Mă voi referi cu acest prilej la spectacolul Brut după The Shape of Things de Neil LaBute, în regia lui Vlad Cepoi, care a avut premiera primăvara aceasta în Verve Caffe, urmînd să fie jucat și în alte baruri din Iași (The Rock, Maideyi). Distribuția: Theodor Ivan (Adam), Ovidiu Ivan (Phil), Laura Bilic (Jenny), Ana-Maria Cazacu (Evelyn). În festival, Brut s-a jucat la Teatrul Fix, primul teatru underground din Iași, nou înființat, o cafenea micuță la subsolul unei clădiri din Cuza-Vodă nr. 10, cu iz de local de rendez-vous (pereții sînt zugrăviți strident în roșu), ce ascunde în fundal o sală de teatru semi-improvizată.
Punerea în scenă se armonizează foarte bine cu titlul ales: personajele sînt creionate brut, la limită, din tușe groase și culori stridente. Regizoral nu se nunațează și nu se mizează prea mult pe psihologia personajelor. Jenny e naivă, comună, gălăgioasă, iar Phil un fante arogant. Adam – neghiobul perfect, pînă după transfigurare cînd vine cu un abur de dandy. Singură în mijlocul atîtor personaje grosiere, Evelyn face figură aparte: e tipa nonconformistă din muzeu care decide să spună lucrurilor pe nume. Evelyn emite o sentință definitivă la adresa celor ce judecă lucrurile după aparențe și vrea să facă artă și să schimbe lumea. Începînd cu Adam, pe care îl modelează după bunul său plac, parte a proiectului de diplomă ales. Pe măsură ce tipul nesigur începe să-și dezvolte stima de sine, datorită noului look impus de artistă, devenită iubita lui, faptele lui pierd din moralitate (își înșeală iubita cu prietena fratelui său).
Intenționat în forma succesiunii unor flash-uri, spectacolul devine uneori monoton. Poate pentru că este un spectacol de bar și lipsesc în acest context ceva mai scenic elementele de improvizație care animă o asemenea montare; în cazul de față, chat-urile dintre personaje dau uneori senzația de déjà vu. Salvarea vine însă de unde nu te aștepți: o minge aruncată din culise, cîte o poantă și muzica aleasă, ca întotdeauna, cu grijă de regizor. Chiar am remarcat că în cazul de față Vlad Cepoi, de altfel un regizor cu potențial, devine simplu DJ, dar și spectator, putînd fi vizibil la balcon, spațiu rezervat tehnicului, deasupra scenei.
Ca și în cazul Fermei animalelor, dar incomparabil sub alte aspecte ale reușitei regizorale, momentul cel mai bun al piesei de față e chiar finalul. Dezvăluindu-i-se minciuna pe care se clădise relația lui, Adam meditează asupra raportului dintre viață și artă. Există elemente de viață brută care nu merită să poarte numele de artă. Or, lui Evelyn tocmai acest lucru i-a scăpat. Dintr-o neîmplinire ca artistă (frumoasa și inteligenta Evelyn nu se ridică la nivelul așteptărilor ei), care explică chiar și nonconformismul, aceasta alege să ”sculpteze” în carne vie, neținînd cont de sentimentele celor implicați. Tocmai ea care condamnase atît aparențele și ignoranța celorlalți. Întrebată fiind de Adam dacă a fost, totuși, ceva adevărat, pentru a repara răul făcut, ori poate chiar din sinceritate, aceasta amintește un moment: cînd erau doar ei doi și el i-a șoptit un lucru, iar, drept răspuns, ea i-a șoptit la rîndul ei ceva – atunci a spus adevărul. Adam deschide camera video și derulează pînă cînd momentul respectiv este găsit și proiectat la refuz.
Dana Tabrea
http://dyntabu.blogspot.com/2012/05/brut-in-contemporanis.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu