Despre îngerii lui Radu Afrim

Dawn-Way (Oameni slabi de înger. Ghid de folosire), adaptare după textul dramaturgului rus contemporan, Oleg Bogaev. Distribuția: Octavian Jighirgiu, Catinca Tudose (Amantul, Amanta), Florin Mircea, Dumitru Năstrușnicu (Deputatul, Bodyguardul), Radu Ghilaș, Anne Marie Chertic (Soțul, Soția), Daniel Busuioc, Doru Aftanasiu (Deținutul 1, Deținutul 2), Dumitru Năstrușnicu, Octavian Jighirgiu (Năsosul, Clăpăugul), Silvia Băleanu Popa, Ionuț Cornilă (Mireasa, Mirele), Liviu Manoliu, Gelu Zaharia (Regizorul, Compozitorul), Pușa Darie, Doru Aftanasiu (Șefa, Muncitorul), Doina Deleanu, Andreea Boboc (Soția, Gravida), Radu Ghilaș, Catinca Tudose (Orbul, Oarba), Daniel Busuioc, Dumitru Năstrușnicu (Șoferul, Expeditorul), Anne Marie Chertic, Pușa Darie (Asistenta, Doctorița), Silvia Băleanu Popa, Florin Mircea (Bătrîna, Bătrînul), Petrică Ciubotaru, Alina Mîndru (Dumnezeu, Diavolul), Alexandru Dobinciuc, Dumitru Georgescu, Loredana Coșovanu, Vlad Volf (Îngerii). Regia : Radu Afrim.
Radu Afrim a venit la Iași pentru a pune în scenă la piesa Dawn-Way (Oameni slabi de înger. Ghid de folosire). Premiera absolută de la Naționalul Ieșean a fost o surpriză deplină, mai întîi, pentru simplul fapt că a putut avea loc. Am văzut spectacolul de două ori, la ultima avanpremieră și în seara premierei. Este atît de complex, că mintea are automat tendința reductivă de a-l simplifica, rămînînd la efectele scenice spectaculoase (măști elaborate, momente de coreografie ireproșabilă, muzică și lumină scenică particularizînd prin atmosferă anumite secvențe scenice). Niciodată nimeni nu ar putea cu exactitate să redea ce a vrut Afrim să spună prin fiecare detaliu, pentru că piesa nu este simbolistă, ci postmodernă. Afrim vrea să spună tot despre noi cei de azi și are grijă să nu omită nimic. Dacă nu te recunoști acolo, poate că nu exiști !
Mesajul piesei este unul de factură religioasă despre îngerul căzut și despre omul (de)căzut și tema încercărilor divine. Cu toții ne aflăm într-un drive-in movie theatre unde spectatorii sînt totodată protagoniști. Pentru a sugera această, de cele mai multe ori, apelativele personajelor sînt chiar numele actorilor care interpretează (Silvia, Cornilă, ”Năstrușnicule”). Viața e o un spectacol, divinitatea dirijorul ori uneori poate doar spectatorul, diavolul stă la cotitură. Îngerii veghează, din Angel Eyes, un local unde se servesc coffee, drinks and more… Întîmplările din viața noastră sînt proiecții pe un ecran, toate zbaterile omului sînt inutile, filmul e deja pornit și derulat doar înainte. Aripile îngerilor sînt adesea doar creionate, pentru că altceva apasă pe umerii lor. Îngerul îl petrece pe om pe pămînt, mijlocindu-i accesul la mesajul divin, pe care omul, din păcate, nu reușește să-l descifreze.
