său. Răzvan Conțu, jucând impecabil, se oglindește în problemele tuturor celor prezenți în scenă (respingere, renunțare, incapacitatea de a avea copii), personajul său preluând foarte multe poveri emoționale.

Spațiul scenic este și el împărțit în două de malul apei, o zonă intermediară între principal, prim-plan, și secundar, plan secund unde personajele își continuă periplul între persona și umbră (foarte multe acțiuni simultane însuflețesc atât spațiul scenic, cât și acest plan secund). Acest mai al apei pare că stabilește un orizont, o linie de demarcația între a fi și neant. Este zona de unde se pot vizualiza teama de abandon a unui prunc în burta mamei, dar și răsăritul.

Existența bucuriei din final nu e doar despre împăcare și speranță, ci și despre acceptarea propriei umbre. Dacă înțelegem că nu suntem perfecți și dacă ne acceptăm propria fragilitate devenim în același timp mai autentici, mai vii.

 

(Zi de bucurie de Arne Lygre, regie și univers sonor: Radu Afrim, distribuția: Pușa Darie, Tatiana Ionesi, Răzvan Conțu, Cosmin Maxim, Mălina Lazăr, Ionuț Cornilă, Ada Lupu, Livia Iorga, Dumitru Georgescu, Luca Gumeni, Andrei Sava, Dumitru Năstrușnicu, Daniel Busuioc, Haruna Condurache, Oana Sandu, Miruna Sticea, Emilian Ilie, Alice Veliche, scenografia: Anna Kupás, coregrafia: Alice Veliche, data vizionării: 8 decembrie 2024, Sala Teatru la Cub, Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași)

https://dyntabu.blogspot.com/2024/12/lumina-si-umbra-in-zi-de-bucurie.html