Natura moarta cu nepot obez

Spectacolul Natură moartă cu nepot obez, după piesa de teatru contemporană în două acte, scrisă de Ion Sapdaru, a fost pusă deja în scenă la Naționalul ieșean, începînd cu martie 2010. A fost, de asemenea, montată în București, la Teatrul Odeon, în regia lui Eugen Făt. Pentru reprezentația de la Iași, preconizată și pentru stagiunea următoare, regizată de Ion Sapdaru, distribuția este asigurată de: Volin Costin (Pompiliu), Irina Răduțu Codreanu (Lili), Georgeta Burdujan (Vanda), Anne Marie Chertic (Cesonia), Catinca Tudose (Mirela). Toți sînt actori ai TNI, excepție făcînd actorul Violin Costin, aparținînd echipei Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani.
Scenografia spectacolului, semnată Gelu Rîșca, tot de la Teatrul ”Mihai Eminescu” din Botoșani, inspirată de apartamentul soacrei, ne introduce într-un spațiu vetust. Atmosfera încărcată (pereți plini de fotografii, mobilier în exces, bibelouri, mileuri), cu toate acestea, familiară, contrastează cu ideile mai fanteziste ale piesei: rînd pe rînd, mătușile lui Pompiliu mor, pentru ca, spre final, să revină toate odată în mintea și, implicit, în viața acestuia, neschimbate, acaparatoare, pline de sfaturi, înțelepciune și ... dragoste. De fapt, cred că am atins acum chiar tema acestei piese de teatru: dragostea sufocantă, nimicitoare. Debordînd de mămoșenie, cele trei mătuși îl cresc pe fiul surorii lor, îmbuibîndu-l, pînă ce acesta ajunge obez. Tot din prea multă dragoste, ele își permit decizii cu privire la viața lui intimă. Angajează o prostituată, de care ulterior el se va îndrăgosti. Și exemplele de un realism crud ar putea continua.
Insist pe ideea efectelor dezastruoase ale dragostei prost gestionate. Asistat în permanență de altcineva (mătușile îl ajută să se îmbrace, îi pun mîncarea dinainte, îl alintă și consolează), Pompiliu dezvoltă un vid interior, afișînd răceală și indiferență, camuflîndu-și personalitatea. De fapt, nu se maturizează niciodată. Inevitabil, personajul aparent normal, rațional, ducînd o viață obișnuită, ajunge să explodeze cînd în existența lui vlăguită este inserat un element diferit, provocator (Lili). Moartea mătușilor îl lasă fără atele, iar el caută refugiu într-o relație utopică. Coșmarul întregii lui vieți revine la suprafață, în chipul fantomelor mătușilor, deoarece nu se poate amăgi cu surogate (metafora naturii moarte).
Totodată, e vorba aici despre dificultatea de a fi noi înșine într-o societate în care accentul cade pe imagine, obturîndu-ne individualitatea, dizolvîndu-ne într-o masă amorfă. Distanțele, chiar dacă uneori sesizabile, sînt complet irelevante: destinul lui Pompiliu devine al oricui este judecat după aparențe, etichetat ori catalogat. Suferința unui astfel de om nu poate afla remediu, sfîrșitul piesei fiind în acest sens relevant: întins pe o canapea, sub oblăduirea unei pilote, personajul rămîne tăcut, în întuneric.
Există cel puțin cîteva elemente în spectacol care îmi confirmă că nimic nu e întîmplător în această piesă: simbolistica cifrei trei (trei mătuși, trei ”ursitoare”, trei ”grații”, ”balaurul cu trei capete”), atenția acordată cromaticii vestimentare și contrastelor (mătușile sînt îmbrăcate în negru, existență anostă, iar atunci cînd revin ca apariții, poartă alb, mirese). Cît despre rolul Pompiliu, comedia atinge culmi paroxistice, la granița cu tragedia. Împletind ridicolul cu grotescul, personajul principal, în halatul său roz, tolănit în fotoliu se opune neconcludent avansurilor prostituatei, depășită și ea de situație. Nimic forțat, spectacolul curge cît se poate de firesc, spre patetismul zguduitor prin care ”Pompiță” își declamă soarta, ajungîng în cele din urmă la delir, înregistrînd o casetă, prin care își motivează sinuciderea (un clișeu al filmelor americane, mai ales atunci cînd se au în vedere moștenitorii, revalorificat absurd, pentru că adresantul, fantomele mătușilor, nu este distinct de mintea agitată a emitentului. În aceste momente de monolog, am avut certitudinea că Violin Costin reușește un rol convingător în fața publicului ieșean.



Dana Țabrea

http://dyntabu.blogspot.com/2011/08/natura-moarta-cu-nepot-obez.html