Andrei Nicolau Volovăț – debut dramaturgic

Lansarea volumului ce marchează debutul dramaturgic al lui Andrei Nicolau Volovăț (Dumnezeu ne iubește pe toți, editura Timpul, 2018) a avut loc la BCU, sala ”P.B. Hașdeu” pe data de 13 decembrie 2018. Avocatul Neculai Volovăț preferă să semneze cartea sa de debut cu un semi-pseudonim cu semnificație personală (”Andrei” pentru că e născut pe 30 noiembrie și ”Nicolau” pentru că e numele părinților săi spirituali).

Volumul conține trei piese, dintre care prima (”Scrisori” sau ”Prizonierii lui Caragiale”) a fost pusă în scenă la TNI în 2014, într-o variantă inițială, controversată, ”Onorabili în direct”, acum fiind revizuită, cea de-a doua (”Dumnezeu ne iubește pe toți”) dă titlul volumului, iar cea de-a treia (”Buncărul” sau ”Apocalipsa cea de toate zilele”) fiind cea mai valorificabilă actoricește și regizoral prin veridicitatea dialogurilor, contrastând cu situația absurdă. Această piesă realizează trecerea de la pasiune dramaturgică, marcată de teatrul lui Caragiale, la o scriitură vie, plecând de la care așteptarea unor noi piese de teatru semnate de Andrei Nicolau Volovăț devine imperioasă. De altfel, acest lucru a fost evidențiat și de interpretarea expresivă a actorilor Petronela Grigorescu și Ionuț Cornilă a unui foarte scurt fragment din piesă, incitând audiența să regăsească întregul din care a fost decupat pasajul.

Din Scrisori… reiese faptul că Neculai Volovăț îl idolatrizează pe Caragiale, făcând parte dintre nostalgicii culturali cinici care se fixează asupra unui moment din trecut (bunăoară, teatrul lui Caragiale) și astfel, idealizându-l, îl transformă într-o lentilă prin care propriul prezent e simțit enorm și văzut monstruos, într-un filtru pentru actualitatea politică și satirizarea acesteia, aflându-și propriul prilej de a construi replici comico-grotești, acide, personaje-avatar (noile caractere) și de a acorda un sens personal ironiei și autoironiei. Puține fantoșe social-politice scapă fără a fi caricaturizate prin personajele-avatar schițate de Neculai Volovăț și prin indicarea unor situații diverse de corupţie, incompetenţă, înstrăinare de celălalt, absenţa solidarităţii, mitocănie, ipocrizie etc.

În Dumnezeu… sunt prinși românii din diaspora, mai precis tinerii plecați să lucreze în străinătate, având până la 35 de ani, care revin după un timp deoarece le place aici. Neculai Volovăț expune un multiculturalism pe dos. Când de ceva ani multiculturalismul, toleranța față de diversitatea interetnică, combaterea discriminării pe criterii etnice constituie priorități ale proiectelor culturale, textul dramatic în discuție riscă prin degajarea cu care abordează intoleranța față de orice etnie, față de români în general, până la urmă. Din modul în care e folosit, de exemplu, termenul ”țigan”, dar și din poantele mai mult tragice decât comice, autorul Neculai Volovăț se dovedește un cinic purtând cu nonșalanță masca naivității. Tușele sunt groase, dar replicile nu au greutate, ca-ntr-un dialog cotidian fără menajamente. Se accentuează foarte mult, până la refuz ideea necunoașterii limbii române, încercându-se, într-o manieră destul de forțată, construirea comicului de limbaj. Din nou, din nevoia de a transpune în text comic propria perspectivă asupra lumii contemporane, Neculai Volovăț s-a îndreptat asupra lui Caragiale, luându-l ca model, aspirând la o replică similară. După nevoia de-și regăsi propriul comic de limbaj, pe alocuri tern, pe alocuri strident, în ceea ce privește conținutul dialogurilor dintre personajele împăcate multicultural în cele din urmă, Volovăț trece la critica unor tare ale neamului (lenea, hoția, vorba lungă, trasul la măsea, inconsecvența de caracter, lamentarea, trădarea, ipocrizia, coțcăria etc.).

În schimb, în Apocalipsa… registrul se schimbă spre creionarea unor personaje care nu sunt neapărat reprezentative pentru o categorie socială, ci oameni din cotidian, limitați, schematizați pentru a face față societății corporatiste și consumiste. Universul dramaturgic se îngustează la cinci personaje, dialoguri de tip scheci și o situație concretă, declarat obsesiv sexuală. Sunt condamnate snobismul, neurastenia declanșată de stresul cotidian, totul reducându-se de fapt la influența dezastruoasă pe care mass-media o are asupra imaginației oamenilor, provocând banale catastrofe raționale cotidiene. Din nevoia de a evada din cotidian, de ceva fulminant, cele patru personaje principale își fac timp pentru a trăi mica lor apocalipsă.

Asocierea dintre avocat și autor de text dramatic mi se pare foarte potrivită. Neculai Volovăț este dovada faptului că un avocat trebuie să fie un actor desăvârșit și totodată un fin observator al oamenilor și al societății în care trăiește. Dar Neculai Volovăț nu a rămas la stadiul de observator critic, ci a transpus aceste observații  în situații teatrale și le-a dat nume și chipuri de personaje.

Teatrul lui Neculai Volovăț este extrem de personal, chiar și atunci când nu ar părea astfel. E suficient să remarcăm tendința de defulare prin teatru a autorului, aspect reieșind din întrebuințarea unui limbaj trivial și rescrierea unor adevăruri simple folosind termeni cât se poate de brutali: ”Da, bă, băieţi, istoria e doar o clismă. Aşa se mai evacuează dejecţiile din memoria omenirii, ca să nu se-mpută atmosfera prezentului de tot! Că dacă ar fi altceva, ar ține minte oamenii și nu ar mai repeta prostiile și nenorocirile” (”Dumnezeu ne iubește pe toți”).

Tragicomedia, ironia și autoironia, contrastele și paradoxurile (l-aș putea înscrie în tipologia unui candid cinic), veracitatea asociată cu bizarul sunt de bun augur pentru un teatru care să iasă de sub influența marilor maeștri, căutându-și propriul drum în branșă. În ceea ce privește forma este un clasic (În Apocalipsa… respectă regula celor trei unități), dar în ceea ce privește conținutul, subiectele, replicile e ca un ”alpinist care se aruncă în vid”, fără cea mai mică ezitare.

Faptul că rescrie și revine asupra textelor, schimbând replici și faptul că nu respinge o critică argumentată, constructivă înseamnă că e perfecționist, dar și onest. Iar modul cum se inspiră din realitate, situații reale stând la baza situațiilor dramatice și personaje-caz la baza personajelor surprinse în piesele sale ar trebui să intrige, să ne facă și mai curioși cu privire la noi piese în stare incipientă, așteptându-și rândul să fie finalizate și publicate în următorul volum.

Dana Țabrea

https://dyntabu.blogspot.com/2018/12/andrei-nicolau-volovat-debut-dramaturgic.html