Seducție și amăgire

Pe 29 aprilie, la Teatrul Național din Iași s-a jucat în premieră piesa de teatru TV for Dummies. Un spectacol pentru 100 de telecomenzi, pe un text contemporan, scris de Mona Bozdog și Mihaela Michailov. Regia: Ioana Păun. Scenografia: Maria Pitea. Video design/VJ: Andrei Cozlac. Graphoc Design/VJ: Iustin Șurpănelu. Distribuția: Florin Caracala (Cristi), Haruna Condurache (mama), Petronela Grigorescu (vecina), Ioana Lefter (reportera), Karina Pop (fetița). Spectacolul se va mai juca pe 11, 18 și 26 mai la sala ”Uzina cu teatru” a TNI.
Scenariul este cît se poate de realist: răpirea unui copil, provenind dintr-o familie monoparentală și drama mamei, care-și pierde job-ul din cauza propagandei făcute de mass-media, inițial spre a o ajuta să-și găsească fetița și ulterior tranformînd-o din victimă în agresor. Mai mult, spectatorii par să contribuie prin folosirea unor telecomenzi la alegerea variantelor celor mai credibile (locul unde se face anunțul dispariției copilului, numele psihologului care discută cazul ș.a.m.d). Povestea sfîrșește prost: copilul nu este găsit, iar mama dă drumul la gaz, sub ochii răpitorului-urmăritor, care nu se sfiește să monteze camere de luat vederi în casa victimei, pentru a scoate bani dintr-o moarte în direct, care însă, spre deziluzia lui și a noastră ”nu mai e de actualitate”. Orice știre nouă își seduce spectatorii, atunci cînd e lansată prima dată, pentru ca apoi interesul să scadă, fiind rapid dată uitării. Seducție și (dez)amăgire.
Personajele sînt cum nu se poate mai bine redate: o mamă afectată, disperată, la mîna reporterei zeflemitoare (pe fază și fără emfază, un rol bun, Haruna Condurache); o vecină pestriță la vorbă, port și caracter, care profită de situație pentru a-și etala talentele actoricești și a încerca s-o convingă pe reporteră să o promoveze într-o carieră în televiziune (nu are nevoie de nicio prezentare, deoarece ne-a învățat cu roluri de nota 10, Petronela Grigorescu); un răpitor, vecin și el, fără stare, urmărindu-și cu obstinație, încordare și fără scrupule scopurile din vremuri de criză (un tînăr actor talentat, pe care mă bucur că am avut prilejul să-l văd în sfîrșit pe scena Naționalului ieșean, Florin Caracala); o reporteră plină de elan, dispusă cu orice preț să construiască adevăruri vandabile (incisivă, Ioana Lefter) și o fetiță absolut adorabilă (Karina Pop).
Spectacolul acesta este altfel, diferit față de ceea ce se joacă de obicei. Extrem de modern, de alert. Ideea de bază este următoarea: sîntem asaltați din toate direcțiile de imagini; mass-media, în special, are rolul de a ne furniza imagini pe care volens nolens le ingerăm. Pentru a sugera această idee, se apelează la o hiperbolă artistică: televizorul este multiplicat și plasat, în afară de binecunoscuta comodă TV, unde îi e locul, sau pe un ecran de calculator, în cele mai neobișnuite locuri, cum ar fi în frigider, în cuptor ori în mașina de spălat. În plus, întîmplările din așa zisa realitate sînt dublate, continuate sau exersate pe o plasmă.
Spectacolul include totodată analiza efectelor pe care imaginile îngurgitate le au asupra noastră. La final, după ce povestea s-a consumat, se construiește un moment aparte în spectacol, cînd publicului-spectator i se dă impresia că poate prelua conducerea, dirijînd prin telecomenzi și vot public soarta reporterei, care este torturată de celelalte personaje, parcurgîndu-se un număr de pași, aleși în funcție de rezultatul ”televotingului” hotărît din sală. De fapt, se jonglează cu următoarea idee: înclinația oamenilor înspre a fi violenți crește direct proporțional cu numărul orelor petrecute în fața televizorului. Toți cei care au răspuns ”da” la întrebarea ”V-ați uitat la TV astăzi”, au ales ca reportera să fie torturată mai mult timp și prin pedepsele cele mai crunte.


Dana Țabrea

http://dyntabu.blogspot.com/2011/05/seductie-si-amagire.html