Îngerul are rolul, la porunca Atotputernicului, de a testa integritatea omului, încercînd să-i mai dea o șansă după cea de-a doua cădere. Dar îngerul din om cade din nou și din nou. Astfel că scenariul devine o analogie incompletă, dar cu suficiente exemple, mai exact 13, pentru a extrage o concluzie plauzibilă despre omul (de)căzut din cauza ignoranței, desfrînării, aroganței, delăsării, trufiei, ipocriziei, egoismului, lăcomiei, corupției, mîniei, indiferenței, lașității, neputinței. Exemplele sunt situații în care, după același pattern, îngerul se aruncă la pămînt în fața unei mașini, verificînd reacția oamenilor. Nimeni, în nicio circumstanță, nu se abate din drumul său, pentru a salva îngerul. Dintre aceștia, unii recunosc îngerul, alții au impresia că văd un înger, dar că s-au înșelat, alții confundă îngerul cu o fiară, alții îl confundă cu un pui de găină, alții îl confundă cu un om, iar unii nici măcar nu-l recunosc.
Dacă prin atmosfera pe care reușește să o creeze, locul în care evoluează actorii denotă o dimensiune ireală, în intervalul dintre pămînt și cer, prin personajele zugrăvite, Afrim are în vedere o localizare ceva mai precisă, specificul autohton din Carpați, trecînd granița spre Urali. O prelucrare folclorică originală deplînge, transfigurat, metehnele românului ”de la Nistru pîn’ la Tisa” (Saveta, Rod(Ion), Anișoara), de fapt ale trăitorului în Balcani. Limbajul este de o picanterie usturătoare. Mai este parodiată occidentalizarea ce ne-a cuprins viața într-un kitsch (”Kîoka Kîola” și restul americănismelor, e.g. ”l-am killerit”).
Dincolo de acest aspect, imaginile scenice sînt arhetipale, e vorba despre oameni pur și simplu. Într-un poem sumbru, printre ale cărui versuri descifrăm povestea unei mirese la vîrsta senectuții, a unui copil surîzînd grotesc, a unui înger cu două fețe, alternînd între chip de copil și chip de clown. Parcă vedem îngeri cu aripi de dantelă neagră deghizați în travestiți sau semi-oameni cu chip de fiară, poate un înger cu aripi mari albastre și pălărie de cowboy albă, o matroană bizară care luminează din decolteu și-și flutură peruca neagră. Îngerii dansează, cîntă, se îmbată, chicotesc. Poate că Dumnezeu există și e un domn distant, îngîndurat, iar Diavolul o vampă în negru cu părul roșu și un tatuaj asortat pe picior. Omul – un călător teribil de grăbit. Uneori se rătăcește în drumul îngerilor. Drumul îngerilor e un veșnic nou-început. Dar e un nou-început al sfîrșitului. Fiecare fulg de nea numără un alt înger în cădere, semn că încă un om a ales greșit. Orbecăind pe aici, am uitat pînă și unde mergem. Îngerii ne sînt de prisos, ceea ce îi face vulnerabili. Iar pe noi ne adulmecă bezna. Am pierdut pariul, dar, cu toate acestea, ochi de înger ne veghează încă somnul.

Dana Țabrea

http://dyntabu.blogspot.com/2011/02/despre-ingerii-lui-radu-afrim.html

Iubirea aproapelui

Cel mai simplu e să faci rău cuiva de care nu îți pasă. Cel mai greu e, în ordine crescătoare, să faci să sufere pe cel la care ții și să nu faci să sufere pe cel la care ții.

Dana Țabrea

http://dyntabu.blogspot.com/2011/02/iubirea-aproapelui.html

Knowing me, Knowing you ...

Am încercat de curînd www.eteatru.ro , teatru non-stop, iar piesele sînt de cea mai bună calitate. În prima parte a zilei, se difuzează piese de teatru pentru cei mari, iar seara - teatru pentru copii. Avantajul teatrului electronic ar fi acela că e suficient să deschizi calculatorul și ai teatru la orice oră, nu e nevoie să mergi să îți iei bilet, nici nu mai trebuie să ieși din casă. Așa cum te-ai obișnuit că viața ta socială, prietenii, cafeneaua e pe net, acum ai chiar și teatru oricînd vrei.
Ca să ilustrez, am ales una dintre comediile lui Marivaux, Jocul dragostei și-al întîmplării, o piesă de teatru clasică, de secol al XVIII-lea, într-o adaptare radiofonică consacrată (N. Al. Toscani, 1957). Regia artistică: Val Moldoveanu. Din distribuţie fac parte actorii: Alexandru Giugaru, Carmen Stănescu, Nineta Gusti, George Carabin, Dem Savu. Regia de studio: Maria Popescu. Regia muzicală: Paul Urmuzescu. Regia tehnică: ing. Gabriela Barca.
Ineditul acestui spectacol îl regăsim în chiar ideea de fond: dacă am face abstracție de status-urile și rolurile pe care le le personificăm uneori pînă la contopire cu eul nostru cel mai profund, ne-am mai iubi partenerii la fel, ori tot atît de mult pe cît credem ori pe cît am vrea să se creadă? O asemenea întrebare astăzi ar putea părea un joc, o iluzie, o glumă. Pentru că nu facem diferența între cine sîntem și care e rolul nostru, nici între celălalt și statusul său. Și totuși?
Protagoniștii sînt doi tineri inteligenți de viță nobilă și deloc conformiști în ceea ce privește cadrele impuse de societate, gata oricînd să le înfrunte pentru ideile lor personale și camerista ei, respectiv valetul lui. Dînd o șansă unei posibile căsătorii aranjate de către părinți, cei doi acceptă să se întîlnească, dar punînd la cale un dublu schimb de roluri, nici unul, nici altul neștiind că și celuilalt i-a venit aceeași idee năstrușnică. Aristocratul va veni în hainele valetului său, iar domnița va face schimb cu camerista sa. În acest mod, ei sperînd că se vor cunoaște liber, fără prejudecăți și că vor da o șansă reală unei posibile legături dacă vor afla caracterul adevărat al celuilalt, în necunoștința de cauză a celuilalt. Partea idilică e că cei doi se îndrăgostesc pe loc, de cum s-au văzut prima dată. Și în fond de ce nu? Partea încă și mai de poveste vine atunci cînd, în ciuda convingerii că au în față o persoană fără rang, decid că vor să rămînă unul cu celălalt. Happy end.
Acum invitația ar fi să vă delectați cu acest spectacol radiofonic savuros. Și să exersați. Mai întîi, mental. Faceți un efort de imaginație: ce vă atrage la celălalt, funcția pe care o are, cît e de respectabil prin poziția în societate, faptul că sînteți jumătatea cuiva important, ori mai e și altceva? Dacă brusc aceeași persoană ar veni și v-ar spune că a pierdut tot, ați considera un cîștig faptul că încă o aveți alături? Cred că sînt întrebări elementare, acum că a trecut cu bine și Valentine’s Day de anul acesta.
Iar dacă ținem cu orice preț să redevenim realiști, vom cugeta la faptul că s-au schimbat criteriile după care se construiește dragostea în lumea noastră, față de, să zicem, lumea lui Marivaux. Astăzi nimănui nu i-ar mai trece prin minte să probeze dragostea cuiva dacă i se asigură confortul cotidian. Și nimănui nu i-ar veni în minte ideea nesăbuită de a intra în pielea altcuiva, pentru a vedea dacă este iubit pentru sine însuși sau pentru statutul său social, bani sau mai știu eu ce. Cred că am început să ne identificăm atît de mult cu măștile pe care le purtăm în societate că nici noi înșine n-am mai ști să o scoatem la capăt. Dacă, să zicem, cineva ar veni către noi, pretinzînd că ne-ar iubi pentru noi înșine. Pentru că s-ar putea să nu mai fie mare lucu în afara profesiei, titlurilor, funcțiilor, numerelor de cont, ori a rolurilor diverse pe care le asumăm social.
Am putea începe prin a ne întreba cine sîntem. Și abia apoi – cine e celălalt. Și ne-am mai putea întreba: dacă celălalt nu e cine credem noi că e? Și abia apoi: dacă celălalt crede că sîntem altcineva decît sîntem de fapt?

Dana Țabrea

http://dyntabu.blogspot.com/2011/02/knowing-me-knowing-you.html

Zeul macelului

Piesa Zeul măcelului de Yasmina Reza, în regia lui Cristian Hadji-Culea, reunind actorii Haruna Condurache, Oana Sandu, Călin Chirilă, Constantin Pușcașu, se joacă la sala studio a Teatrului Național din Iași.
Scenariul realist curge cît se poate de firesc: în sufrageria cuplului - victimă, părinții a doi băieți implicați într-o altercație, se întîlnesc pentru a discuta incidentul în urma căruia unul dintre băieți, atacat cu un băț de celălalt, și-a pierdut doi dinți. Normalitatea este însă treptat destabilizată, pe măsură ce discuțiile dintre cei patru se învolburează, iar spiritele se încing. Reacțiile tuturor sînt brutale: injurii, îmbrînceli, multe gesturi și vorbe regretabile. Evenimentul petrecut între cei doi băieți, care-i aduce pe cei patru împreună, nu-i decît pretextul de a dezvălui violența de zi cu zi.
Nu se dau înapoi din fața melodramei de familie nici avocatul spilcuit, insuficient implicat în problemele domestice, dependent de telefonul mobil, nici soția sa, consilier, manierată, costumată în deux-piece, în aparență fără cusur, dar atacînd prin ipocrizie și nici gazdele, comis – voiajorul, ”deghizat în bărbat de bine” (chiar el se autopersiflează) pentru întîlnirea ce s-a vrut ”civilizată” și soția sa, pasionată de artă și scriitoare, plănuind o carte despre Darfur. Complexele, frustrările, dorințele înnăbușite, eșecurile, speranțele ucise, temerile, ies la iveală oricît de mult ar încerca oamenii să și le ascundă. E suficient un moment tensionat pentru ca acesta să declanșeze descărcarea agresiunii psihice în avalanșe. Fiecare dintre cele patru personaje din piesă, în felul său, își varsă paharul umplut pînă la refuz.
În ciuda a tot ceea ce se întîmplă pe scenă (avocatul își împinge soția pe jos, indiferent, eliminînd-o din spațiul său, prins la telefon într-o convorbire urgentă de afaceri; soția comis - voiajorului își lovește soțul fără nicio jenă; soția avocatului îi înneacă acestuia mobilul în vasul cu flori, tot ea rupe și aruncă cu lalele prin sufragerie; comis - voiajorul și soția lui rîd pe seama celuilalt cuplu pe la spate etc.) rămîi cu sentimentul că nu s-a spus încă tot. Într-adevăr, mesajul pe care acest spectacol ni-l transmite trebuie surprins printre rînduri: relațiile dintre oameni, emoțiile, vorbele, gesturile, atitudinile, speranțele, gîndurile au devenit tot mai violente. Trăim într-o lume desfigurată ca într-un tablou semnat Francis Bacon, în plină ”cruzime și splendoare” (cum a exclamat admirativ soția avocatului la vederea albumului din sufrageria cuplului - victimă). Și culmea, deși ne simțim datori să blamăm ”brutalitatea realității”, în sinea noastră cineva surîde sardonic, plătind tribut unui ”zeu al războiului” victorios.
Nu aș compara universul acestei piese cu niciun univers dramatic cunoscut. Adevărul acestei reprezentații este unul extrem de simplu: oamenii sînt violenți în diverse moduri într-o lume violentă. Agresiunea poate lua forma unei minciuni, a unei vorbe, a unui țipăt, a unei palme ori a unei mîngîieri. Mai degrabă, m-ar interesa modul arhaic în care este interpretată violența din om. Deoarece nici discursurile demagogice cu veleități pedagogice privind responsabilizarea celor ce comit în mod intenționat fapte reprobabile (scriitoarea), nici încercările de a ”șlefui asperități”, bănuite de fățărnicie și impostură (consiliera), nici evadarea prin ironii și mucalitlîcuri (comis-voiajorul) și nici retragerea din fața problemelor ori justificarea violenței - în Africa de la 8 ani copiii învață să ucidă - (avocatul), nu rezolvă nimic. Nici măcar tentativa de a găsi adevărații vinovați, atît de ispititoare, nu e o soluție reală: E vina comis-voiajorului, asasinul hamsterului, făcut uitat în plină stradă, ori a temperamentului coleric moștenit de la părinți de băiatul lui? A scriitoarei depășită de situație, căutînd refugiu din fața propriului ”zeu al războiului” într-o poveste despre conflictul din Sudan? A avocatului pentru că nu se dedică mai mult educației fiului ori a consilierei, mamă prea zeloasă?
Plecînd de aici, vom înțelege că nimeni nu poate fi mai vinovat decît ”zeul măcelului” din fiecare din noi.


