sâmbătă, 6 iulie 2013

Golem. Emet-Aletheia: Câteva repere



Pe 28 iunie, TNI a facilitat o primă vizionare cu public la Sala Mare pentru spectacolul Golem, în regia lui Alexander Hausvater. Decor: Zsolt Fehérvári, costume: Viorica Petrovici, coregrafia: Mălina Andrei. Spectacolul va avea premiera în stagiunea următoare, de la toamnă. Este unul dintre cele mai occidentale spectacole de la Iași, atât în ceea ce privește compoziția, cât și tehnica regizorală. Dar nu în ultimul rând, sub aspectul mișcării scenice, actorii implicați ajungând, în acest sens, la performanțe de invidiat (în special: Cosmin Maxim, Diana Roman, Dumitru Năstrușnicu).

Alexander Hausvater ia ca punct de plecare în redactarea propriului scenariu legenda Maharalului din Praga, folosind pentru story în special poemul dramatic Der Goylem din 1921 al lui H. Leivick, iar secundar romanul Der Golem al lui Gustav Meyrink (1915); ca bază simbolică - surse cabalistice precum: Zoharul, Sefer Iețira, Talmudul. Deși bazat pe o legendă de secol al XVI-lea, cu influențe mai noi ale mitului Golemului, având intenția de a puncta vicisitudinile îndurate de comunitățile evreiești, scenariul propus de Alexander Hausvater este, în același timp, general (o trimitere la oroarea istorică reprezentată de Holocaust) și particular - are un fir epic independent și original. Firul epic la care mă refer se oprește în actualitate, la războaiele în continuă desfășurare din Israel. Pentru o reușită racordare la publicul contemporan sunt folosite imagini moderne (Ku Klux Klan), mesaje pacifiste (disputa dintre un rabin și un taliban, care primește steaua lui David) și mijloace regizorale actuale. Personajele sunt, în cea mai mare parte, adaptate trupei de actori cu care a colaborat. Întreg arsenalul folosit pentru realizarea personajelor (costume, machiaj, bufonerie etc.) este justificat regizoral. Scenele sunt foarte bine sudate și se succed cu o rapiditate fulminantă – se lucrează fără black out (dar cu decor unic) și în planuri multiple. Cu salturi bruște din registrul grav în cel buf, punctate prin fond sonor și coregrafie (Yves Chamberland, dansuri hasidice etc.). În același timp un spectacol high tech și de atmosferă – proiecții, costumul de culoarea bronzului, vătuit al lui Golem (pentru mișcări robotizate), excelent susținut energetic prin coregrafie. Ca argument al energiei care emană dinspre scenă înspre spectator, aș putea reda un exemplu: la o mișcare bruscă a mâinii drepte a lui Iosif – Golem (Doru Aftanasiu), am simțit ca-n oglindă cum mâna mea stângă s-a mișcat ritmic, atât de puternic a fost impactul. De asemenea, felicit folosirea semnificativă a marionetei și manevrarea reușită de către Doina Deleanu (Tankhuma).

Spectacolul nu este ezoteric, însă are o oarecare încărcătură simbolică ce se cere explicitată. Conform mitului, rabinul însuflețește (înscriindu-i pe frunte o combinație magică de litere) o creatură din lut în preajma Paștelui pentru a-i apăra pe locuitorii ghetoului din Praga de diferite atacuri antisemite (motivații ale prigonirii evreilor de pretutindeni). Mai ales, calomnia cu privire la faptul că turta nedospită (matza) ar conține sânge de prunc nevinovat; un copil creștin era ucis de autorități și strecurat în casa unui evreu. Numele golemului este Iosif, potrivit unei mențiuni talmudice despre Yosef Sheyda, creat pe jumătate om, pe jumătate demon, un salvator al înțelepților. În același mod, Iosif din Praga este văzut inițial ca un izbăvitor și este indestructibil (nici apa, nici focul, nici vreo armă omenească nu-l pot ucide). Pe frunte el are înscris ”emet”, însemnând adevăr. Doar rabinul care l-a creat are drept de viață și de moarte asupra lui, putându-i șterge oricând prima literă, lăsând doar ”met” (însemnând moarte). Inițial, Iosif este docil, dar ulterior, din dorința de a-și depăși destinul solitar, de a fi ca toți ceilalți oameni (a avea o parteneră și copii), se ridică împotriva celor pe care fusese menit să-i protejeze și o ucide pe fiica rabinului și pe logodnicul acesteia (tema dragostei neîmpărtășite). Hausvater trece legenda într-un plan al concretului: rabinul îi reproșează lui Dumnezeu că a transformat copiii lui Israel în soldați. Însă, de fapt, greșeala nu-i poate aparține decât omului care s-a pus pe sine în postura divinității.

În mod simbolic, decorul este alcătuit din cripte care se deschid uneori pentru momente coregrafice. Piesă de rezistență în decor, ca soluție regizorală, arborele central ar putea reprezenta imaginea inițiatului (cel ce deține cheia cunoașterii de sine și, implicit, pe cea a cunoașterii universului): coroana mobilă (capul), cele două brațe (crengi masive principale) separate și picioarele unite (trunchiul). Dar, în același timp, ar putea simboliza arborele sefirotic, etalând cinci planuri distincte ale ființei umane (spirit, suflet, intelect, inimă, corp fizic), după cum un arbore prezintă rădăcini, trunchi, crengi, frunze, flori și fructe. În diferite momente ale spectacolului, arborele reprezintă locul unor acțiuni distincte ale personajelor, în funcție de simbolistica mesajului transmis de fiecare dată. Memorabilă rămâne o imagine expresionistă: Devora (Andreea Boboc), revenind ca personaj intermediar între om și demon, purtând în pântec, sub rochia roșu transparent un cap hidos, se îngroapă în pământul de la baza arborelui. Devora, fiica rabinului, a nesocotit legea și a fost sedusă și ucisă de Golem în ziua de Paște. La nivel mitologic, acest personaj este explicat ca și contraparte feminină a Golemului: Aletheia - însemnând ca și Emet tot ”adevăr”, un înger-femeie de dimensiuni gigantice, potrivit surselor gnostice sau Lilith, prima femeie a lui Adam, potrivit surselor mistice iudaice. De asemenea, tot de dinamica personaj-arbore țin locuirile pe crengile laterale și orice altă acțiune care are loc acolo. În special, răstignirea de trunchiul arborelui a surdo-mutului Iaromir (Andrei Sava), învinuit pentru că ar fi ucis pruncul creștin. Aluzie la faptul că, alături de acuza a pune sânge uman în matza, evreii au mai fost ponegriți și pe motivul că se fac vinovați de moartea lui Iisus din Nazaret.

            Spectacolul este circular: începe și se termină cu rugăciunea rabinului (Emil Coșeru) și a asistentului său, Isaac, (Cosmin Panaite). De ce nu ies actorii la aplauze?! Îi putem regăsi – tot unde ne-au și întâmpinat - de o parte și de cealaltă a foaierului, în același timp cabină la vedere sau sală de repetiții. De ce se folosește Hausvater astfel de circularitate ca mod de schițare a montării? În acest caz, pentru a da impresia că povestea nu s-a încheiat și că ar putea fi reluată oricând, oriunde, implicând o universalizare a scenariului dramatic. Dorința omului de a sfida legea creației, în numele eșuării ”legii omului care permite orori și masacre” și de a crea o armă vie sau, pur și simplu, viață artificială poate lua diverse forme (clonare, schimbarea identității) și este, sub această viziune regizorală, greșită.



 



Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2013/07/golem-emet-aletheia-cateva-repere.html




*Photo credits: Bogdan Pintilii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu