Golem (o recenzie)

De curând (21 martie 2014), a avut loc la Teatrul Național din Iași, în foaierul lojelor, lansarea volumului de piese de teatru intitulat Golem, semnat de regizorul Alexander Hausvater. Cartea, apărută la Editura Tracus Arte (2013), se compune din trei scenarii. Fiecare dintre cele trei piese de teatru reprezintă, în fapt, dramatizarea unei lucrări bine cunoscute, după cum urmează: Diario Dracula, după romanul Jurnalul lui Dracula de Marin Mincu; Golem, după poemul dramatic al lui H. Leivick, romanul lui Gustav Meyrink, Cartea Haițira și Zoharul; Amoc, după nuvela lui Stefan Zweig. Recomand dramatizările lui Hausvater pentru ideile rodnice, pentru scriitura concisă, cursivă, atractivă, pentru provocările lansate la nivel simbolic.

Dintre toate, din motive obiective, m-a interesat scenariul redactat pentru spectacolul Golem, care a deschis stagiunea 2013-2014 în Sala Mare a Naționalului ieșean (premiera: 5 octombrie 2013). Am scris, plecând de la vizionarea care a avut loc în vară, clarificând unele simboluri și semnificații prezente în spectacol; aproape întotdeauna, încerc prin conținutul cronicilor mele să țin cont de public, atunci când nu stabilesc din start un public-țintă (pentru articolele cu o temă precisă). De data aceasta, la avanpremieră, în spatele meu a stat o doamnă în vârstă, care din 5 în 5 minute părea că intră într-o stare de perplexitate, care mi-aș fi dorit să nu aibă și manifestări vizibile: în permanență, se exterioriza întrebând de una, de alta, ceea ce mă deranja, pentru că prefer, pe cât posibil, să-mi păstrez concentrarea pe parcursul unei reprezentații (desigur, acest lucru depinde în mare măsură și de calitatea acesteia ori de interesul pe care mi-l poate stârni prin joc actoricesc sau ineditul montării regizorale).

După premiera propriu-zisă, nu am făcut o a doua cronică, deși regizorul, dintr-o prea mare autoexigență, operase destule modificări la nivelul anumitor momente din spectacol, ceea ce pe mine, personal, nu mă încântase prea mult. Nu spun că premiera nu a avut impact la public, dimpotrivă – am trăit o stare nedefinită, creată de atmosfera expresionistă excelent realizată în spectacol; însă primul contact cu Golem, așa cum a fost pus în scenă de Hausvater, la prima vizionare, a reprezentat pentru mine ceva mai mult. Regizorul își făcuse publică deja în conferința de presă susținută la TNI intenția inițială de a monta spectacolul în cimitirul evreiesc praghez, datând din secolul al XVIII-lea și despre încercarea de a-l recrea, în mod simbolic, în spectacolul de la Iași. Sugestia de cimitir există, însă ideea unui ”uriaș” pe care ”sertarele” în care se păstrează cenușa celor incinerați îl creează (facilitându-i regizorului o analogie cu mitul Golemului) mi-a adus aminte de statuia fecioarei uriașe din Eternitatea, subiect al legendelor urbane. Plecând de aici, am asociat mitul de bază cu un altul, legat de Aletheia – un înger-femeie de dimensiuni gigantice, potrivit unor surse.

Per ansamblu, consider că regizorul deține o imaginație debordantă în ceea ce privește modalitățile de configurare a atmosferei scenice, care depășește puterea teatrului în cauză de a le pune în practică. În ciuda oricăror neajunsuri, reprezentația sa impresionează, culmea, tocmai prin această atmosferă, momentele sunt stilizate în imagini, actorii deservind realizării acestora, iar nu etalării potențialului artistic propriu-zis. De fapt, asta și înseamnă spectacol de regie în opinia mea.

Acum, în ceea ce privește scenariul efectiv, prezent în volumul recent lansat, am remarcat acuratețea detaliilor în prezentarea decorului și  în descrierea, deși succintă a momentelor, apoi faptul că e plin de lirism (fiind prezente chiar și inserții din Cântarea Cântărilor); la fel, în cazul didascaliilor. Poate că ar fi trebuit să încep prin a felicita inițiativa regizorilor de marcă de a-și publica scenariile în volum. Ar fi de dorit să devină o practică frecventă, în rândul tuturor regizorilor, care lucrează cu dramatizări realizate chiar de ei. Chiar și publicarea online a textelor ar putea fi utilă studenților, cronicarilor, apoi ar putea fi binevenită pentru publicul care încă mai citește piese de teatru. Ca să nu mai zic - lecturarea scenariului ar putea să o ajute pe respectiva doamnă să-și explice anumite aspecte din spectacol sau să îi ridice noi întrebări, mai interesante.

Scenariul pare a fi o cizelare a variantei pe care s-a lucrat la spectacol și ar putea deveni util pentru actorii înșiși, care au lucrat îndeosebi pe mișcare scenică și mai puțin la interpretarea scriptului. Poate cândva cineva va redescoperi acest scenariu și va îndrăzni o altă abordare, care să pluseze pe ideea de schimbare a  omului, pe cea a a creării omului nou, plecând de la conceptul de viață artificială, fie că o privim ca schimbare a identității sau clonare, fie în orice alt mod posibil. Dar, în acest caz, referințele istorice ar trebui diluate. Or, pe mine tocmai momentul confruntării dintre rabin și taliban, cel din urmă primind steaua lui David de la primul, m-a pus cel mai mult pe gânduri. Apoi întrebarea celei ce și-a pierdut iremediabil fiul e de o actualitate cutremurătoare: ”Cine ne va salva?”.

 

 

Dana Tabrea


http://dyntabu.blogspot.ro/2014/04/golem-o-recenzie.html



https://www.youtube.com/watch?v=yX59fWUZQAM