sâmbătă, 29 martie 2014

Facebook-ul ca teatru virtual

 

 

Internetul, lumea virtuală, în general, facebook-ul, în particular, au devenit, constat, locul unde ne exhibăm histrionismul individual. Statusuri, postări, avataruri, jocuri, aplicații etc. dau seama tot mai mult de ceea ce vrem să părem, în loc să exprime cine suntem cu adevărat. Conturile pe diverse site-uri, în spatele cărora se ascunde uneori o falsă identitate, un nickname oarecare, au invadat internetul. Chiar dacă e numele nostru în joc, nu putem ști niciodată cu precizie dacă nu-i vorba decât de efectul Proteus. Inițial, cercetătorii au identificat la pasionații de jocuri pe internet, în special la femei, cum comportamentul acestora se schimbă în viața reală, în funcție de avatarul ales să le reprezinte online; imaginea de sine a acestor persoane se modifică în funcție de respectivul avatar: identitatea digitală ajunge să o modeleze pe cea reală. Mai departe, sub masca unui avatar, o persoană se poate comporta cu totul altfel decât și-ar permite vreodată în viața reală. Avem de-a face cu un scenariu și cu o ieșire la rampă în mod virtual, cu personalități trucate (impersonare), cu umbre versatile, cu marionete propuse să ne înlocuiască,  iar nu cu persoane. Cu scenă, cu actori, prin urmare…cu o formă de teatru: aș putea începe chiar să delimitez un nou tip de teatru, care începe să-și facă loc printre noi și pe care nu l-aș putea numi altfel decât teatru virtual.

Pretextul acestor considerații îl constituie apariția volumului Lumea virtuală: Avataruri și fantome, de Serge Tisseron la Editura Trei (Colecția PPT, traducere: Alina Bodnaru, 209 pagini). După cum se poate vedea, din ce în ce mai mult, lumea virtuală a ajuns subiect de analiză și discuție. Sigur că pentru aceasta e necesară o oarecare detașare de fantasmele inoculate de peisajul vizual format din avataruri, ferestre, jocuri pe internet. Nu atât internetul, dar și telefonul mobil sau televizorul pot fi considerate vicii ale societății actuale, care se interpun autenticității relațiilor interpersonale: izolarea fiecăruia în fața canalului preferat, comunicarea cu un celălalt virtual, plonjarea într-o lume virtuală a identităților multiple, de avatar. De fiecare dată, ne aflăm față în față cu un alt reality show, asistăm la negarea despărțirii de interlocutorul invizibil (întrebările cel mai adesea întâlnite în comunicarea prin telefon sunt  ”Ce faci?„/”Unde ești?”/”Ești singur/ă?”) și ne conectăm la o lume aflată la limita dintre ficțiune și realitate, nici una nici alta, dar cu posibilități multiple de a deveni reală sau, în egală măsură, de a rămâne virtuală: o punere în scenă de imagini (de exemplu, fotografii instagram) și filme/videoclipuri, nici adevărate și nici false. Identitatea interlocutorului devine sinonimă cu pluralitatea, cu schimbarea, cu absența proximității, până la atingerea următorului paradox: ”Cel de departe devine apropiat, iar aproapele devine străin” (p. 9). Cartea lui Tisseron își propune să exploreze aspectele unui nou stil de a fi împreună, când străinul ajunge să ne devină apropiat…În același timp, este pusă problema dependenței de internet, sentimentul că deschizi computerul pentru zece minute, sfârșind prin a rămâne țintuit în fața ecranului timp de câteva ore (în cazul cel mai fericit).

De aici reies o serie de aspecte: în spațiul virtual ”extimul” și ”intimul” sunt complementare; mottoul noii generații a ecranelor este acela că nu contează dacă ești iubit sau detestat, totul e să nu lași pe nimeni indiferent (a obține cât mai multe comentarii, fie ele și negative, nu numai like-uri, un exemplu pe care îl dau strict referitor la facebook); avatarurile alese de jucători reflectă personalitatea și preocupările acestora, rolurile nefiind măști ale identității, ci fațete multiple (idee pe care am pus-o în discuție chiar de la început); autorul trece în revistă problema vieților paralele (parteneri reali și virtuali), de asemenea, aș continua, pericolul de a înlocui familia în sens tradițional prin ”prietenii” din cyberspace; modificarea spațiului și a timpului - ”ubicuitatea” (a fi prezent în mai multe locuri în același timp, a face/a fi mai multe lucruri în același timp, corpul aici, vocea dincolo, intervenția în spații virtuale paralele) devine posibilă, dar într-un sens negativ; la fel, prin jocurile video se ”trăiește” într-un ”prezent etern”, cu posibile întoarceri în trecut sau cu salturi în viitor (aș exemplifica și prin ideea de timeline, în cazul facebook).

În societatea actuală, locul distincției dintre minciună și adevăr, dintre persoană și personaj, dintre teatru și viață a fost luat de cea dintre real și virtual. O realitate ”augmentată”, ”imersivă”, în prelungirea celei cu care ne-am obișnuit deschide porțile viitorului (Oculus). Când vom mai putea vedea că a înflorit cireșul din fața casei? Care este răspunsul pe care îl putem da astăzi evoluției tehnologice, invaziei realității virtuale, de vreme ce nu am fost întrebați dacă aceasta e lumea pe care ne-o dorim?! Ne rămâne, însă, posibilitatea alegerii: cu un singur click ne putem conecta/deconecta, ne putem schimba interlocutorii, putem înlocui cover-ul sau avatarul. Putem, oricând, opta pentru un nou decor și personaje diferite, pentru o altă piesă!


Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2014/03/facebook-ul-ca-teatru-virtual.html



* Photo Credits:
https://www.facebook.com/PulpFiction

2 comentarii: