O elegie a prezentului

 

Spectacolul este o elegie a prezentului, lucru care ni se dezvăluie abia la final, din imaginea cu blocul bombardat și scena tulburătoare cu soldatul. Este unul dintre cele mai concentrate momente când te surprinzi râzând și schimbând brusc registrul comic,iar totul se topește iremediabil în melancolie. Din nou, ca și în Trei piese triste, Horia Veriveș îmbracă un rol care simbolizează moartea. După ce excelează pe parcursul întregii prestații într-un rol de comedie care îi pune foarte bine în valoare personalitatea artistică.

Valorificarea personalității artistice a actorilor se petrece în fiecare caz în parte, de la actorii consacrați și până la absolvenți sau studenți. O simbioză și o chimie aparte caracterizează echipa din distribuția spectacolului. Și fiecare duce mai departe o poveste care a început mai demult, într-un alt spectacol de Afrim în care a jucat sau pe care poate doar l-a vizionat.

Ca și în Trei piese triste sau Orașul cu fete sărace, Ada Lupu își conduce personajul către trăiri autentice, ea având și înclinația de a pătrunde rolul cu mintea, de a-l analiza. Altfel decât în Dansul Delhi, Pușa Darie se debarasează de discreție și acceptă provocarea unui rol extravagant. De doza lor de excentricitate beneficiază de altfel majoritatea personajelor, asta constituind un bun prilej pentru ca toți actorii să evolueze la superlativ. Dumitru Năstrușnicu e într-o favorabilă postură comică, Ionuț Cornilă îi întruchipează foarte bine pe cei de-o limbă și un port, Cosmin Maxim exprimă apropierea dintre generații, aduce în prim plan legătura dintre actorii consacrați și studenți, ștergând orice distanță. Sub acest aspect, se poate vorbi de demonstrarea ideii că un spectacol reușit poate pleca de oriunde, iar un scenariu adaptat trupei de actori , ca o reinterpretare a spațiului lingvistic, geografic, cultural e întotdeauna de preferat unui text clasic, chiar și unei adaptări a unui asemenea text, dacă se urmărește un spectacol actual, parcurgând evenimentele în ritmul vremurilor pe care le trăim.

Proteste mai mult sau mai puțin înăbușite, regrete sonore sau tăcute, capacitatea de a ceda în fața tumultului vieții sau evitarea acestuia din urmă sunt doar câteva dintre emoțiile care conferă forță motrice caracterelor. La fel ca și în viață, fiecare actor își ia foarte în serios personajul care continuă și duce la paroxism roluri din spectacole anterioare, pași dintr-o carieră pe verticală, imposibil de măsurat.

Spectacolul se distinge prin subtila trecere de la un registru la altul (în special, comedie și melancolie), prin acțiuni scenice simultane, prin replici care construiesc veritabile acțiuni scenice și tot atâtea reinterpretări ale realului, prin coregrafie și interpretare vocală. Salonul de masaj e doar pretextul întâlnirii actorilor cu poezia din spatele unor situații prezente absolut hilare ori nefiresc de grotești. În același timp, spectacolul reprezintă finalitatea întâlnirii regizorului cu un anumit spațiu cultural.

Din observarea semenilor și atenția acordată evenimentelor actuale, se țese o radiografie poetică a umanului dezumanizat. Pandemia, războiul, blocul de locuințe constituie reperele firului narativ care explodează spasmodic într-un hohot de râs sau amuțește în fața realității dezolante, în fine se frânge înainte de a putea decide dacă mergem la teatru pentru a deveni mai fericiți sau mai nefericiți, presupunând că e corectă folosirea gradelor de comparație.

În continuarea altor proiecte teatrale în care e prezentă meditația asupra teatrului, Suntrack, alături de intenția de a transpune viața prezentă în artă, Spectatori, ca și în Sub fiecare pas, se creează prin spectacol o capsulă a timpului care ar putea fi deschisă în viitor. Cu cât atmosfera scenică e mai incredibilă, cu atât descoperim că situațiile prezentate fac parte din viața semenilor noștri, poate chiar și din a noastră. Pe măsură ce aventura scenică a personajelor se concretizează, aceasta refuză să ne mai atingă. Cu cât mai sonor și mai colorat devine totul pe scenă, cu atât mai rece e spectacolul în înmărmurita-i perfecțiune, ca o fâșie de destin.

 

(Masaj, scenariul și regia: Radu Afrim, distribuția: Horia Veriveș, Pușa Darie, Ada Lupu, Dumitru Năstrușnicu, Cosmin Maxim, Mălina Lazăr, Ionuț Cornilă, Livia Iorga, Diana Chirilă, Marian Chiculiță, Alexandru Bodron, Robert Agape, George Gușuleac, Flavius Grușcă, Cezar Ichim, asistent regie: Marian Chiculiță, scenografie: Irina Moscu, coregrafie: Alice Veliche, creație vocală: Diana Roman, premiera: 19 martie 2022)

Dana Țabrea

https://dyntabu.blogspot.com/2022/03/o-elegie-prezentului.html