Prin teatru alternativ înțeleg independent, neconvențional, nou, actual, nonconformist, chiar experimental. Mă refer la spectacolul Hîrtii, ursuleți și fete, după scenariul Anei Cucu Popescu, în regia lui Florin Caracala, care-a avut premiera pe 18 ianuarie (în reluare pe 25 ianuarie) în Arte Bar. Din distribuție fac parte: Iustin Șurpănelu (Viorel), Alina Mîndru (Andreea), Andreea Spătaru (Fluffer), Alexandra Cantemir (Ioana), George Cocoș (Simon), Dumitru Georgescu (Flavius). Graphic design: Ioana Bodale, Iustin Şurpanelu, video: Andrei Cozlac. Costume: Ioana Lefter, Ioana Bodale.
Deschiderea conferită de proiectul de teatru alternativ în care a fost cooptat, destinderea spațiului de joc neconvențional, îi permit regizorului, Florin Caracala, să lanseze o comedie pur și simplu. O comedie nonconformistă, actuală, epatantă.
Reprezentația frapează prin concepție, mișcare scenică și costume. Noutatea pe care o aduce constă în improvizarea unei scene incisiv deschise (cu orgă de lumini mobilă și entertainer). Showul creat derulează atît secvențe în curs de producere, în care ”stage managerul” (George Cocoș) intervine cu retușuri, cît și scene așa-zis definitivate. Se lucrează predominant vizual și coregrafic. Dar ceea ce e mai interesant, unele scene (atît decorul, cît și acțiunea) sînt simulate aproape exclusiv prin intermediul limbajului verbal, dar și a celui corporal (personajul multiplu, Fluffer).
Plasată într-un climat mental underground, la granița dintre umanitate și animalic, în bestialul dezumanizării, această piesă de teatru vizează aspecte marginale, extreme: plușofilia, obezitatea, lesbianismul, violența, scabrosul. Cu trimitere la o familie oarecare din zilele noastre, mai mult imaginabilă decît realmente posibilă, pentru că ducerile la limită nu țin de real, ci sînt exacerbări menite să transmită mesaje, să dea semnale de alarmă, să amuze ori chiar să educe publicul. În plus, familia și întîmplările de aici sînt mediate, înregistrate și redate de cel puțin un intermediar (experiența elevului de schimb). Departe de a fi conceput în mod clasic, spectacolul e o urzeală de trimiteri înspre anumite roluri actoricești și a unor delegări de replică dinspre amfitrionul care e pus uneori și în postura de ”stage manager” (George Cocoș). Asemenea sugestii de replică personajele și le adresează chiar și unul altuia, detașîndu-se, în același timp, de roluri și de replici. Semn că sinele individual, unic și indestructibil, în sensul de subiect, interioritate, caracter, nu-i decît o altă iluzie a celor ce au reunit sub același nume o multitudine infinită de măști și senzații.
Statusurile, rolurile sînt relative atît în viață, cît și pe scenă. Eliberate de povara eului indisolubil, personajele își pemit roluri de tranziție, conștiente de fragilitatea și perisabilitatea acestora. Putem identifica fiecărui actant cel puțin două roluri diferite: Simon e orchestratorul spectacolului, dar și elevul străin în schimb de experiență; Viorel e ”capul familiei” de sub papucul nevestei, însă amantul care știe să pună piciorul în prag în dormitor cînd vine vorba de propriile fantezii plușiste; Andreea e o actriță ce-și dezvoltă rolul și contra-rolul de mamă și soție și căreia i se cere la început să reia mai alert și mai cu patos. Dar și o concurentă redutabilă a personajelor Disney, nu întotdeauna depășindu-și, însă, rivalul cel mai de temut, favoritul de pluș al lui Viorel. Ioana e absentă atunci cînd nu are înclinații spre lesbianism, iar Flavius e bănuit de demoni interiori tocmai atunci cînd nu e ”dork”.
Dana Țabrea
http://dyntabu.blogspot.com/2012/01/teatru-alternativ.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu