În cafeneaua Maideyi se joacă Flori, filme, fete sau băieți, după un text de Mimi Brănescu, un spectacol regizat de Florin Caracala, în interpretarea unor tineri actori și studenți la teatru: Mirona Gîdei (Beth), Florin Caracala (Tom), Alexandru Dobinciuc (Bill), Ioana Lefter (Anne).
Publicul-țintă al acestui spectacol sînt fără îndoială adolescenții zilelor noastre, tinerii între 15 și 23 de ani, cu un CV impresionant: ”dornici de popularitate”, avizi după captarea atenției celorlalți, autoproiectîndu-se în centrul universului, copii de bani gata, cu ”studii la școli particulare, plătite de mami și de tati”, posedînd locuință, mașină, ”un Iphone”, cu ”preocupări: facebook, hi5, călătorii în țări străine...”, ale căror aspirații se referă la ”prelungirea pe cît se poate a adolescenței tîrzii, găsirea iubirii absolute...vacanțe și iar vacanțe, cumpărături”. Am generalizat ușor CV-ul lui Beth, a cărei ultimă realizare - ”proaspătă inițiată în arta erotică” – și al cărei țel în viață - ”atingerea unei sume fabuloase de bărbați satisfăcuți pe deplin” – sînt făcute publice spectatorilor din Maideyi în forma unor fluturași răspîndiți la mese.
Tema acestei piese de teatru: divorțul, o realitate cotidiană, cu cele două alternative: ”Divorțul este o soluție!” (dacă ați făcut greșeala să vă căsătoriți) și ”Evitați divorțul, rămîneți burlaci!” (sau paza bună trece primejdia rea), care ajung în același mod la spectatori în forma unor fluturați la finalul spectacolului. De fapt, opțiunile ar fi fost, divorțul nu este o soluție – reîncălziți ciorba pînă (nu) dă în foc și salvați-vă căsnicia, care, după cum se observă nu sînt două alternative, deoarece închid orice posibilitate de a alege, într-un punct. Mesajul transmis parodiază acestă unică soluție și o răstoarnă.
De oriunde privești, realitatea e aceeași: fie că băiatul de gașcă, care ”manîncă dimineața unt cu gem, la prînz cartofi prăjiți și seara o cană cu apă” ia pe fata de bani gata, care ”dimineața ia micul dejun, la prînz dejunul și seara cina”, făcînd o partidă pe cinste cînd nici nu se gîndea vreodată la posibilitatea însurătorii (Tom, Beth), fie că doi tineri inocenți și stîngaci își trăiesc prima poveste de dragoste, care debutează în parc și ajunge la statrea civilă (Bill, Anne), rezultatul e același: degradarea relației în urma căsătoriei, plictisul cotidian, gelozia inutilă, atingerea stării de sațietate, cînd vederea celuilalt ți-a fost de-ajuns. Fie că ești adeptul formulei ”Te plac, mă placi, hai să ne contopim plăcerile”, ca replică de agățat (Tom), fie că ești genul care își face datoria și ia o fată nu neapărat frumoasă de soție, inițial poate chiar entuziasmat, ulterior dezabuzat (Bill), chiar dacă îți încalci principiile de a nu te îndrăgosti (Tom) sau de a fi veșnic îndrăgostit de aceeași primă fată (Bill), răspunsul pe care îl primești de la soartă nu diferă deloc. Cît despre Beth și Anne, sînt victimele propriilor iluzii pe care, fiecare în felul ei, și le-au făcut cu privire la bărbați și la dragoste văzută ca pasiune continuă (Beth) și, respectiv, ca romanță eternă (Anne). Bărbatul dezamăgit de viață este surprins în postura egoistului (Tom) ori a infidelului (Bill). Ar putea fi o simplă problemă de percepție tipic feminină. Tot astfel cum și femeia respinsă este încadrată de mentalitatea masculină uneia dintre următoarele două situații: alunecoasă sau rea.
Intențiile autorului piesei cît și cele ale regizorului converg: ambii pun mare preț pe capacitatea actorilor de a crea spectacolul din exerciții, improvizații, pe funcția radicală a spontaneității într-un show realist credibil. Ceea ce se întîmplă pe scena improvizată în Maideyi s-ar putea chiar numi reality show, cu precizările de rigoare: este bine jucat, este bine regizat și în loc de oameni obișnuiți care se joacă pe sine, avem actori talentați care se joacă pe sine și, în plus, chiar și pe noi, oamenii obișnuiți. Florin Caracala este un regizor tînăr care folosește cu succes modalități regizorale en vogue (jocul umbrelor, proiecțiile, limbajul de ghetto autohton, simulările etc.).
Reprezentația scenică este construită circular, astfel că la final personajele, costumate exact ca la început, se reîntorc la existența lor adolescentină, de parcă tot ceea ce am văzut timp de două ore acolo nu a fost decît un vis urît. Au visat oare Bill, Tom, Beth și Ann sau e chiar propriul nostru coșmar?
Dana Țabrea
http://dyntabu.blogspot.com/2011/03/reality-show.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu