Întrebările cu care ne confruntă această reprezentație rămîn deschise:
Cîtă realitate poți suporta?, Cine ești tu?, Cine sînt eu (Ești sigur că ești pregătit să auzi)?, Ce îți este permis să sacrifici în numele iubirii?, Cît poți ierta?, Dacă nu știi încă ce s-ar întîmpla dacă (ai face următorul lucru), nu crezi că e timpul să afli?...
Vineri, 20 mai, la Ateneul Tătărași a avut loc premiera spectacolului N.O.R.A, adaptare după O casă de păpuși de Henrik Ibsen. Regia: Florin Caracala. Distribuția: Victor Bitiușcă (Torvald), Ioana Lefter (Nora), Alina Mîndru (Doamna Linde), Iustin Șurpănelu (Krogstad). Scenografia: Ioana Murariu, video concept : Andrei Cozlac & Mihai Apostu, design Ambiental : Oana Pricop & Minodora Lungu. Spectacolul se va mai juca pe 27 mai, ora 19.
Pentru Florin Caracala, un regizor cu viziune, jonglîng cu extremele (sublim – ridicol), cu un simț aparte al dozării scenice, folosind proiecții video de efect, ”N.O.R.A” transpune o stare de spirit. ”N.O.R.A” este dispoziția celui care nu se simte acasă în propria viață, un străin pentru cei din jur, în mod dramatic pentru cei apropiați, cărora li se pare doar că-l cunosc, un alienat al societății căreia aparține, un necunoscut chiar în fața lui însuși. De multe ori, fără a fi vorba de nicio psihopatologie, nu ne simțim confortabil în propriile noastre vieți, trăim sentimente de împrumut, mimînd și afișînd acele stări cu care credem că sîntem datori celorlalți, pentru că avem foarte multe prejudecăți, sîntem lași și ne complacem în a nu fi ceea ce sîntem. De altfel, analizîndu-și propriul spectacol, regizorul identifică acele cauze ce pot crea, generaliza și întreține o asemenea stare: ”disimularea”, ”minciuna sub diverse forme – nevinovată, cu sînge rece, cu intenția de a manipula etc.”.
Această stare de spirit constituie atmosfera de ansamblu a spectacolului și transpare din asocierea dintre decor și vestimentația personajului principal. Tonurile de alb negru predomină, semn că spectatorul ar trebui să aplice sentințe pe muchia dintre moral și imoral. Dacă ar fi existat vreun element de decor care să ofere posibilitatea reflectării, să zicem o oglindă, lucrurile ar fi stat cu totul altfel: spectatorii s-ar fi inclus pe sine în evenimentele scenice. Dar astfel, deși plasați pe scenă, umbrele capetelor lor se pleacă amenințător dinspre partea ochiului divin, care vede și judecă și poate doar uneori iartă.
Rolul isteric al Norei, interpretat destul de bine de o tînără actriță de o energie debordantă (Ioana Lefter), nu rezistă prin el însuși, ci se pierde în această stare de spirit. Caracter freudian, Nora întruchipează fuga de realitate, reprimarea adevărurilor inacceptabile, refugierea într-o lume a fanteziei. Personajul complex al lui Ibsen este aici schițat în antumbră, într-un mod paradoxal, pentru că jocul e răsunător la propriu. Cu scopul de a aduce în prim plan starea celui ce nu se simte în armonie de vorbă cu sine însuși. În mod surprinzător, ambianța spectacolului nu reprezintă un element de fundal, ci ceva independent și esențial, ce se construiește cu aportul actorilor, dar dincolo de ei. Alina Mîndru susține spectacolul în cheie comică, Victor Bitiușcă face un rol exemplar, iar Iustin Șurpănelu – un rol foarte expresiv.
E de remarcat cum regizorul evită prăpastia în care se cade de obicei cînd textele clasicilor sînt abordate de pe fronturi inovatoare. Datorită faptului că a ales un scenariu realist, modern, cu deschidere psihologică. Duce drama mai departe decît Ibsen (Doamna Linde, găsind pistolul Norei, într-un moment de neatenție, îl împușcă din greșeală pe Krogstad) și exagerează uneori (înainte de a-l părăsi, Nora îl amenință cu pistolul pe Torvald). Idealizează personajul doctorului Rank, acesta putînd fi surprins doar din dialoguri, pentru a evita aglomerarea inutilă și a păstra o anumită simetrie a celor patru personaje. Departe de a fi un Caracala contra Ibsen, spectacolul este un izbutit Caracala și Ibsen.
Dana Țabrea
http://dyntabu.blogspot.com/2011/05/nora-caracala-si-ibsen.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu