Teatru la bar

În Maideyi se joacă ”Teatru la bar”. Chiar așa s-a intitulat improvizația regizată de Octavian Jighirgiu, distribuția: Dumitru Nastrușnicu (el), Andreea Boboc (asistenta regizorului), Daniel Busuioc (regizorul), Oana Miron (ea) și Octavian Jighirgiu (amantul). Prin acest show, Octavian Jighirgiu ia decizia de a pune teatrul între paranteze, nereușind, însă, să ne demonstreze altceva decît că nu putem fără teatru. Acest lucru este susținut de caracterul insolit al spectacolului: sîntem invitați să-l revedem, cu promisiunea că nu ar putea fi de două ori același. Accentul cade, astfel, pe performanța actorului, mereu creator de sine și de rol, atît prin improvizație, cît și prin adaptarea jocului la ambient (apetitul spectatorului de bar cere naturalism și dramă, am în vedere în special finalul, cînd mînjiți de sînge actorii își fac ieșirea spre Spitalul de urgențe din apropiere).
Este folosit scenariul de la Cum se zice, piesă jucată în premieră la Național în stagiunea 2010-2011. Mai exact, textul lui Roberto Mazzucco, cu modificări și adăugiri, pliat pe cerințele de moment ale publicului de bar, căruia i se livrează teatru ușor digerabil, fără a deveni facil, ceea ce e iarăși de apreciat. Conținutul nu poate deranja pe nimeni, necăzînd sub incidența lui ”de gustibus non discutandum”, dat fiind că avem de toate: și soț (el) și amant și soție (ea) și, în plus față de varianta oficială a lui Mazzucco, avem chiar și o amantă, iar pe lîngă regizor avem și un asistent de regie.
Plecînd de la conflictele izite între personaje (soț-soție, regizor-actor, amant-soție, regizor-amantă etc.), piesa propriu-zisă se constituie din încercări de rol și întreruperi, apoi reluări, cu scopul de a ne arăta de foarte de aproape (publicul de bar are acces la ceea ce se întîmplă pe ”scenă”, fiind situat în imediata apropiere a actorului) cum iau naștere rolurile dintr-un spectacol și ce înseamnă să joci efectiv.
Mesajul pe care îl regăsesc la nivelul acestei montări este următorul: căsătoria nu-i decît prostituție legiferată. Balzac credea că instituția căsătoriei se opune naturii omului. Nimic mai străin de sinele nostru cel mai profund decît fidelitatea conjugală. Nicio lege umană și nicio instituție creată de om nu ne poate face să renunțăm, într-adevăr, la libertatea noastră. Iar dacă dintr-un motiv sau altul, dintr-un interes material să zicem, ne conformăm să respectăm legile exterioare ale căsătoriei, sîntem inevitabili perverși din punct de vedere moral. Cu atît mai mult cu cît, e lucru știut, o soție nu-și (mai) suportă con-cu-binele decît din necesitate, iar soții vremurilor noastre își împart patul conjugal cam cu oricine. Și atunci care e amanta de fapt și care soția? Cine e legitim, cel (cea) pe care îl (o) iubești sau cel (cea) căruia i de supui de nevoie, obligație, interes? Fără îndoială, lucrurile s-ar lămuri dacă am înțelege că ceea ce leagă într-adevăr doi oameni nu e o căsătorie, ci legile iubirii. ”Legile iubirii, spunea Balzac, leagă așa de strîns două ființe, încît nu le-ar putea desface nicio lege omenească”.
Voi merge însă mai departe: uneori nici măcar iubirea nu e de-ajuns. Octavian Jighirgiu inventează un personaj de o feminitate discretă, deoarece pasionalitatea ei nu izbește simțurile și nu dă pe dinafară (cum era, de fapt, ea în interpretarea Oanei Miron), ci trebuie dezvăluită treptat, ba chiar e menit să-ți stîrnească și puțin mila (are un picior în ghips, pentru ilaritatea rolului, dar și pentru a fi siguri că spectatorul de bar va recepta realmente personajul). Mă refer la asistenta regizorului (Andreea Boboc), prezență destul de angelică în actualul rol. Din motive ce țin de conjuctură, aceasta ajunge să o joace la un moment dat pe soție cu amantul. Numai că, de această dată, ea nu știe exact cum se joacă dragostea. Or, o femeie care nu știe să se lase complet în voia bărbatului ei, nu cred că și-a găsit bărbatul potrivit. După cum o femeie care se lasă în voia bărbatului, lăsînd de înțeles că el nu-i decît oricare bărbat, nu știe ce vrea. Astfel că sfînta și prostituata se fac vinovate de același păcat al nevederii. Păcatul de a privi în față un necunoscut.


Dana Țabrea

http://dyntabu.blogspot.com/2011/07/teatru-la-bar.html