Spectacolul Check-in se bazează pe un text scris de Dumitru Crudu. Autorul extinde textul de la patru la treizeci și ceva de pagini și îl rescrie special pentru reprezentația regizată de Radu Ghilaș la Iași. Din distribuție fac parte actori, dar și studenți la teatru: Codrin Dănilă (George), Ionuț Cornilă (Paul), Daniel Chirilă (Nicușor), Andreea Lucaci (Lori), Claudia Chiraș (Veronica), Dragoș Călin (Stelică), Cezara Fantu, Tania Bogza (stewardeze).
Am identificat la baza acestui spectacol tema ratării: lipsa banilor fac imposibilă împlinirea visurilor, iar visurile spulberate fac banii inutili. Miezul scenariului îl constituie reîntîlnirea a doi vechi prieteni, absolvenți de teatru, care cîndva și-au dorit să înființeze propria trupă și să joace primul lor spectacol, Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind. Unul dintre actori (Paul) pleacă însă în America, ceea ce conduce la destrămarea trupei. Membrii trupei se împrăștie, iar unul dintre actori ajunge să cerșească în barul de lîngă aeroport (George). După cinci ani, Paul revine cu foarte mulți bani, sperînd să-și împlinească visul de a juca în sfîrșit piesa. Însă lucrurile s-au schimbat, pe membrii fostei trupe nu îi mai interesează deloc teatrul.
În același timp, piesa vorbește despre puterea iluziilor, despre speranțe și zădărnicirea lor, despre încredere, prietenie și trădare. Poate fi identificată și o temă socială, respectiv cea a migrației tinerilor cărora nu li se oferă șansa de a se împlini profesional în țara lor. În particular, problema tinerilor actori, cum sînt cei doi interpreți ai lui Moritz și Melchior din Deșteptarea primăverii. Spectacolul conține două scurte inserții de teatru în teatru, pentru a puncta reîntîlnirea dintre Paul și George. Duetul realizat cu aceste prilej de Codrin Dănilă și Ionuț Cornilă este absolut formidabil, făcînd din aceste două scurte pasaje cele mai bune ale întregii montări.
Cu toate că structura logică nu e tocmai unitară, spectacolul cîștigă printr-o stupefiantă simetrie de decor (scenografia Nicolae Mihăilă). Scenele apar disproporționate în ceea ce privește raportul dintre lungime și mesaj exprimat. Se începe cu un moment coregrafic (mișcare scenică, Oana Sandu), simulînd un accident aviatic și introducînd poate personajele. Se continuă cu monologul foarte bun, deși prea lung al lui Codrin Dănilă și se folosește interacțiunea cu publicul, explicîndu-ni-se întrucîtva și momentul coregrafic inițial, ceea ce nu constituie și o justificare a acestuia. După care urmează scenele din bar, vînătoarea de clienți, mese purtate de colo colo, problemele cauzate de George, venirea ”americanului” (Paul) etc. Între scene, sînt introduse cîteva momente de ”zbor”, cînd pe o planșă coborîtă din tavan apare un avion, iar două stewardeze simulează în fundalul scenei indicații pentru pasageri. Toți pe scenă rămîn înmărmuriți privind înspre propriul vis interior. Nu mi se par extrem de inspirate aceste momente deși ideea este clară: dorința de a pleca din țară a unor oameni a căror viață nu se ridică la nivelul așteptărilor. Remarc o anumită simetrie în amplasarea scenică (simetria e vizibilă și cu alte prilejuri în spectacol): mesele pliate, ținute cu mînerul în sus dau impresia unor geamantane în mîinile celor ce privesc cum un avion și implicit visurile lor își iau zborul.
La final, se folosește în mod original motivul din Prinț și cerșetor. Hainele fac din cerșetor un prinț (Paul îl îmbracă pe George cu haine noi). Iar prințul devine cerșetor (Paul preia zdrențele lui George). Nu neapărat pentru că are haine ponosite. Și nici pentru că nu ar mai avea bani (culmea, el continuă să aibă bani). Însă banii nu-i mai folosesc la nimic. Pentru că nu mai are un vis care să-l înnobileze. Doar iluzii deșarte.
Dana Țabrea
http://dyntabu.blogspot.com/2012/03/print-si-cersetor.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu