Pe 29 aprilie 2011, Ateneul Tătărași ne-a rezervat o nouă premieră, piesa de teatru în două acte A sosit trăsura domnului!, adaptare în regia lui Bogdan Ulmu după Monsieur chasse, scrisă de Georges Feydeau în 1892. Distribuția : Erica Moldovan (Leontine), Emanuel Florentin (Moricet), Bogdan Ulmu (Duchotel), Aurelian Bălăiță (Bridois), Geo Șfaițer (Casagne), Denisa Pîrțac (Babet, Madame Latour), Vlad Baba (Gontran).
Bogdan Ulmu a mărturisit că a ales acest gen de comedie ”bulevardieră” din admirație pentru dramaturg (piesa de teatru a lui Feydeau a cunoscut foarte multe reprezentații, tocmai pentru că e o comedie reușită), pentru a atrage un anumit gen de public, privat de un asemenea tip de spectacol (nu s-a mai jucat de mult așa ceva, e adevărat) și pentru a pune în valoare talentul actorilor cu care a ales să colaboreze. Să nu uităm poate cel mai important motiv: regizorul a resimțit nevoia publicului ieșean de a se elibera de ritmul tracasant al vieții de secol al XXI-lea prin rîs. Și nu e o alegere proastă, dimpotrivă.
O surpriză extrem de plăcută în această producție o reprezintă actrița Erica Moldovan: sub bagheta regizorului Bogdan Ulmu și împreună cu el (cei doi joacă împreună pe soții Duchotel), aceasta renunță la jocul uneori crispat, ușor afectat și dramatic, în favoarea unei execuții ludice, foarte bine pusă la punct, în ceea ce privește gestica și imaginea scenică de ansamblu, care mi s-au părut foarte reușite. De asemenea, am remarcat prestația actorului Emanuel Florentin (rolul amantului), care se remarcă prin virtuozitate scenică, bună empatizare cu personajul reprezentat, joc unitar, integral, rol deplin și rapid asumat, fără dificultăți.
Dacă ne-am obișnuit cu spectacole ”grele”, care să ne solicite mental și afectiv, de această dată Bogdan Ulmu ne propune ceva diferit : o comedie relaxantă, revigorantă, extrem de tonică. Pentru a putea realiza acest lucru, își antrenează actorii să joace cît mai aproape de natural cu putință. Cred că secretul rezidă în a repeta cu perseverență și conștiinciozitate anumite gesturi, pînă cînd acestea intră pe un făgaș al firescului. Ironic și mucalit, actorul Bogdan Ulmu (rolul soțului, al lui Duchotel) face o figură actoricească de invidiat, pentru că totul îi reușește și pare că nu are nevoie să depună efort pentru asta. Rolul îi vine ca turnat, cum s-ar spune.
Pe de altă parte, pentru prima dată după foarte mult timp, m-am simțit ”ca la teatru”. În sensul că sînt respectate actele piesei, costumele (luate în custodie de la Opera din Iași) sînt cît se poate de mult adaptate altor vremuri și se creează distanța dintre scenă și spectator. Nu se încearcă eludarea granițelor care îl despart pe actor de spectator și nici includerea spectatorului în acțiunea scenică. Farsele în care sînt implicate personajele (pretinzînd că pleacă la vînătoare, dar de fapt mergînd să-și viziteze amanta, soțul se află în același imobil cu soția sa, pregătită să-l înșele cu prietenul lui cel mai bun, etc.) se petrec în fața spectatorului, acesta situîndu-se, emoțional și mental, la distanță și avînd prilejul să le savureze, rîzînd copios. De această dată, ca într-o comedie pur și simplu, iar nu ca într-o tragi-comedie, cum ne-am obișnuit, rîdem de ei, fără să rîdem și de noi.
Mai mult, privim cu îngăduință, surîzînd ușor, la obiceiurile de altă dată: omul legii îi vînează pe adulterini, strîngînd probe de divorț în favoarea reclamantului; soția, aflată la prima aventură, e fîstîcită, stingheră, stîngace și confuză, are în permanență tendința să dea înapoi; cuceritorul îi face prietenului său cadou propriul volum de versuri, pentru ca acesta să poată ajunge și-n în mîinile soției prietenului, curtată de el. Or, în zilele noastre, nimeni nu mai vînează amoruri fugare. E, poate, mai greu să te simți jenat, oricare ar fi situația de amor în care te afli. Și, desigur, amanții nu mai dedică poezii celor pe care le admiră.
Dana Țabrea
http://dyntabu.blogspot.com/2011/05/ridem-ridem.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu