Motto:
Real isn’t how you
were made, it’s the thing that happens to you (The Night Listener)
Brenda
Schaeffer, Dragoste
sau dependență? Cum să recunoști iubirea sănătoasă (It is Love or Addiction?), editura Trei, Colecția de Psihologie
practică, 2009, traducere din limba engleză de Carmen Ion
Cărțile de psihologie
practică ne surprind prin promisiunile pe care titlurile acestor texte ni le
fac indirect, creînd în cititor așteptări uneori exagerate, nemotivate ori
imposibil de implinit: cum să fii fericit, cum să dai un sens vieții și
profesiei, cum să te căsătotești, cum să-ți găsești jumatatea pe internet, cum
să faci impresie bună, cum să-ți crești stima de sine, cum să-ți protejezi
căsătoria, cum să îți educi bine copiii, cum înveți să asculți, cum poți deveni
senin, cum să comunici eficient cu ceilalți, cum să faci față dezamăgirilor, etc.
Regula de la care
trebuie să plecăm atunci cînd deschidem o asemenea carte este aceea că nu
trebuie să credem că vom găsi acolo răspunsuri definitive, soluții miraculoase
la problemele care ne preocupă și care ne fac, poate, să ne îndreptăm înspre o
carte de acest gen. De cele mai multe ori, avem de a face cu lucrări ale unor
specialiști în psihoterapie, care, pe lîngă dezbaterea unor chestiuni teoretice
într-un limbaj ușor accesibil publicului larg, fac, totodată, apel la exemple
din diverse cazuri reale.
Cartea autoarei americance,
Brenda Schaffer, psiholog, psihoterapeut specializat pe probleme de comunicare,
își propune să clarifice foarte serios modalitățile prin care putem separa o
relație matură, bazată pe dragostea benefică de una imatură, adictivă, obsesivă,
bazată pe atașament și dependență. Trăsăturile iubirii adictive (sentimentul de
mistuire, dificultăți în a stabili granițele Eului, tendințe masochiste, dificultăți de a renunța, teama de risc,
schimbare, necunoscut, creștere individuală insuficientă, dificultăți în
experimetarea intimității reale, jocurile psihologice pentru putere, a dărui
pentru a primi ceva în schimb, încercarea de a-i schimba pe ceilalți, nevoia de
ceilalți pentru a se simți împliniți, căutarea unor soluții în exterior,
pretinderea și așteptarea dragostei necondiționate, refuzul implicării sau
abuzul de implicare, așteptarea ca recunoașterea și aprecierea să vină de la
alții, teama de abandon, recrearea unor sentimente familiare negative, aspirația
către apropiere, dar și teama de apropiere, încercarea de a –și asuma sentimentele
negative ale altora, p. 90) fac parte din firea umană și trebuie exersat un
efort pentru a realiza saltul de la o formă imperfectă și deloc rodnică
spiritual de iubire la o alta împlinitoare, care să ne permită să ne dezvoltăm
liber alături de partener, permițindu-i și acestuia același lucru. Rădăcinile
iubirii de tip adictiv pot fi regăsite în copilărie, în dorințele și nevoile neîmplinite
atunci, nevoi pe care adultul caută să și le satisfacă în mod inconștient.
La baza iubirii
adictive pot fi regăsite o serie de mituri,
cum ar fi ”O apropiere prea mare este un pericol”, ”Nimeni nu mă poate iubi”,
”Dragostea înseamnă suferință”, ”Dacă am grijă de cineva, mă va iubi”, ”Femeile
manipulează”, ”Nu poți avea încredere în bărbați”, ”Dacă el/ea s-ar schimba,
totul ar fi ok”, ”Dacă mă străduiesc, nu mă va părăsi”, ”Cineva trebuie să
dețină controlul” etc. (p. 74, 106, 127). Asemenea prejudecăți sînt
responsabile de faptul că sîntem atrași înspre stabilirea unor relații de
dragoste cu persoane nepotrivite. Odată conștientizate prejudecățile care ne
ghidează, și odată ce învățăm să ne eliberăm de ele, vom reuși să ne îmbunătățim
relațiile, să renunțăm la relațiile care nu ne avantajează în sensul
dezvoltării personale, să trecem peste tendința firească de a nu ne putea
desprinde dintr-o relație bazată pe iubirea adictivă și să ne continuăm viața.
O iubire din care
elementele adictive să lipsească cu desăvîrșire pare un ideal, putem tinde doar
înspre a evita toate aceste elemente, astfel încît relațiile noastre să se însănătoșească pas cu pas. Pentru
aceasta, trebuie să renunțăm la jocurile de putere, toate acele manevre prin
care partenerii caută să se domine unul pe celălalt în cadrul unui cuplu,
manipulînd cu scopul de a avea un ascendent asupra celuilalt (a da sfaturi, dar
a nu accepta sfaturi, a da ordine, a pretinde, a aștepta mai mult de la
celălalt, a încerca să diminuezi stima de sine a celuilalt, a nu ceda, a nu
răspunde nevoilor celuilalt, a face promisiuni și a le încălca, a-l pune pe
celălalt în situații fără ieșire, a ataca pe cineva în momente de
vulnerabilitate, a intimida, a avea dificultăți în a admite că s-a înșelat sau
în a-și cere iertare, a răspunde evaziv la întrebări, etc., pp. 130-132).
Contrar adicției,
apartenența sănătoasă, se recunoaște
prin faptul că partenerii își permit și încurajează reciproc afirmarea
individualității, dezvoltarea celuilalt, sînt capabili să trăiască intimitatea
reală, se simt liberi să ceară deschis ce doresc, dăruiesc și primesc la fel,
evită să domine și să controleze pe celălalt, își acceptă limitele proprii,
acceptă și respectă implicarea, au o stimă de sine ridicată, sînt receptivi la
nou și la schimbări, nu se tem de abandon, nici cînd partenerul e temporar absent,
își exprimă spontan sentimentele, iubesc cu detașare, considerîndu-se alături
de celălalt, dar necăutînd să preia grijile celuilalt asupra lor, nu-și sufocă
partenerul și nici nu încearcă să-l schimbe, acceptă apropierea, comunicarea și
nu se tem de separare etc. (pp. 145-146).
În mod real,
dragostea non-adictivă presupune a fi capabil
de a accepta diferențele, a rezona dar
nu fără a-ți afirma individualitatea, a comunica ferm și deschis, a te contopi,
dar nu fără a înțelege că idealul nu rezidă în pierderea identității, ci în împlinirea
personalității celor doi într-un raport de față în față, crescînd împreună, dar
fără a te lăsa absorbit ori fără ca unul să-l anuleze pe celălalt.
http://dyntabu.blogspot.ro/2010/08/dependenta-vs-apartenenta-reala.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu