Unul dintre meritele pe care i le-am găsit acestui regizor constă în chiar alegerea textului montării sale. În acest caz, el ar putea fi chiar de ajuns. Realizarea scenică este modernă (proiecții, atît în fundal, cît și pe tavanul Ateneului, pe mai multe niveluri, lasere poate prea multicolore, intrarea actorilor mult în sală, sonorizare de DJ profesionist, decor minimalist).
Ideea centrală a romanului lui Orwell este aceea că un neadevăr ori o iluzie inculcat(ă) cîtor mai multe minți umane ajunge, atunci cînd toți oamenii cred în el (ea) să constituie însăși realitatea. Punînd stăpînire pe mințile tuturor oamenilor (prin teleecran) și aducîndu-le la un numitor comun (credința în Big Brother), cineva poate ajunge să domine tot ceea ce se întîmplă pretutindeni. Dacă toți oamenii cred că Big Brother există, atunci el realmente există. Dacă toți ajung să socotească ”2+2=5”, atunci într-adevăr ”2+2=5”. Criteriul unic al adevărului, în egală măsură criteriu al realității, devine puterea de a sădi o anumită convingere în mintea tuturor. În aceasta rezidă secretul oricărui totalitarism.
Scenic, se insistă foarte mult pe ideea de mai sus și există cîteva momente memorabile, dintre care proiectarea pe spatele lui Winston a imaginii celei care îi repetă noul adevăr, indicîndu-ne cum de la nivelul fizic, acesta este forțat înspre interirul celui în cauză și imaginea tablei de șah și a pionilor ori cea a ”momentului de ură”.
Cele mai multe atrocități le comit chiar oamenii simpli în mintea cărora sînt sădite idei false. Dintr-o lume în care cîteva paradoxuri (”războiul este pace”, ”libertatea este sclavie”, ”ignoranța este putere”), la care aș mai adăuga doar unul - ura înseamnă dragoste, dau legea, nu există scăpare. S-a întîmplat în comunism, o doctrină care, se știe, are foarte multe în comun cu creștinismul: nu mai există război, doar aducerea ”tovarășului” la credința cea dreaptă, prin orice mijloace, iar libertatea te va face sclavul propriilor pasiuni ori gînduri, de aceea e mai bine să te supui, dacă vrei să fii stăpîn. Dintr-o mare dragoste, nemaiexistînd ură, crima împotriva semenului este permisă, dacă se consideră că e spre binele acestuia.
Spectacolul nu convinge aproape deloc prin jocul actorilor. Luate independent, majoritatea partiturilor sînt șterse. Cu mici excepții, Lucian Valacu (Winston), Ștefana Tuduri (Julia), Alina Tuduri (proprietăreasa), așteptați-vă să nu-i recunoașteți pe stradă, ca să nu mai vorbim de scenă, cînd îi veți revedea. Foarte entuziaști însă, acești tineri formează o echipă, care participă la o coregrafie teatrală și nu construiesc roluri. De aceea, ceea ce vă veți aminti e experiența totalitară din 1984.
Mulți au ales acest eveniment teatral pentru trecut: avînd în vedere că și ei au trăit pe propria piele în totalitarism, au simți, poate, nevoia unei reîncărcări a bateriilor prin retrăirea și reepuizarea perioadei comuniste de dinainte de 1989. Alții au venit pentru viitor: din motive doar de ei știute, au adus copii de 5 ani la spectacolul care pentru un copil nu poate fi terifiant numai pentru că îi este cu desăvîrșire de neînțeles ce se petrece pe scenă. Însă, cei mai conștienți, n-au fost prezenți în sală nici pentru că auziseră de roman, de film sau pentru că aveau prieteni printre actori. Îmi place să cred că ei, spectatorii ideali ai acestei piese, au fost acolo pentru prezent.
Dana Tabrea
http://dyntabu.blogspot.com/2011/11/big-brother.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu