Pe 12 martie a avut loc la Teatrul Național din Iași premiera piesei de teatru Rinocerii de Eugène Ionesco, în regia lui Claudiu Goga. Din distribuție fac parte actorii: Constantin Pușcașu, Teodor Corban, Silva Helena Schmidt, Cosmin Maxim, Doru Aftanasiu, Florin Mircea, Emil Coșeru, Adi Carauleanu, Doina Deleanu, Pușa Darie, Anne Marie Chertic, Daniel Busuioc, Dumitru Năstrușnicu, Antonella Cornici, Gelu Zaharia, Silvia Băleanu Popa.
Tema muzicală aleasă pentru acest spectacol, întîmpină spectatorul, îl introduce în plin joc al actorilor, conducîndu-l la final spre ieșire: Les Passants a lui Zaz, cu refrenul binecunoscut, reiterarea unui cîntecel franțuzesc pentru copii: ”Passe, passe, passera, la dernière restera”. Cu toții ne amintim joculețul cînd doi copii, față în față se țin de mîini, iar ceilalți trec pe dedesubt, pentru ca uneori, brațele să coboare și să bareze trecerea unui copil, a ultimului copil. Acest ultim copil este în cazul de față Bérenger, iar ceilalți sînt rinocerii.
Atît de îndepărtată de noi astăzi este tema actualei piese de teatru, precum e acest joc al copilăriei, ceea ce nu înseamnă că nu are un anumit ecou. În primul rînd, totalitarismul la care se referă Ionesco e un fenomen de care nu dorim să ne mai amintim, dar pe care l-am simțit pe pielea noastră în comunism, iar alții l-au experimentat în alte forme (nazism etc.). În al doilea rînd, oricui i se poate întîmpla să fie dintr-un anumit punct de vedere un inadaptat al lumii sale, un marginal, refuzînd să se conformeze, percepîndu-i pe ceilalți ca pe niște străini. Uneori străinul îți este atît de departe încît începe să-și piardă forma umană și încetează să fie o ființă umană cu un sistem de gîndire diferit de al tău, metamorfozîndu-se într-un monstru.
Metafora preschimbării oamenilor în rinoceri, rinocerizarea sau modificarea radicală a sistemului de valori este magistral redată în spectacol de la primele licăriri ale schimbării (circulă vești că se aud și se văd rinoceri gonind prin oraș) și pînă la ultimele consecințe (rinocerii sînt pretutindeni: scena se umple de rinoceri, actorii poartă măști dintr-un fel de rumeguș întărit, în formă de cap de rinocer cu unul sau două cornuri, dotate cu ochiuri de aerisire neevidente, prin care să respire și să vadă). Metamorfoza se produce lent, cel mai bun prieten al lui Bérenger, colegii, directorii, Daisy – femeia iubită - devin rinoceri sub ochii săi și spre disperarea, neputința și, nu în ultimul rînd, îndîrjirea sa. În pofida oricărei logici, Bérenger decide că este ”ultimul om și va rămîne așa pînă la cea din urmă suflare”. Pentru el, încă mai există a muri pentru o idee, pentru o credință, pentru o convingere, pentru... un vis, oricît de absurd ar părea acest lucru.
Claudiu Goga procedează oximoronic: pe măsură ce scenele dintre personaje cîștigă în umanism (de la actul întîi în care personajele își sînt complet indiferente, prin actul al doilea – evenimentele de la birou și prin actul al treilea, cînd Béranger asistă dezarmat la metamorfozarea lui Jean, la actul patru, cînd alteritatea dintre Bérenger și Daisy se estompează), în afară se propagă rinocerizarea, parcurgînd un traseu invers, înspre dezumanizare. Alienarea este punctată prin bocet sughițat bizar (Gospodina), istericale suspendate (Doamna Boeuf), rezistență inutilă (Botard). Bérenger suferă de o fobie ciudată amestecată cu anxietate: stă bandajat și se privește în oglindă, suspectînd că ar putea deveni pe negîndite rinocer.
Dintre tehnicile regizorale de efect, prin care se înlătură monotonia inevitabilă la o piesă cu text complex, am remarcat sincronizarea dialogurilor (dintre Bérenger și Jean, pe de o parte, și dintre Domnul Bătrîn și Logician pe de altă parte), stop-cadrul, pentru a insera un monolog al personajului principal, flash-urile stroboscopice, spectrale și figurația (vecinii din celelalte apartamente). Decorul este eficientizat la maxim: compus din 10 nișe cubice unite și suprapuse, a căror prelate se deschid în funcție de scenă (apartamente, birou, băcănie), accesul sus-jos fiind permis pe scară; obiectele de interior sînt în cea mai mare parte sugerate prin desen minimalist. Cenușiul domină cromatic (rinocerii au costum gri și masca aferentă), exceptînd doar unele elemente, printre care tenișii portocalii ai lui Bérenger (face notă discordantă cu lumea sa) sau rochia și pălăria movalii ale lui Daisy (stimuli pentru imaginația lui Bérenger).
Dana Țabrea
http://dyntabu.blogspot.com/2011/03/unde-ne-sint-anti-rinocerii.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu