Sageata lui Cupidon

Recenzie la cartea lui Robert J. Sternberg, Săgeata lui Cupidon. Cursul dragostei în timp, Editura Trei, 2010

 

Robert Jeffrey  Stenberg este un reputat psiholog și psihometrician american, recunoscut și pe continent, la Universitatea din Cambridge. Am reținut cartea lui, Săgeata lui Cupidon. Cursul dragostei în timp, în primul rînd pentru teoria triunghiulară pe care o propune pentru explicarea fenomenului iubirii și apoi pentru abordările prin ilustrări succinte ale situațiilor discutate, ceea ce face lectura foarte plăcută și conținutul ușor de parcurs și asimilat.

A propune un model triunghiular pentru dragoste trebuie deosebit din start de ceea ce adesea numim ”triunghiul dragostei” implicînd trei persoane. Pe scurt, teza lui Sternberg este că, dincolo de diferențele culturale și ponderea acordată unuia sau altuia dintre cele trei elemente într-un anumit moment cultural, putem concepe un model al dragostei format din trei componente: intimitate – pasiune – angajament. Este în fond vorba de o redefinire a elementelor afectiv, volitiv și rațional, care concură la conturarea a ceea ce numim dragoste.

 În funcție de modul în care cele trei elemente sînt prezente, se asociază sau lipsesc dintr-o relație de iubire, Sternberg deosebește șapte tipuri posibile de legătură de dragoste: 1. Simpatie (intimitate prezentă, pasiune și angajament absente); 2. Dragoste oarbă (pasiune prezentă, intimitate și angajament absente); 3. Dragoste pustie (angajament prezent, intimitate și pasiune absente); 4. Dragoste romantică (intimitate + pasiune); 5. Dragoste camaraderească (intimitate + angajament); 6. Dragoste ilozorie (pasiune + angajament); 6. Dragoste desăvîrșită (intimitate + pasiune + angajament).

Dintre acestea dragoste desăvîrșită este un ideal, care însă nu e de neatins. Celelalte situații reflectă diverse cazuri în care relațiile noastre de dragoste se pot încadra: prietenie, fără atracție, atracție fără comunicare, angajament fără dorință ori înțelegere etc. Dozarea diferită (mult/puțin), gradul ori intensitatea și faptul că are sau nu corespondent real sînt factorii prin care construim diferite triunghiuri ale dragostei, de fiecare dată avînd în cele trei vîrfuri intimitatea – pasiunea – angajamentul. În opinia lui Sternberg, dragostea poate fi măsurată, ceea ce reprezentăm printr-un triunghi de dimensiuni mai mari. Dragostea poate fi măsurată prin teste; cu cît ne regăsim în anumite afirmații cu privire la relația pe care o avem și obținem un punctaj mai mare, cu atît triunghiul care descrie relația actuală este mai mare. Dacă una dintre cele trei componente ale dragostei este accentuată în detrimentul celorlalte, forma triunghiului va modifica un triunghi echilateral după caz. Forma triunghiului se referă la gradul de implicare, la intensitatea dragostei în funcție de  componenta predominantă. Apoi un triunghi ideal (linii punctate) se suprapune întotdeauna peste triunghiul real ce reprezintă o relație dintre doi oameni, e vorba de felul diefrit în care doi indivizi percep aceeali relație, cît și de relația existentă vs. relația dorită. În final, vă propun următorul chestionar pentru a măsura, așa cum propune autorul american, dragostea din relația fiecăruia dintre voi.

Scala dragostei triunghiulare a lui Sternberg (pp. 73-77):

Intimitatea

1.      Sprijin în mod activ starea de bine a lui _

2.      Am o relație caldă cu _

3.      Pot să contez pe _ în perioadele dificile

4.      _ poate să conteze pe mine în perioadele grele.

5.      Sînt dispus să mă împart pe mine și posesiunile mele cu _

6.      Primesc un suport emoțional considerabil din partea lui _

7.      Îi dăruiec un suport emoțional considerabil lui _

8.      Comunic bine cu _

9.      Îl prețuiesc pe_ foarte mult în viața mea.

10.  Mă simt apropiat de _

11.  Am o relație confortabilă cu _

12.  Simt că într-adevăr îl înțeleg pe _

13.  Simt că _ mă înțelege cu adevărat.

14.  Simt că într-adevăr pot să am încredere în _

15.  Îi împărtășesc lui _ informații profund personale despre mine.

 

Pasiunea

16.  Simpla vedere a lui _ mă excită.

17.  Constat că mă gîndesc frecvent la _ în timpul zilei.

18.  Relația mea cu_ este foarte romantică.

19.  Îl găsesc pe _ foarte atractiv.

20.  Îl idealizez pe _

21.  Nu-mi pot imagina că altcineva mă face mai fericit decît mă face _

22.  Prefer să fiu cu _ decît cu oricine altcineva.

23.  Nu este nimic mai important pentru mine decît relația mea cu _

24.  Îmi face plăcere în mod deosebit să am contact fizic cu _

25.  Este ceva aproape ”magic” în relația mea cu_

26.  Îl ador pe _

27.  Nu-mi pot imagina viața fără_

28.  Relația mea cu _ este pasională.

29.  Atunci cînd văd filme romantice sau atunci cînd citesc cărți romantice, mă gîndesc la_

30.  Fantasmez în legătură cu _

 

Angajamentul

31.  Știu că țin la _

32.  M-am angajat să-mi păstrez relația cu _

33.  Datorită angajamentului pe care îl am față de _, nu aș lăsa pe nimeni să intervină între noi.

34.  Am încredere în stabilitatea relației mele cu_

35.  Nu aș putea lăsa nimic să intervină în calea angajamentului meu cu _

36.  Mă aștept ca dragostea mea pentru_ să dureze pînă la sfîrșitul vieții mele.

37.  Voi simți mereu o responsabilitate puternică față de _

38.  Privesc angajamentul meu față de_ drept unul solid.

39.  Nu-mi pot imagina că voi sfîrși vreodată relația mea cu _

40.  Sînt sigur de dragostea mea pentru_

41.  Văd relația mea cu _ drept una permanentă.

42.  Văd relația mea cu _ca pe o decizie bună.

43.  Am un sentiment de responsabilitate față de_

44.  Plănuiesc să-mi continui relația alături de_

45.  Deși _ este o persoană dificilă, rămîn angajat în această relație.

 

Evaluează fiecare afirmație de două ori pe o scală de la 1=deloc, 5=moderat, la 9=în cel mai înalt grad. Punctele intermediare (2-8) indică niveluri intermediare ale sentimentelor. Prima evaluare reprezintă măsura în care afirmația respectică este caracteristică pentru relația ta (În ce măsură această afirmație reflectă felul în care te simți în relația ta?), cea de a doua felul în care respectiva afirmație este importantă pentru relația ta (Cît de important crezi tu că e să simți astfel, indiferent de cum simți de fapt?). Adună evaluările pentru fiecare componentă (intimitate, pasiune, angajament) și împarte rezultatul la 15. Vei măsura astfel fiecare componentă în parte din triunghiul dragostei.

 

Dana Tabrea 

http://dyntabu.blogspot.ro/2010/08/sageata-lui-cupidon.html

 

           

Dependență vs. apartenență reală

Motto:

Real isn’t how you were made, it’s the thing that happens to you (The Night Listener)

 

Brenda Schaeffer, Dragoste sau dependență? Cum să recunoști iubirea sănătoasă (It is Love or Addiction?), editura Trei, Colecția de Psihologie practică, 2009, traducere din limba engleză de Carmen Ion

Cărțile de psihologie practică ne surprind prin promisiunile pe care titlurile acestor texte ni le fac indirect, creînd în cititor așteptări uneori exagerate, nemotivate ori imposibil de implinit: cum să fii fericit, cum să dai un sens vieții și profesiei, cum să te căsătotești, cum să-ți găsești jumatatea pe internet, cum să faci impresie bună, cum să-ți crești stima de sine, cum să-ți protejezi căsătoria, cum să îți educi bine copiii, cum înveți să asculți, cum poți deveni senin, cum să comunici eficient cu ceilalți, cum să faci față dezamăgirilor, etc.

Regula de la care trebuie să plecăm atunci cînd deschidem o asemenea carte este aceea că nu trebuie să credem că vom găsi acolo răspunsuri definitive, soluții miraculoase la problemele care ne preocupă și care ne fac, poate, să ne îndreptăm înspre o carte de acest gen. De cele mai multe ori, avem de a face cu lucrări ale unor specialiști în psihoterapie, care, pe lîngă dezbaterea unor chestiuni teoretice într-un limbaj ușor accesibil publicului larg, fac, totodată, apel la exemple din diverse cazuri reale.

Cartea autoarei americance, Brenda Schaffer, psiholog, psihoterapeut specializat pe probleme de comunicare, își propune să clarifice foarte serios modalitățile prin care putem separa o relație matură, bazată pe dragostea benefică de una imatură, adictivă, obsesivă, bazată pe atașament și dependență. Trăsăturile iubirii adictive (sentimentul de mistuire, dificultăți în a stabili granițele Eului, tendințe masochiste,  dificultăți de a renunța, teama de risc, schimbare, necunoscut, creștere individuală insuficientă, dificultăți în experimetarea intimității reale, jocurile psihologice pentru putere, a dărui pentru a primi ceva în schimb, încercarea de a-i schimba pe ceilalți, nevoia de ceilalți pentru a se simți împliniți, căutarea unor soluții în exterior, pretinderea și așteptarea dragostei necondiționate, refuzul implicării sau abuzul de implicare, așteptarea ca recunoașterea și aprecierea să vină de la alții, teama de abandon, recrearea unor sentimente familiare negative, aspirația către apropiere, dar și teama de apropiere,  încercarea de a –și asuma sentimentele negative ale altora, p. 90) fac parte din firea umană și trebuie exersat un efort pentru a realiza saltul de la o formă imperfectă și deloc rodnică spiritual de iubire la o alta împlinitoare, care să ne permită să ne dezvoltăm liber alături de partener, permițindu-i și acestuia același lucru. Rădăcinile iubirii de tip adictiv pot fi regăsite în copilărie, în dorințele și nevoile neîmplinite atunci, nevoi pe care adultul caută să și le satisfacă în mod inconștient.

La baza iubirii adictive pot fi regăsite o serie de mituri, cum ar fi ”O apropiere prea mare este un pericol”, ”Nimeni nu mă poate iubi”, ”Dragostea înseamnă suferință”, ”Dacă am grijă de cineva, mă va iubi”, ”Femeile manipulează”, ”Nu poți avea încredere în bărbați”, ”Dacă el/ea s-ar schimba, totul ar fi ok”, ”Dacă mă străduiesc, nu mă va părăsi”, ”Cineva trebuie să dețină controlul” etc. (p. 74, 106, 127). Asemenea prejudecăți sînt responsabile de faptul că sîntem atrași înspre stabilirea unor relații de dragoste cu persoane nepotrivite. Odată conștientizate prejudecățile care ne ghidează, și odată ce învățăm să ne eliberăm de ele, vom reuși să ne îmbunătățim relațiile, să renunțăm la relațiile care nu ne avantajează în sensul dezvoltării personale, să trecem peste tendința firească de a nu ne putea desprinde dintr-o relație bazată pe iubirea adictivă și să ne continuăm viața.

O iubire din care elementele adictive să lipsească cu desăvîrșire pare un ideal, putem tinde doar înspre a evita toate aceste elemente, astfel încît relațiile noastre să se însănătoșească pas cu pas. Pentru aceasta, trebuie să renunțăm la jocurile de putere, toate acele manevre prin care partenerii caută să se domine unul pe celălalt în cadrul unui cuplu, manipulînd cu scopul de a avea un ascendent asupra celuilalt (a da sfaturi, dar a nu accepta sfaturi, a da ordine, a pretinde, a aștepta mai mult de la celălalt, a încerca să diminuezi stima de sine a celuilalt, a nu ceda, a nu răspunde nevoilor celuilalt, a face promisiuni și a le încălca, a-l pune pe celălalt în situații fără ieșire, a ataca pe cineva în momente de vulnerabilitate, a intimida, a avea dificultăți în a admite că s-a înșelat sau în a-și cere iertare, a răspunde evaziv la întrebări, etc., pp. 130-132).

Contrar adicției, apartenența sănătoasă, se recunoaște prin faptul că partenerii își permit și încurajează reciproc afirmarea individualității, dezvoltarea celuilalt, sînt capabili să trăiască intimitatea reală, se simt liberi să ceară deschis ce doresc, dăruiesc și primesc la fel, evită să domine și să controleze pe celălalt, își acceptă limitele proprii, acceptă și respectă implicarea, au o stimă de sine ridicată, sînt receptivi la nou și la schimbări, nu se tem de abandon, nici cînd partenerul e temporar absent, își exprimă spontan sentimentele, iubesc cu detașare, considerîndu-se alături de celălalt, dar necăutînd să preia grijile celuilalt asupra lor, nu-și sufocă partenerul și nici nu încearcă să-l schimbe, acceptă apropierea, comunicarea și nu se tem de separare etc. (pp. 145-146).

În mod real, dragostea non-adictivă  presupune a fi capabil de  a accepta diferențele, a rezona dar nu fără a-ți afirma individualitatea, a comunica ferm și deschis, a te contopi, dar nu fără a înțelege că idealul nu rezidă în pierderea identității, ci în împlinirea personalității celor doi într-un raport de față în față, crescînd împreună, dar fără a te lăsa absorbit ori fără ca unul să-l anuleze pe celălalt.

 

Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2010/08/dependenta-vs-apartenenta-reala.html