Trupa Teatrului Național Iași funcționează din ce în ce mai bine atât ca întreg organic, armonios, cât și prin partiturile individuale și rolurile multiple cărora actorii se dedică, dând naștere unor personaje vii.
Spectacolul este unul complet, atât realist, cât și suprarealist, narativ,
dar și poetic, tragic, dar și comic, documentat de copilăria din vremea
comunismului, totuși eminamente estetic (o estetică a urâtului completează
estetica frumuseții). Regizorul Radu Afrim este binecunoscut pentru teatrul său
având o estetică vizuală aparte care, iată, se pliază foarte bine pe trupa
Naționalului ieșean, dar și pe textele lui György Dragomán.
Deși regizorul face uz de mijloacele teatrului documentar, în special
descrierea acțiunilor scenice pe măsură ce acestea sunt mimate de actori, nu
putem vorbi sub nicio formă la Afrim de un teatru documentar. Regizorul
construiește spectacular în stilul său inconfundabil (realismul magic), plecând
de la personajele din prozele scurte ale lui György Dragomán. Textele sunt
interpretate spectacologic, regizorul-scenarist conferindu-le context prin
montarea sa. Anii `70-`80 reprezintă o preocupare
constantă a regizorului.
Un alt contrast pe care l-am remarcat este acela dintre personajele extrem de
colorate și atmosfera scenică plumburie; apa cenușie, în care își găsesc odihna
sinucigașii, nu se vede, dar clipocitul acesteia se aude ori de câte ori cineva
se aruncă înăuntru; este locul de unde se întorc mesageri ai lumii de dincolo
pentru a atrage atenția vreunui privitor că deranjeză cu insistența privirii
sale. Dar și lumea cenușie, insuficientă, din care lipsește ceva esențial.
Întrebarea centrală, primul vers dintr-un song – Do we see the world
with eyes alone – trimite la cele ce nu se văd cu ochii, dar se simt cu
sufletul, la ideea că există ceva dincolo, dincolo de apă – un oraș al celor de
dedesubt, subacvatic, dincolo de țărână – un tărâm al celor care au fost și pe
care noi acum poate că îi respirăm, atunci când rostim cuvinte.
Dincolo de ființă, de ”este” nu găsim nimic altceva decât limbajul,
cuvintele care construiesc un spectacol. În spatele unei lumi apăsătoare și
plumburii nu se ascunde nimic decât suferință, suferința unor oameni
insuficienți.
Spațiul scenic se organizează pe mai multe niveluri, o turnantă care
rotește fragmente de istorie individuală în centrul căreia se află chioșcul cu
personaje hidoase (Valeria), cu suveniruri de ieri pentru mâine, cu pâine,
înghețată și alcool, apoi solul plin de pietre, gropi și apă, simbolizând o
existență mlăștinoasă, dură, apăsătoare și ecranul mare de proiecție în planul
de sus unde pot fi văzute imagini și filmări care completează prestațiile
actoricești.
Ada Lupu apare de aproximativ patru-cinci ori în roluri diferite, dintre
care femeia care își umple buzunarele cu pietre, iar apoi se aruncă în apă,
eleva care merge la psiholog pentru a scăpa de Regele Tăcerii care o împiedica
să vorbească, fata cu țidula și turista pe care cerșetorul o face să cadă în
apă. Toate sunt roluri de compoziție, extrem de bine lucrate, actrița
interiorizează rolul foarte mult și dă dovadă de capacitatea de a schimba
registrul de joc între diverse ipostaze. Memorabilă rămâne scena de la psiholog
(Dumitru Georgescu), cînd trupul și gesturile și șoaptele actriței sunt una,
conlucrând la construirea rolului.
Mălina Lazăr nu are partituri la fel de consistente ca în alte spectacole,
dar joacă și ea foarte bine mai multe roluri, dintre care rolul Fănica are
ponderea cea mai mare în spectacol. Ea interpretează un copil și reușește
foarte bine să construiască personaje a căror sfâșiere, dar și lumină
interioară e credibilă. Un rol important în viața personajului Fănica îl are Îngerul
Domnului în care ea crede cu ardoare și care la final o și salvează de la a se
arunca în apă. Ultimul mesaj al spectacolului nu va fi astfel disperarea, ci
credința, un mesaj binevenit în vremurile tulburi pe care le traversăm.
Călin Chirilă interpretează un personaj central, făcând legătura între
Digul și celelalte povestiri. Personajul său e martorul tăcut al evenimentelor,
e cel ce vede tot deasupra și dedesubt. Printre altele, e cel ce găsește
trupurile neînsuflețite ale îndrăgostiților (Iulia Rotaru, Dragoș Codrescu), un
Romeo și o Julieta ai zilelor noastre, înecați în pastile și alcool. Poezia
trupurilor despuiate din filmare constituie un moment unic în spectacol.
Împreună cu Tatiana Ionesi și Ionuț Cornilă, Daniel Busuioc construiește
momente savuroase în rolul fostului baterist blestemat de soție, când publicul
râde cu lacrimi. În același timp, el construiește rolul bărbatului-înger cu
aripile în rucsacul rupt, având un rol esențial în mesajul final al
spectacolului. Regizorul jonglează cu registrele emoționale, spectacolul
pendulând între disperare, speranță, deznădejde ori credință.
Un moment de glorie are și Ionuț Cornilă în rolul bateristului de reggae care
are grijă de un copil și pe care îl înșeală soția. Făcându-și spion un acarian,
el va reuși șă-și doboare dușmanul, pe amantul soției sale. Momentul este savuros
din punct de vedere comic și emblematic pentru intruziunea filmării în
spectacol.
Deși textele lui György Dragomán sunt eterogene, spectacolul se leagă prin
trecerea personajelor, prin roluri multiple, de la o proză la alta, prin mici
detalii (introducerea unei picturi de Brenner într-un moment, când un personaj
dintr-un alt moment se numește Brenner) și prin întrebarea de la început, de deasupra
chișcului cu întrebuințări diverse, întrebare care ar putea fi tradusă și prin:
”Există ceva dincolo?” Dincolo de această existență sumbră, dincolo de toate
problemele, de toate sinuciderile ori încercările de sinucidere, dincolo de
amărăciune, dincolo de această lume?
(Digul și alte povestiri după
proze de György Dragomán, regie, scenariu și univers sonor: Radu Afrim,
scenografie: Oana Micu, video design și video mapping: Andrei Botnaru, Andrei
Cozlac, light design: Nichita Teodorescu, filmare: George Alexandru Ifrim, asistent
regie: Mihaela Crețu, asistent sceografie: Miruna Rădulescu, distribuție:
Daniel Busuioc, Călin Chirilă, Dragoș Codrescu, Răzvan Conțu, Ionuț Cornilă,
Pușa Darie, Dumitru Georgescu, Tatiana Ionesi, Mălina Lazăr, Ada Lupu, Cosmin
Maxim, Iulia Rotaru, Horia Veriveș, premiera: 7 martie 2026, Teatrul Național
Iași, Sala Teatru la Cub)
Dana Țabrea
