Gunoierul

Maideyi vine cu o alernativă la sejurul estival all inclusive pe litoralurile învecinate: teatru de cafenea. Dintre ofertele acestei veri, se joacă Gunoierul, într-o adaptare realizată de Cătălin Cucu după un text de Mimi Brănescu. Aspectul cel mai favorabil al acestei reprezentații ar fi acela că oferă unor tineri actori oportunitatea de a-și etala aptitudinile, în același timp formal - se lucrează pe compoziție, în special folosind vocea, dar și corpul - și informal (folosirea improvizației light, pe alocuri accentuată). Tinerilor prezenți în spectacol le face realmente plăcere să evolueze: Daniel Chirilă (rol titular), Alex Iurașcu, Claudia Chiras, George Cocoș.

Ador și mă amuz când cineva îmi spune: ”Am două vești – una bună și alta proastă. Cu care să încep?”. În privința acestui spectacol, am adjective pozitive, niciun superlativ și, ca de obicei, nu îmi stă în caracter să fac comparații cu alte spectacole ale aceluiași regizor. Cea dintâi veste ar fi că tinerii actori sunt bine puși în valoare, iar cea de-a doua - că decorul care ar vrea sa marcheze un spațiu dezordonat ocupă în mod inutil aproximativ jumătate de scenă, ceea ce este în detrimentul manifestării actorilor. Se pierde astfel din dinamism, spațiul ar trebui ușor debarasat, pentru a crea posibilitatea unui spectacol cu mișcare scenică reală; desigur, există câteva momente de acest gen în reprezentația în discuție, dar insuficient lucrate, lăsate în voia flerului și entuziasmului tinerilor (George Cocoș, Claudia Chiras).

Nu știu în ce măsură textul lui Mimi Brănescu (chiar și retușat) mai poate constitui o opțiune fericită la ora actuală. Atunci când alegi un text, ca regizor, trebuie să iei în considerare mai multe aspecte, nu doar faptul că dispui de o mână de tineri actori însetați de scenă. Dacă schimbi mai apoi textul trebuie să o faci cu sens, mai cu miez decât scopul mai sus menționat. Nu poți face teatru pentru a exersa meseria de  regizor și nici doar pentru entertainment. Trebuie să-ți fixezi un mesaj de transmis înspre public, cu alte cuvinte o semnificație care să legitimeze existența spectacolului. Sigur, mie îmi este ușor să găsesc justificările în cazul oricărui spectacol, ceea ce nu înseamnă că acest lucru e menit să stea în picioare. Orice text contemporan dispune de unele fragmente ori replici remarcabile, care, jonglate cu bună știință, conduc la ceea ce tocmai am menționat. În cazul de față, replicile memorabile cad în sarcina lui Daniel Chirilă (ex. ”Gunoiul este oglinda sufletului omului”), numai că acestea sunt declamate și nu li se acordă nicio interpretare regizorală. Scenariul este lăsat în granițele concretului: un bărbat scormone la propriu în gunoi și-și găsește victime pentru a le convinge că li se pun coarne și pentru a le face să ducă la bun sfârșit ceea ce el însuși, pradă unei povești similare, nu are curaj (uciderea prin tortură a soției infidele). Structural, Cătălin Cucu nu are încă experiența necesară unei montări, scenele nu sunt legate în mod corespunzător (se creează senzația că spectacolul se termină de două ori, înainte și după scena de final).

Ceea ce apreciez la spectacolele de cafenea e modul în care actorii își permit să arunce mici ”nestemate”, să facă aluzii la alte montări, la ”personaje” ori personalități din lumea teatrală. Se poartă acest tip de mică parodie, care uneori scapă regizorului însuși (improvizație de moment), alteori reprezintă rodul unor jocuri din timpul repetițiilor, între toți cei implicați în respectiva montare, un joc ce ajunge chiar în varianta finală. Pe lângă aceste aspecte, sunt inevitabile modificările forțate de caracter, folosirea unor graiuri accentuate sau glumele uneori facile: altfel oamenii nu se mai amuză; iar funcția de bază a teatrului de cafenea din Iași o reprezintă divertismentul. Bineînțeles că sunt posibile și producții executate cu ceva mai multă migală, cum ar fi, ca să dau un singur exemplu, cele de la Godot Cafe-Teatru. Acum, că Maideyi are o scenă la propriu, aștept să apară aici proiecte valabile care să propună texte originale și percutante prin tematică, fie clasice, fie contemporane, care au ceva de spus, dincolo de agreabil, publicului actual.

Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2013/07/gunoierul.html