Edmond

Spectacolul Edmond, după scenariul într-un act, cuprinzînd douăzeci și trei de scene, al lui David Mamet, în regia lui Vlad Massaci (regizor la Teatrul de Comedie din București), încearcă, parcă, o viziune asupra umanității de la mare distanță (decorul include două oglinzi rectangulare în fundal, opt hublouri laterale cu rol de lentile-oglindă convexe). Ca-ntr-o ”odisee spațială” peisajul uman este robotizat, indivizii viermuind indistincți în pelerine galbene identice. Aceasta este chiar imaginea de debut, totodată cea mai importantă din spectacol, realizată împreună cu scenograful Andu Dumitrescu și cu aportul actorilor: Livia Iorga, Octavian Jighirgiu, Diana Chirilă, Andreea Boboc, Doru Aftanasiu, Ionuț Cornilă, Anne Marie Chertic, Dumitru Năstrușnicu, Oana Sandu, Petronela Grigorescu. În rolul protagonistului: Călin Chirilă.
Scenariul lui David Mamet a fost prima dată pus în scenă în 1982 la Goodman Theatre din Chicago. De asemenea, a fost ecranizat în 2005, în regia lui Stuart Gordon. Din distribuția filmului fac parte William H. Macy, Rebecca Pidgeon, Joe Mantegna, Julia Stiles etc. Premiera pe scenă la Iași a avut loc pe 10 martie la sala cub a Teatrului Național, urmînd să se mai joace pe 24 și 25 martie.
Filmul lui Stuart Gordon folosește structura narativă secvențială a scurt metrajelor europene. De altfel, nici nu durează foarte mult, o oră și ceva. Cea mai mare importanță în film o are acțiunea, personajele sînt schematice, lipsite de interioritate. Cu toate acestea, filmul nu pare mai deloc american, în sensul că nu e un film de acțiune, ci ușor static, apropiindu-se mai degrabă de stilul european. Un rol aparte în constituirea acțiunii îl are dialogul dintre personaje. E vorba de un limbaj-acțiune. Operaționalizarea limbajului angajează automat vorbitorul într-o situație și stîrnește reacții vădite în interlocutor (ilocuțiune, perlocuțiune). La final, ai impresia că întregul scenariu nu-i decît un fel de semn de punctuație ori o interjecție. În continuarea filmului, montarea scenică de la Iași valorifică elementele teatrale ale acestui scenariu. Pentru alternanța scenelor se apelează la decorul modern, modular, mobil, economic. Blazarea personajului principal, reprezentativ pentru o întreagă categorie de oameni, care simt că nu-și găsesc locul ori că și-au greșit vocația, într-un cuvînt că ”nu sînt acolo unde ar trebui să fie”, este interpretată ca furie oarbă, generalizată, fără obiect.
În penumbra unei reprezentații actuale, vorbind pe limba contemporanilor despre realități ineluctabile (blazare conjugală, modalități de evadare, printre care distracțiile și sexul, raporturile mai mult tranzacționale decît afective ori spirituale dintre oameni, goana după bani), poate fi descifrată o meditație despre sensul vieții, destin, moarte. Renunțînd aproape absurd la o existență conformistă, dar în limitele etico-sociale admisibile, Edmond îl reprezintă pe cel care, deși printr-un gest exagerat, iese în întîmpinarea propriului destin. Alternativa la conformismul social (la nivelul scenografiei redat prin cinci perechi de spații rectangulare gri, perfect simetrice, lăsînd liber pentru circulație un fel de labirint de coridoare) îl dă închisoarea, metaforă pentru libertatea interioară, pentru exprimarea nestingherită de prejudecăți sociale de orice fel (rasism, rolurile diferite în urma distincției de gen etc.).
Înspre depășirea propriilor prejudecăți, Edmond parcurge într-o singură zi fatidică a vieții un traseu sinuos, trecînd prin ipostaza actului gratuit (Gide), dar și prin cea a omului revoltat (Camus). Își părăsește soția fără motiv și tot fără motiv o ucide pe Glenna. E incapabil să-și explice faptul că se revoltă împotriva tuturor, a înseși condiției umane. Așa cum anticipase Malraux, unica eliberare nu ar putea avea decît un caracter religios. Mîntuirea devine posibilă pentru Edmond ca ”iubire a aproapelui”: acesta e sensul sărutului controversabil din finalul piesei. Discutabilă rămîne și concluzia personajului tragic: ”oricum ne-am ciopli rîvnitul țel,/ ni-l dăltuiește-o pronie” (Hamlet, traducere Leon Levițchi, Dan Duțescu).


Dana Tabrea


http://dyntabu.blogspot.com/2012/03/edmond.html