Viermi

(Gunoierul I)


Miercuri, 24 noiembrie, s-a jucat în Clubul Presei piesa Gunoierul scrisă de Mimi Brănescu. Din distribuție fac parte actorii: Adrian Buliga, Cătălin Cucu, Raluca Pintilie, Ionuț Gînju. Regia: Cătălin Cucu.


Piesa Gunoierul din Clubul Presei mi-a atras atenția prin idei. Gunoiul este oglinda sufletului omului. Sigur că trebuie să fii puțin nebun ca să afirmi așa ceva. Cum era chiar ”gunoierul” nostru. Pînă la urmă, însă, nu poate fi adevărat că ceea ce aruncăm reflectă viața noastră și că putem fi recunoscuți nu atît după ceea ce păstrăm, cît, mai ales, după ceea ce dăm la o parte? Poate că latrinele întunecate ale sufletului se lasă descifrate în același mod. Spune-mi ce arunci ca să-ți spun cine esti. Spune-mi ce uiți ca să îți spun ce ești. Dar din păcate oamenii cară, dar nici măcar ei nu mai știu ce cară.
Într-un decor minimalist (containere, plase, o ușă suspendată într-o rînă pe perete, fragmente de vestimentație atîrnate ici colo, o pereche de pantofi, două cauciucuri, o chiuvetă stricată, un taburet și un fel de mini tribună la nivelul bazinului) se desfășoară un scenariu bazat pe răsturnări de situații.
Protagoniștii sunt un individ obsedat de gunoaie, care-și petrece nopțile răscolind în mizeria altora, pentru a evita confruntarea cu mizeria propriei vieți, un locatar, care ducînd gunoiul cade în plasa acestuia, lasîndu-se furat de o poveste despre niște prezervative găsite în gunoiul propriu ce ar indica infidelitatea soției sale și de un plan diabolic de a-și pedepsi soția, omorînd-o degețel cu degețel și apoi mîncînd-o (aici comicul atinge ușor ridicolul). La cele două personaje se adaugă intervenția soției ”gunoierului”, care falsifică scenariul acestuia și profită de situație pentru a-l jefui pe locatar și a-și cîștiga un moment de recreere de cabaret cu un alt locatar amator de plăcere pe bani.
Pentru că nu mai putea să trăiască scormonind în mizeria propriei vieți, protagonistul își îndreaptă atenția asupra gunoiului altora. Face din asta o pasiune, un scop în sine. Identifică un pattern: în orice gunoi regăsim niște chiștoace străine de țigări mentolate ori patru prezervative folosite. Le inventariază, le clasifică, le arată oricui, pentru că deja pentru el oricui i se aplică pattern-ul. Scenariul său devine universal valabil. Ceea ce el neglijează e că nici nu știi cînd ceea ce ai aruncat se va întoarce să te bîntuie. Esti sigur că ai aruncat tot? Iar dacă e sigur - nu vei mai căuta vreodată ceea ce cîndva ai aruncat? Pentru că a face aceasta ar însemna să redeschizi ”cutia Pandorei”. Așa face gunoierul cînd deschide diplomatul și scoate de acolo ”cuțitul mare”. Legătura cu trecutul, cu soția lui mai mult decît infidelă e restabilită. Mizeria propriei lui vieți e readusă la suprafață.


Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.com/2010/11/viermi.html