Hop 2014: Marele Premiu la Iași (Ada Lupu)

Ada Lupu a putut fi văzută la Teatrul Național din Iași în Hamletmachine (regia: Giorgos Zamboulakis, 2013), unde se remarcă printr-un rol pe deplin curajos, și în  Femeia mării (regia: Radu Afrim, 2014), prezența ei rămânând întipărită în imagini de spectacol unice (parodierea sirenei, compoziția cu o caracatiță și un cap de copil în spate, parte din compoziția trioului amorului trupesc), evoluând în registru ironic, inocent sau sinistru, punându-și în valoare suplețea, elasticitatea, subtilitatea corporală. De asemenea, calitățile ei scenice au putut fi remarcate în spectacole independente (Mălăieș în călcăieș/Capra cu trei iezi, conceput de Daniel Chirilă, producție Frilensăr, 2013), spectacole de licență (Cameristele, regia: Laura Dîmbu, 2013), dar și în alte producții ale UAGE Iași.

Anul acesta, la Gala Hop – Gala Tânărului actor (ediția a XVII-a, Costinești, 9-12 septembrie), Ada Lupu a câștigat Marele Premiu ”Ștefan Iordache”, pentru interpretarea din compoziția proprie, ”Nu e ceea ce pare”, după fotografia Penitent Daughter de Gregory Crewdson (probă la alegere, 15 minute) și pentru întruchiparea personajului Olive Oyl (probă obligatorie, 3 minute). Ca bonus, Ada Lupu a oferit publicului momentul artistic ”Unde nu-i cap, vai de picioare” (25 de minute). Directorul Galei a fost Radu Afrim, iar din juriu au făcut parte: regizorii Gianina Cărbunariu și Tudor Giurgiu, actorii George Mihăiță și Ana Ularu, și coregraful Ioana Marchidan.

La numai 22 de ani, pentru actrița Ada Lupu – Gala Hop nu a reprezentat atât o provocare, cât o confirmare a unor virtuți actoricești reale. Nu doar abilitățile corporale aparte o afirmă, ci și îndemânarea de a-și mânui propria corporalitate, minuțiozitatea, simțul umorului, inteligența de a-și construi un rol adecvat. Știe, excelent dozat, când să fie comică și când să facă apel la coarda sensibilă a spectatorului, fără să exagereze, să tușeze ori să devină melodramatică.

Proba la alegere este un moment inspirat dintr-o fotografie din cele patru puse la dispoziție de organizatori (mai exista varianta transformării unui caracter tragic într-unul comic sau invers). Inventează un monolog realist, pigmentat cu scheme de mimă, care au ajuns să o facă recognoscibilă ca stil, fără a cădea în manierism. Practic, o fată trebuie să-și justifice prezența afară în lenjerie intimă în fața mamei, când cea din urmă, venind de la cumpărături cu mașina, împreună cu sora mai mică a fetei, o surprinde în această postură. Întregul monolog este o exteriorizare a ceea ce se petrece în mintea fetei, aceasta realizând că ar trebui să leșine pentru a evita explicațiile. Limbajul interior este transpus în cuvinte și gesturi, întregul corp și chipul actriței participă la redarea unei secunde în 15 minute: prin mintea fetei se derulează adolescența sever monitorizată de mamă, își autodirijează comportamentul conform expectațiilor, făcând față spaimei, inventează o scuză comic argumentată. Actrița dă seama de toate amănuntele din fotografie – până și de prezența unei pungi de cumpărături pe jos – un moment ușor absurd și amuzant, când ea jonglează cu ideea de a deveni pungă, folosind comicul de limbaj, mizând pe voce și pe gestică. Aceleași calități gestuale, de care face uz cu larghețe, iar nu la rigoare (ca în proba anterioară) își spun cuvântul în scurtul moment haios, cu o parte coregrafică semiimprovizată, proba obligatorie – interpretarea personajului de desene animate Olive Oyl (consoarta lui Popeye Marinarul). Sub aparența lejerității, prestațiile Adei Lupu ascund pregătire temeinică, atenție la detalii, seriozitate.

Momentul artistic bonus (opțional) este un puppetry show profesionist, care și-ar găsi oricând locul într-un festival cum este FITPT de la Iași. În prima parte, necunoscutul în balonzaid defilează prin fața publicului în ghete uzate, cu papion roșu, o pălărie inutilă în mâini și fără cap. De o delicatețe aparte e momentul când acesta construiește un omuleț dintr-o mănușă albă și o bilă, dând la o parte ghetele de pe un geamantan – nostalgia după un lucru imposibil de obținut/dorința a ceva imaculat/nevoia umană de perfecțiune. În cea de-a doua parte, corpul de o suplețe aparte al Adei devine, pe rând, o marionetă care dansează pe diferite ritmuri sau o alta exasperată de un telefon mov cu galben, care sună în continuu – marioneta este mulată pe un picior, genunchiul e capul. Apoi încă două marionete sunt construite în mod similar, numai că, de această dată, talpa piciorului ține loc de cap, călcâiul fiind pe postura de bărbie, accesorii colorate adăugându-se, întregind figura. Spectacolul este ludic, nostim, ingenios. El completează profilul Adei Lupu: o actriță de comedie, cu veritabile aptitudini dramatice, lucrând astfel pe două niveluri, aparent (comedia) și de profunzime (tragedia).

 Experiența în mânuirea păpușilor și a marionetelor, iscusința de a-și transpune trupul în marionetă vivantă, alăturate celorlalte capacități deja numite (de a construi un rol, de a mima un personaj, de a face uz de propriul corp în moduri dintre cele mai spectaculoase) reprezintă posibilitățile actorului de care e nevoie astăzi. Maleabilă, inventivă, perspicace – Ada Lupu ar trebui să devină o achiziție pentru regizorii contemporani.

Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2014/09/hop-2014-marele-premiu-la-iasi-ada-lupu.html