Dana Țabrea

http://dyntabu.blogspot.com/2011/02/zeul-macelului.html

Time is money

La Teatrul Național din Iași se joacă Negustorul de timp, un spectacol de Ovidiu Lazăr, după un text al lui Matei Vișniec. Din distribuție fac parte actorii: Doru Aftanasiu (Liviu Dorneanu), Livia Iorga (Marieta), Horia Veriveș (Dl. Galbinski), Catinca Tudose (Clotilda), Octavian Jighirgiu (Omul care vinde timp), Oana Sandu (Recepționista), Daniel Busuioc (Bruno), Monica Bordeianu ( Mama sau Bătrîna doamnă).
Piesa este o meditație complexă asupra timpului uman, criticînd automatizarea din viața cotidiană și identificînd oprimarea omului contemporan. Eficientismul exprimat de formula time is money este adus în discuție într-un scenariu absurd și în același timp extrem de real la nivelul căruia ne regăsim în ipostaze familiare: dispariția comunicării dintre indivizi (soții Dorneanu, amiciția dintre Liviu Dorneanu și Bruno), dragoste împărtășită, dar irealizabilă (Liviu Dorneanu și Clotilda), sufocarea, exasperarea ce creionează relații de genul mamă-fiu, soț-soție între personaje (Dl. Galbinski și mama sa, din nou Marieta și Liviu Dorneanu). Însingurarea, neliniștea, anxietatea, o stare de așteptare fără obiect, angoasa definesc personajul principal, de altfel magistral executat. Am putea spune că nu avem decît un rol central și șapte roluri secunde, dar nu secundare, în sensul că doar primului chiar i se intîmplă ceva, ceilalți nefacînd decît să contribuie la destinul său.
Discursul dramatic se construiește dintr-o serie de episoade din viața unui om. Acesta decide că poate renunța la perioade de timp din viața sa pentru bani. Ca variantă a lui ”a-ți vinde sufletul”, Vișniec introduce pe ”a-ți vinde timpul personal”. Ce s-ar alege de viața noastră dacă ne-am vinde timpul? Timpul vîndut reprezintă revalorificarea de către un altul a timpului irosit în stare de semiconștiență, dormind cu capul pe o masă uitată dintr-un bar sau lăsîndu-te furat de jocurilor de noroc. De fapt, se referă la toate momentele vieții în care credem că trăim, fără a avea de fapt ce să ne amintim. Abia după ce conștientizează faptul că cineva folosește în mod profitabil, bucurîndu-se de el, timpul pe care el îl scoate la mezat, eroul se simte brusc nefericit, ceea ce echivalează cu o trezire la realitate. Dar poate că acum este prea tîrziu. Singurul mod în care el mai poate ieși din scenă e chiar moartea sa. Îndrăznind să fie banal, dar neîncetînd prin aceasta să fie profund, Vișniec lansează următoarea provocare, un ”bun-simț ca paradox”: ce ai face dacă această zi ar fi ultima din viața ta? Într-un astfel de moment, eroul învață importanța bucuriilor simple. Se petrece o reîntoarcere la timpul copilăriei, cînd viața nu-i fusese încă invadată de superficialitate, monotonie, impostură.
Am recunoscut motive universale de la viața ca vis, pînă la căderea unei stele la moartea cuiva, apoi retrăirea fulgerătoare a întregii vieți înainte de a muri, ideea că trebuie să pleci pregătit spiritual și încheind cu ”marea petrecere” a defunctului pe ultimul drum. Interpretările acordate acestor motive sînt inedite și surprind. Moartea e momentul unic cînd îți amintești toate visele trecute și viitoare. Pregătirea nu e una deloc filosofică, ci o confruntare cu violența realității. Înainte de pleca nu strică o porție bună de rîs cu prietenii, altfel ești pierdut. Culoarea favorită, atît în decor cît și vestimentație, este movul, marcînd ceremonialul cel de pe urmă. Căderile de stele sînt de fapt căderi de timp, moment în care poți culege praf stelar, extrem de valoros, pentru că măsoară timpul. Încercarea disperată a personajului de a dărui praf stelar celorlalți semnifică zădărnicia omului în a-și justifica realități pe care nu le înțelege. Viața e un serial din vise poate fără niciun rost. Moartea rămîne o enigmă, în timp ce teama de moarte nu-i decît o realitate crudă. Moartea și viața sînt surprinse într-o unică imagine: o pasăre albă, oarbă, în zbor și un gîndac negru.
Din simplu conștient, eroul devine unul tragic. Ca și Sisif el se confruntă cu o situație fără ieșire, de aceea efortul său e absurd.



Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.com/2011/02/time-is-money.html