Florin Caracala a conceput la
Iași un performance interactiv multimedia, susținut de mottoul: ”Totul este
regie” – un spectacol detașat. Prin conceptul de detașare înțeleg capacitatea
înstrăinării conștiente a omului de propriul ego, de emoții și gânduri,
eliberarea de dorințe și temeri, de atracții și idiosincrazii. Printr-o
asociere tacită la o rețea de socializare devenită mod de a fi al omului actual
(facebook), spectatorii conectați
experimentează această stare de detașare. Susțin ideea de detașare modalitățile
de lucru pe care se mizează (proiecție și video
mapping), detalierile de mare rigurozitate în construirea cadrelor
simultane sau succesive, justificările care însoțesc respectivele detalieri
regizorale, folosirea unui ton spectacologic neutru, sobru, lipsit de emoție.
Preocupat de raportul dintre cele trei instanțe temporale
(trecut/prezent/viitor), Florin Caracala imaginează trecutul personal al cuiva
care trece drept reprezentant al spectatorilor (profil facebook: Răzvan Găină, pe al cărui timeline proiectat se derulează în direct o suită de acțiuni extravagante,
susținute din public și moderate de Andreea Spătaru), în același timp, impunându-se
evenimente istorice, începând cu anul 1989 și ajungând până în anii 2000. Dubla
aventură, o succesiune de date aparținând istoriei subiective, respectiv
obiective, este pusă în scenă cu aportul publicului conectat la internet și al
moderatoarei dotată cu foi scrise, îndosariate într-o mapă cu clips și
lanternă. Concepția asupra spațiului și a timpul diferă pe parcursul
spectacolului și se oglindește în așezarea diferită a cuburilor albe de carton,
prevăzute cu o falie pe partea superioară, pentru a putea fi manevrate.
Asamblarea liniară și simetrică de la început (spațiul și timpul ca succesiune
de evenimente dinspre trecut înspre viitor) va fi ulterior înlocuită printr-un
cub Rubik de proporții (spațiul și timpul ca alternare aleatorie de întâmplări
semnificative, dinspre viitor).
În această a doua parte a
spectacolului, pe fondul proiectării atât în partea dreaptă a ecranului, cât și
în partea stângă de date evenimențiale posibile, performerii, costumați în
salopete albastre identice (uniformizare), ating câte o față a cubului, aceasta
colorându-se în verde, respectiv roșu. În același mod în care structura clasică
ordonată a înșiruirii cronologice s-a pierdut, evenimentele, pozitive sau
negative, trimițând înspre sfere distincte (social-politic, ecologic, medical),
sunt date haotic și sunt departe de a epuiza subiectul respectiv. Spre
deosebire de trecut, viitorul, așa cum îl concepe Caracala, este confuz,
dezordonat, incomplet. Însă la fel de mult o fabulă dezarticulată este și
trecutul, numai că alegerea unei interpretări ori a alteia îi poate conferi un
sens unitar (în cazul de față, se optează pentru o prezentare caricaturală,
comică a trecutului obiectiv). Nereținând dacă faptele pozitive/negative (led
verde/roșu) erau în stânga/dreapta, îmi vine în minte o precizare asupra
ideilor de bază: imposibilitatea de a distinge între real și ireal, între
adevăr și fals/minciună, alături de vocea umană, dar detașată a regizorului,
care surprinde glacialitatea, limitarea, alienarea (un soi de moarte vie) din
viitor.
Un performance în care totul este regie nu poate avea decât o structură atent
organizată în momente (introductiv; trecutul subiectiv, respectiv obiectiv;
funcționând cu spatele la public, personajul ales să îl reprezinte răspunde la
o serie de întrebări menite să decidă cu privire la ”orașului viitorului”, construit
dintr-un cub dezasamblat, semănând cu niște blocuri de diferite mărimi, în cele
din urmă distrus) și pauze (proiecții pe fond de muzică electronică, pe
cuburile asamblate simetric – ”orașul”
trecutului; aducerea celui de-al doilea panou de proiecție, pentru chestionar/jocul
”identity check”; construirea cubului). La început, performerii sunt așezați pe
scaune, ca într-o psihodramă, îmbrăcați distinct, cu plase proiectate pe chip,
în spațiu-timpul clasic). Ulterior, aceștia vor îmbrăca uniforma albastră. Momentul
final, purtătorul unui mesaj înfiorător (iată generația Y, urmând generației X,
căreia poate că nu îi va mai urma o alta, generația Z) este, totodată, o pauză
semnificativă de video mapping și
sound, cadrând incendiul: un moment îndelung de respiro și meditație asupra
evenimentelor trecute și posibile.
(Identity
Check, concept: Florin Caracala, performeri: Andreea Spătaru, Doru Ioan
Călin, Dragoș Maftei, Arun Cotic, Ionuț Ungureanu, Andrei Petrariu, instalație
video: Andrei Cozlac, Ioana Bodale, editor sunet: Biatrice Cozmolici, spectacol
produs de Compania Fapt, în parteneriat cu UAGE, cu sprijinul Consiliului
Județean Iași, premiera: 27 august 2014, Sala Studio a Universității de Arte
”George Enescu” din Iași)
Dana Tabrea
http://dyntabu.blogspot.ro/2014/09/totul-este-regie.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu