Piesa Zeul măcelului de Yasmina Reza, în regia lui Cristian Hadji-Culea, reunind actorii Haruna Condurache, Oana Sandu, Călin Chirilă, Constantin Pușcașu, se joacă la sala studio a Teatrului Național din Iași.
Scenariul realist curge cît se poate de firesc: în sufrageria cuplului - victimă, părinții a doi băieți implicați într-o altercație, se întîlnesc pentru a discuta incidentul în urma căruia unul dintre băieți, atacat cu un băț de celălalt, și-a pierdut doi dinți. Normalitatea este însă treptat destabilizată, pe măsură ce discuțiile dintre cei patru se învolburează, iar spiritele se încing. Reacțiile tuturor sînt brutale: injurii, îmbrînceli, multe gesturi și vorbe regretabile. Evenimentul petrecut între cei doi băieți, care-i aduce pe cei patru împreună, nu-i decît pretextul de a dezvălui violența de zi cu zi.
Nu se dau înapoi din fața melodramei de familie nici avocatul spilcuit, insuficient implicat în problemele domestice, dependent de telefonul mobil, nici soția sa, consilier, manierată, costumată în deux-piece, în aparență fără cusur, dar atacînd prin ipocrizie și nici gazdele, comis – voiajorul, ”deghizat în bărbat de bine” (chiar el se autopersiflează) pentru întîlnirea ce s-a vrut ”civilizată” și soția sa, pasionată de artă și scriitoare, plănuind o carte despre Darfur. Complexele, frustrările, dorințele înnăbușite, eșecurile, speranțele ucise, temerile, ies la iveală oricît de mult ar încerca oamenii să și le ascundă. E suficient un moment tensionat pentru ca acesta să declanșeze descărcarea agresiunii psihice în avalanșe. Fiecare dintre cele patru personaje din piesă, în felul său, își varsă paharul umplut pînă la refuz.
În ciuda a tot ceea ce se întîmplă pe scenă (avocatul își împinge soția pe jos, indiferent, eliminînd-o din spațiul său, prins la telefon într-o convorbire urgentă de afaceri; soția comis - voiajorului își lovește soțul fără nicio jenă; soția avocatului îi înneacă acestuia mobilul în vasul cu flori, tot ea rupe și aruncă cu lalele prin sufragerie; comis - voiajorul și soția lui rîd pe seama celuilalt cuplu pe la spate etc.) rămîi cu sentimentul că nu s-a spus încă tot. Într-adevăr, mesajul pe care acest spectacol ni-l transmite trebuie surprins printre rînduri: relațiile dintre oameni, emoțiile, vorbele, gesturile, atitudinile, speranțele, gîndurile au devenit tot mai violente. Trăim într-o lume desfigurată ca într-un tablou semnat Francis Bacon, în plină ”cruzime și splendoare” (cum a exclamat admirativ soția avocatului la vederea albumului din sufrageria cuplului - victimă). Și culmea, deși ne simțim datori să blamăm ”brutalitatea realității”, în sinea noastră cineva surîde sardonic, plătind tribut unui ”zeu al războiului” victorios.
Nu aș compara universul acestei piese cu niciun univers dramatic cunoscut. Adevărul acestei reprezentații este unul extrem de simplu: oamenii sînt violenți în diverse moduri într-o lume violentă. Agresiunea poate lua forma unei minciuni, a unei vorbe, a unui țipăt, a unei palme ori a unei mîngîieri. Mai degrabă, m-ar interesa modul arhaic în care este interpretată violența din om. Deoarece nici discursurile demagogice cu veleități pedagogice privind responsabilizarea celor ce comit în mod intenționat fapte reprobabile (scriitoarea), nici încercările de a ”șlefui asperități”, bănuite de fățărnicie și impostură (consiliera), nici evadarea prin ironii și mucalitlîcuri (comis-voiajorul) și nici retragerea din fața problemelor ori justificarea violenței - în Africa de la 8 ani copiii învață să ucidă - (avocatul), nu rezolvă nimic. Nici măcar tentativa de a găsi adevărații vinovați, atît de ispititoare, nu e o soluție reală: E vina comis-voiajorului, asasinul hamsterului, făcut uitat în plină stradă, ori a temperamentului coleric moștenit de la părinți de băiatul lui? A scriitoarei depășită de situație, căutînd refugiu din fața propriului ”zeu al războiului” într-o poveste despre conflictul din Sudan? A avocatului pentru că nu se dedică mai mult educației fiului ori a consilierei, mamă prea zeloasă?
Plecînd de aici, vom înțelege că nimeni nu poate fi mai vinovat decît ”zeul măcelului” din fiecare din noi.
Dana Țabrea
http://dyntabu.blogspot.com/2011/02/zeul-macelului.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu