sâmbătă, 13 noiembrie 2010

E Shakespeare, nu e Shakespeare. Jocul de-a v-ați ascunselea


Motto:

Intrăm în sala de spectacol. Îl cautăm pe Shakespeare. Shakespeare se ascunde de noi. E ca un joc de-a v-ați ascunselea. E Shakespeare, nu e Shakespeare.




Vineri, 12 noiembrie 2010, la Teatrul Național din Iași, Falstaff Show, în premieră. O adaptare scenică după trei texte ale lui William Shakespeare: Henric al IV-lea, Henric al V-lea, și Nevestele vesele din Windsor. Regia Ion Sapdaru. Din distribuție fac parte actorii: Daniel Busuioc (Sir John Falstaff), Radu Ghilaș (Prințul Henric), Horia Veriveș (Poins), Diana Chirilă (Hangița), Catinca Tudose (Doamna Ford), Irina Răduțu Codreanu (Doamna Page), Constantin Pușcașu (Bardolph), Octavian Jighirgiu (Pistol), Gelu Zaharia (Domnul Ford, Un negustor), Silvia Popa (Miss Quickly), Constantin Avădanei (Armașul, Al doilea negustor), Emil Coșeru (Judecătorul, Al treilea negustor), Toma Moraru (Pajul Robin), Constantin Fotea, Cătălin Negoiță, Petru Budeanu (John, Robert, Tobias, slugi).

Îmi imaginez spectacolul acesta asemeni unui joc de șah. Nu întîmplător, poate, mesele și taburetele din hanul Jartiera sunt pătrate, cel mult dreptunghiulare. Iar piesele de șah nu sunt decît personajele.
Nu avem tabla completă, ci doar cîteva jocuri. Ca și cum am lua secvențe de joc din partide de șah. Pe tabla de șah vom avea piesele rămase în joc în acel moment. Un joc cu regi (alb – Henric al IV-lea, jucat ba de Falstaff, ba de Hal în cadrul comediei, negru – Henric al V-lea), pioni, turn, cal (slugile, Poins, Pistol, hangița, negustorii), un alt joc cu regi (Domnul Ford, judecătorul), regine (doamnele Ford, Page), cal, pion, turn (restul). Un joc cu nebun, tură, pion (Falstaff, Miss Quickly) ș.a.m.d. Toate secvențele din piesă ar putea fi imaginate astfel.
Să ne imaginăm deci un joc în care nebunul vrea să dea șah-mat regelui, dar în cele din urmă nebunul sfîrșește mîncat de rege (Falstaff, Hal devenit Henric al V-lea). Să ne imaginăm alt joc în care un nebun și două ture negre, un pion (Falstaff, Bardolph, Pistol, Page) vor să ia cu asalt albele și să dea șah, dar numai prin cal sau tură, fără pioni, onoarea regelui albelor este salvată (Hal, Poins). Ca să fim mai expliciți: din jefuitori de negustori cinstiți, Falstaff și ai săi ajung jefuiți, iar banii sunt returnați spre îndreptare. Să ne imaginăm o scenă în care nebunul se face că dă șah regelui advers, mîncînd un cal de apărare pentru a intra în grațiile acestuia (Falstaff în războiul civil cară în spate un duce mort, pretinzînd că el l-a răpus, pentru a-și dovedi curajul în luptă). Mai greu. Să ne imaginăm un alt joc în care două ture intrigate joacă o festă nebunului care a vrut să le ia cu asalt pe amîndouă deopotrivă, încercînd să le cucerească prin două scrisori de dragoste identice (Falstaff, Doamnele Ford, Page), pe table de șah mai sunt în joc și cal (Domnul Ford) și pioni etc.
Ceea ce e foarte interesant: rolurile pot fi schimbate. Tura poate deveni pion, calul – tură etc. Dar nebunul rămîne același: Falstaff. Nebunul albelor sau al negrelor?
Real isn’t how you were made. It’s the thing that happens to you. Sir John Falstaff, deși întruchipează o multitudine de vicii umane, nu este un personaj negativ. Falstaff se modulează după interlocutor. Falstaff înjură de drag și scuipă cu nesaț. Lui Falstaff ii plac banii și ”vinul dulce” și poalele hangiței. Dar nu numai. Nu tocmai tînăr și deloc frumos, cam burduhos și lasciv, mereu pus pe șotii. Șarlatan, mincinos, deloc onorabil, laș. Adus în contemporaneitate, Falstaff nu-I decît un bărbat obișnuit. Faptele sale oglindesc un caracter meschin dacă e să-l judecăm după morala clasică. Dar dacă avem în vedere nu doar o etică dispozițională, ci una situațională, Falstaff ar putea fi un om bun, care face fapte reprobabile din cauza situațiilor de viață în care se regăsește. ”Vina” nu este a lui Falstaff, ci a ceea ce I se întîmplă lui Falstaff.
Dar Falstaff-ul shakesperian este un personaj complex: el construiește și se reconstruiește pe sine. Falstaff joacă și se joacă în permanență. Iar moartea nebunului este, în final, o moarte de rege. Învins, dat uitării (Hal de altădată, acum Henric al V-lea îl reneagă), Falstaff moare de inimă rea. Șah. Dar Falstaff supraviețuiește morții lui Falstaff. Așa cum și-a jucat viața, acum își joacă propria moarte. Scos de pe tabla de șah, Falstaff privește cum nebunul este mîncat. Șah mat. Și abia acum îl găsim pe Shakespeare. Falstaff show ar trebui văzut de două ori.


Dana Țabrea

http://dyntabu.blogspot.com/2010/11/e-shakespeare-nu-e-shakespeare-jocul-de.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu