Sly Fox

 

Grila mea de lectură în ceea ce privește noua premieră de la Naționalul ieșean, în regia lui Cristian Hadji-Culea, a urmărit teatralitatea actorilor, stilul regizoral și actualitatea montării.

În contextul pandemic în care ne aflăm și de care nu putem face abstracție, propunerea de spectacol (plecând de la intențiile de comedie, respectiv satiră ale lui Jonson, respectiv Gelbart) nu mai poate fi considerată comedie, ci mai curând o șarjă, o parodiere a mocirlei naturii umane, o ironie usturătoare a putrezimii morale, un teatru de caractere postmodern, cu personaje îngroșate, tușate prin gest, mimică și costume, într-un decor de epocă, rafinat.

Actualizarea numelor, chiar dacă o adaptare a versiunii de Broadway, trimite înapoi spre un teatru de caractere mai curând caragialesc, de aceea nu e extrem de eficientă. Controversată rămâne și actualizarea în termeni de conflicte de status/rol și conflicte de interese, deoarece uneori se bazează pe text, iar alteori ar putea părea ușor forțată și în neconcordanță cu viziunea de ansamblu, deși realistă. Dacă personajele sunt conturate, în schimb acțiunile scenice sunt uneori lăsate în suspans (Simon, în interpretarea de mare concentrare a lui Horia Veriveș, se alege cu testamentul, ulterior mărturiei amantei/damei de companie, în interpretarea tumultuoasă a Petronelei Grigorescu, care se alesese cu o cununie). În schimb, un act îl anulează complet pe celălalt în termeni de pragmatică scenică. Scenele se succed destul de alert, dar totuși cu timeout.

Ceva mai mult decât în alte producții, dar ca o caracteristică a teatrului secolului ante-pandemic, scenografia contribuie în foarte mare măsură la stilul regizoral. În cazul de față, scenograful Dragoș Buhagiar și stilul acestuia amprentează decisiv întregul complex spectacologic. Atmosfera e una profund detașată în general, dar mai ales în scenele parodic pasionale (în special Andrei Sava în scena de la tribunal, dar și Ada Lupu și Călin Chirilă sau chiar Petronela Grigorescu și Doru Aftanasiu în scenele cu pricina, când intervin duete exagerate parodic). Teatralitatea actorilor este șarjată, dar rece, soluțiile regizorale devenind în mare măsură soluții de interpretare actoricească sau făcând apel la elemente de decor (uneori soluțiile butaforic regizorale nu sunt justificate, ca atunci când avocatul scoate din servietă, printre altele, un ananas). Perspectiva asupra teatralității apropie în mare măsură propunerea de spectacol de una a unui colaborator redutabil al lui Dragoș Buhagiar, Silviu Purcărete. Absența emoției însă desparte montarea de cele ale faimosului regizor, unde implicarea intervine uneori subtil, prin muzică, nuanțe de interpretare actoricească etc.

Propunerea regizorală vine în întâmpinarea nevoii de teatralitate a publicului, dar și a actorilor, putând constitui într-un bun sens un teatru de actor. Accentuarea teatralității conferă iluzia reîntoarcerii la normalitatea teatrului care părea până mai ieri să ia o turnură definitiv virtuală. La cumpăna dintre paradigme teatrale, actorii acceptă provocarea unei convenții de teatralitate exagerată. Astfel că se evidențiază prin roluri de compoziție excesivă Doru Aftanasiu, Ionuț Cornilă, Cosmin Maxim și Dumitru Năstrușnicu.

Cu Ada Lupu se încearcă un fel de contre-emploi, dar e prea puțin spus despre contribuția sa; prin intervențiile sale de tot felul (gest, manifestare, apariție), alături de teatralitatea generală exacerbată, corespunzând credinței în teatralitate a publicului (adesea confundată cu simpla comedie), întrezărim acel altceva de dincolo de șarjă, care la Purcărete putea fi emoție sau melancolie și care nu ajunge să prindă contur la Hadji-Culea.

În rolul titular, Călin Chirilă continuă o serie de interpretări vizionar mefistofelice din spectacole precum Cafeneaua (2016, regia Silviu Purcărete, TNI) sau Plugarul și moartea (2021, regia Silviu Purcărete, TNI). De altfel, interpretarea sa ține loc de meditație în spectacolul de față, da capo al fine: ”Singura condiție ca să le ai pe toate la plecare e să le expediezi din timp”.

 

(Domnul Vulpe/Sly Fox de Larry Gelbart, după Volpone de Ben Jonson, traducerea: Sorana Lupu, regia: Cristian Hadji-Culea, scenografia: Dragoș Buhagiar și Iuliana Gherghescu, distribuția: Călin Chirilă/Domnul Vulpe, Horia Veriveș/Simon Dibaciu, Petronela Grigorescu/Miss Felicia Farfuz, Ada Lupu/Doamna Periuță, Doru Aftanasiu/Căpitanul Grămadă, Cosmin Maxim/Domnul Periuță, Adi Carauleanu/Judecătorul Blestemățeanu, Ionuț Cornilă/Avocatul Târșă, Dumitru Năstrușnicu/Căpitanul Grămadă, Andrei Sava/Agentul șef, Robert Agape, Sebastian Pricop, Toma Rîșcă, Mihai Biholar, Iulian Lungu, Ștefan Pîslariu, Sebastian Ilașcu/polițiști, servitori, aprod, grefier, ilustrația muzicală: Odry Bârcă, premiera: 18 ianuarie 2022, Sala Mare, Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași)

Dana Țabrea

https://dyntabu.blogspot.com/2022/01/sly-fox.html