luni, 31 mai 2021

Festivalul pandemiei – încotro?

 




Probabil că marile festivaluri internaționale vor avea din ce în ce mai multe evenimente online care să le însoțească pe cele în format fizic. Distanțele nu vor mai conta, granițele se vor închide fizic, dar se vor deschide virtual, pentru că din ce în ce mai mulți oameni vor călători fără să se mai deplaseze. Ceea ce nu e neapărat un lucru pozitiv pentru că un eveniment de proporții, cum ar fi festivalul renumit al unei țări nu e numai o aventură spectacologică, ci o aventură spectacologică foarte mult contextualizată la un anumit spațiu cultural.

Ideea de festival nu garantează neapărat că spectacolele care urmează să fie prezentate pentru un public mai larg vor avea reprezentații mai bune decât în mod obișnuit. Însă respectivele reprezentații se vor raporta la geografia și cultura teatrală a unei anumite zone care de altfel va fi vizitată de foarte mulți spectatori din toată lumea, ceea ce conduce la o interesantă asociere între cultura proprie locului expusă ochilor vizitatorilor și culturile celor cu care prima se întâlnește. De altfel, asemenea întâlniri vor fi din ce în ce mai rare în teatrul pandemiei. Ideea de festival se schimbă, însăși ideea de teatru este în schimbare, însă nimeni nu poate prezice cu exactitate încotro se îndreaptă noua cultură teatrală.

Festivalul de la teatru de la Avignon de anul acesta va avea loc în luna iulie. Tot mai mult interesează experiențele hibride și cele care au legătură cu mediul digital, un nou format pe care l-ar putea îmbrăca actul teatral. Faimos pentru producerea și coproducerea de spectacol, Festivalul Internațional de la Avignon oferă locul ideal pentru rezidențe de creație și colaborări. Anul acesta, festivalul pornește într-o călătorie donquijotescă de reamintire a viitorului. ”Și dacă, se întreabă unui dintre cei doi directori ai festivalului, Olivier Py, cultura nu e o descindere în trecut, ci în viitor? Și dacă am putea, prin poezie și bunăvoință unanimă, să schimbăm trecutul, odată cu efectele sale?”

Atât bilete pentru reprezentații offline, cât și bilete pentru vizionare online, cu respectarea strictă a măsurilor de protecție împotriva răspândirii Sars-Cov-2, vor fi puse în vânzare pentru festivalul de la Avignon de anul acesta.

Organizatorii festivalului internațional de la Edinburgh au anunțat pentru 2021, la mai bine de un an de la izbucnirea pandemiei de Covid și de închidere a teatrelor, o ediție regândită care readuce în capitala Scoției reprezentațiile live. Festivalul Internațional de la Edinburgh va rămâne fidel lunii august pentru calendar. Organizarea unui festival de tip fringe dedicat tinerilor, dar și foarte multe alte festivaluri, alături de festivalul internațional propriu-zis sunt planificate.

 Festivalul Internațional de la Edinburgh va avea loc în pavilioane exterioare special amenajate pentru fiecare eveniment, în trei locații simbol, ușor accesibile, răspândite în tot orașul, unde artiștii și publicul se vor reuni pentru a redescoperi, în perfectă siguranță, magia spectacolului live. Printre măsurile de acordare a demersurilor artistice la contextul sanitar actual, ni se spune că fiecare locație va dispune de scene acoperite și de scaune dispuse astfel încât să se respecte distanțarea socială, în contextul pandemic pe care încă îl traversăm. În centrul preocupărilor organizatorilor festivalului de anul acesta regăsim problema sănătății și securității participanților la festival, măsuri detaliate fiind planificate și urmând să fie făcute publice în etape anterioare desfășurării festivalului.

Pentru cei care nu vor putea să se alăture reprezentațiilor live, o selecție de spectacole va fi transmisă online, în fiecare săptămână, fără a se percepe plătirea unui bilet, oriunde în lume, pentru admiratorii acestui festival. Iar un program detaliat va fi disponibil începând cu 2 iunie.

Tot în luna august, va avea loc Festivalul Internațional de la Sibiu. Tema ediției de anul acesta va fi ”Construim speranța împreună”. Festivalul anunță că va avea loc în 2021 atât fizic, cât și online. În mediul digital, festivalul va fi prezent prin posibilitatea vizionării online a spectacolelor, astfel încât să devină accesibil iubitorilor de teatru de pe întregul mapamond.

Observăm că măsurile sanitare, sănătatea și siguranța spectatorului sunt pe primul loc când vine vorba de organizarea unui festival în vremuri de pandemie. În al doilea rând, contează îmbinarea reprezentațiilor live cu posibilitatea de a vedea, pe diferite platforme, transmisii de calitate ale spectacolelor. Treptat, teatrul online îl dublează pe cel offline. Și încetul cu încetul va ajunge să își configureze propriile reguli. În etapa de creare a unui spectacol, din ce în ce mai mult, regizorul împreună cu echipa trebuie să fie aibă în vedere și faptul ca ulterior spectacolul să se preteze la transmisii online, filmări care vor fi puse la dispoziția publicului, la a fi prezent pe platforme diverse de difuzare, la adaptarea spectacolului la mediul digital.



Dana Țabrea


https://dyntabu.blogspot.com/2021/06/festivalul-pandemiei-incotro.html



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu