Grila mea de lectură în ceea ce privește noua premieră de la Naționalul ieșean, în regia lui Cristian Hadji-Culea, a urmărit teatralitatea actorilor, stilul regizoral și actualitatea montării.
În contextul pandemic în care ne aflăm și de care nu putem face abstracție,
propunerea de spectacol (plecând de la intențiile de comedie, respectiv satiră
ale lui Jonson, respectiv Gelbart) nu mai poate fi considerată comedie, ci mai
curând o șarjă, o parodiere a mocirlei naturii umane, o ironie usturătoare a putrezimii
morale, un teatru de caractere postmodern, cu personaje îngroșate, tușate prin
gest, mimică și costume, într-un decor de epocă, rafinat.
Actualizarea numelor, chiar dacă o adaptare a versiunii de Broadway,
trimite înapoi spre un teatru de caractere mai curând caragialesc, de aceea nu
e extrem de eficientă. Controversată rămâne și actualizarea în termeni de conflicte
de status/rol și conflicte de interese, deoarece uneori se bazează pe text, iar
alteori ar putea părea ușor forțată și în neconcordanță cu viziunea de ansamblu,
deși realistă. Dacă personajele sunt conturate, în schimb acțiunile scenice
sunt uneori lăsate în suspans (Simon, în interpretarea de mare concentrare a
lui Horia Veriveș, se alege cu testamentul, ulterior mărturiei amantei/damei de
companie, în interpretarea tumultuoasă a Petronelei Grigorescu, care se alesese
cu o cununie). În schimb, un act îl anulează complet pe celălalt în termeni de pragmatică
scenică. Scenele se succed destul de alert, dar totuși cu timeout.
Ceva mai mult decât în alte producții, dar ca o caracteristică a teatrului secolului
ante-pandemic, scenografia contribuie în foarte mare măsură la stilul
regizoral. În cazul de față, scenograful Dragoș Buhagiar și stilul acestuia amprentează
decisiv întregul complex spectacologic. Atmosfera e una profund detașată în
general, dar mai ales în scenele parodic pasionale (în special Andrei Sava în
scena de la tribunal, dar și Ada Lupu și Călin Chirilă sau chiar Petronela
Grigorescu și Doru Aftanasiu în scenele cu pricina, când intervin duete
exagerate parodic). Teatralitatea actorilor este șarjată, dar rece, soluțiile
regizorale devenind în mare măsură soluții de interpretare actoricească sau
făcând apel la elemente de decor (uneori soluțiile butaforic regizorale nu sunt
justificate, ca atunci când avocatul scoate din servietă, printre altele, un
ananas). Perspectiva asupra teatralității apropie în mare măsură propunerea de
spectacol de una a unui colaborator redutabil al lui Dragoș Buhagiar, Silviu
Purcărete. Absența emoției însă desparte montarea de cele ale faimosului
regizor, unde implicarea intervine uneori subtil, prin muzică, nuanțe de
interpretare actoricească etc.
Propunerea regizorală vine în întâmpinarea nevoii de teatralitate a publicului,
dar și a actorilor, putând constitui într-un bun sens un teatru de actor. Accentuarea
teatralității conferă iluzia reîntoarcerii la normalitatea teatrului care părea
până mai ieri să ia o turnură definitiv virtuală. La cumpăna dintre paradigme
teatrale, actorii acceptă provocarea unei convenții de teatralitate exagerată.
Astfel că se evidențiază prin roluri de compoziție excesivă Doru Aftanasiu,
Ionuț Cornilă, Cosmin Maxim și Dumitru Năstrușnicu.
Cu Ada Lupu se încearcă un fel de contre-emploi,
dar e prea puțin spus despre contribuția sa; prin intervențiile sale de tot
felul (gest, manifestare, apariție), alături de teatralitatea generală
exacerbată, corespunzând credinței în teatralitate a publicului (adesea
confundată cu simpla comedie), întrezărim acel altceva de dincolo de șarjă, care
la Purcărete putea fi emoție sau melancolie și care nu ajunge să prindă contur
la Hadji-Culea.
În rolul titular, Călin Chirilă continuă o serie de interpretări vizionar mefistofelice
din spectacole precum Cafeneaua
(2016, regia Silviu Purcărete, TNI) sau Plugarul
și moartea (2021, regia Silviu Purcărete, TNI). De altfel, interpretarea sa
ține loc de meditație în spectacolul de față, da capo al fine: ”Singura condiție ca să le ai pe toate la plecare
e să le expediezi din timp”.
(Domnul Vulpe/Sly Fox de Larry Gelbart, după Volpone de Ben Jonson, traducerea:
Sorana Lupu, regia: Cristian Hadji-Culea, scenografia: Dragoș Buhagiar și
Iuliana Gherghescu, distribuția: Călin Chirilă/Domnul Vulpe, Horia Veriveș/Simon
Dibaciu, Petronela Grigorescu/Miss Felicia Farfuz, Ada Lupu/Doamna Periuță,
Doru Aftanasiu/Căpitanul Grămadă, Cosmin Maxim/Domnul Periuță, Adi Carauleanu/Judecătorul
Blestemățeanu, Ionuț Cornilă/Avocatul Târșă, Dumitru Năstrușnicu/Căpitanul
Grămadă, Andrei Sava/Agentul șef, Robert Agape, Sebastian Pricop, Toma Rîșcă,
Mihai Biholar, Iulian Lungu, Ștefan Pîslariu, Sebastian Ilașcu/polițiști,
servitori, aprod, grefier, ilustrația muzicală: Odry Bârcă, premiera: 18
ianuarie 2022, Sala Mare, Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași)
Dana Țabrea
https://dyntabu.blogspot.com/2022/01/sly-fox.html
