Internetul, lumea virtuală, în general, facebook-ul,
în particular, au devenit, constat, locul unde ne exhibăm histrionismul
individual. Statusuri, postări, avataruri, jocuri, aplicații etc. dau seama tot
mai mult de ceea ce vrem să părem, în loc să exprime cine suntem cu adevărat.
Conturile pe diverse site-uri, în spatele cărora se ascunde uneori o falsă
identitate, un nickname oarecare, au
invadat internetul. Chiar dacă e numele nostru în joc, nu putem ști niciodată
cu precizie dacă nu-i vorba decât de efectul Proteus. Inițial, cercetătorii au
identificat la pasionații de jocuri pe internet, în special la femei, cum
comportamentul acestora se schimbă în viața reală, în funcție de avatarul ales
să le reprezinte online; imaginea de
sine a acestor persoane se modifică în funcție de respectivul avatar:
identitatea digitală ajunge să o modeleze pe cea reală. Mai departe, sub masca
unui avatar, o persoană se poate comporta cu totul altfel decât și-ar permite
vreodată în viața reală. Avem de-a face cu un scenariu și cu o ieșire la rampă
în mod virtual, cu personalități trucate (impersonare),
cu umbre versatile, cu marionete propuse să ne înlocuiască, iar nu cu persoane. Cu scenă, cu actori, prin
urmare…cu o formă de teatru: aș putea începe chiar să delimitez un nou tip de
teatru, care începe să-și facă loc printre noi și pe care nu l-aș putea numi
altfel decât teatru virtual.
Pretextul acestor considerații îl constituie apariția volumului Lumea virtuală: Avataruri și fantome, de
Serge Tisseron la Editura Trei (Colecția PPT, traducere: Alina Bodnaru, 209
pagini). După cum se poate vedea, din ce în ce mai mult, lumea virtuală a ajuns
subiect de analiză și discuție. Sigur că pentru aceasta e necesară o oarecare
detașare de fantasmele inoculate de peisajul vizual format din avataruri,
ferestre, jocuri pe internet. Nu atât internetul, dar și telefonul mobil sau
televizorul pot fi considerate vicii ale societății actuale, care se interpun
autenticității relațiilor interpersonale: izolarea fiecăruia în fața canalului
preferat, comunicarea cu un celălalt virtual, plonjarea într-o lume virtuală a
identităților multiple, de avatar. De
fiecare dată, ne aflăm față în față cu un alt reality show, asistăm la negarea despărțirii de interlocutorul
invizibil (întrebările cel mai adesea întâlnite în comunicarea prin telefon
sunt ”Ce faci?„/”Unde ești?”/”Ești
singur/ă?”) și ne conectăm la o lume aflată la limita dintre ficțiune și
realitate, nici una nici alta, dar cu posibilități multiple de a deveni reală
sau, în egală măsură, de a rămâne virtuală: o punere în scenă de imagini (de
exemplu, fotografii instagram) și
filme/videoclipuri, nici adevărate și nici false. Identitatea interlocutorului
devine sinonimă cu pluralitatea, cu schimbarea, cu absența proximității, până
la atingerea următorului paradox: ”Cel de departe devine apropiat, iar
aproapele devine străin” (p. 9). Cartea lui Tisseron își propune să exploreze
aspectele unui nou stil de a fi împreună, când străinul ajunge să ne devină
apropiat…În același timp, este pusă problema dependenței de internet,
sentimentul că deschizi computerul pentru zece minute, sfârșind prin a rămâne
țintuit în fața ecranului timp de câteva ore (în cazul cel mai fericit).
De aici reies o serie de aspecte: în spațiul virtual ”extimul” și ”intimul”
sunt complementare; mottoul noii generații a ecranelor este acela că nu
contează dacă ești iubit sau detestat, totul e să nu lași pe nimeni indiferent
(a obține cât mai multe comentarii, fie ele și negative, nu numai like-uri, un
exemplu pe care îl dau strict referitor la facebook);
avatarurile alese de jucători reflectă personalitatea și preocupările acestora,
rolurile nefiind măști ale identității, ci fațete multiple (idee pe care am pus-o
în discuție chiar de la început); autorul trece în revistă problema vieților
paralele (parteneri reali și virtuali), de asemenea, aș continua, pericolul de
a înlocui familia în sens tradițional prin ”prietenii” din cyberspace; modificarea spațiului și a timpului - ”ubicuitatea” (a
fi prezent în mai multe locuri în același timp, a face/a fi mai multe lucruri
în același timp, corpul aici, vocea dincolo, intervenția în spații virtuale
paralele) devine posibilă, dar într-un sens negativ; la fel, prin jocurile
video se ”trăiește” într-un ”prezent etern”, cu posibile întoarceri în trecut
sau cu salturi în viitor (aș exemplifica și prin ideea de timeline, în cazul facebook).
În societatea actuală, locul distincției dintre minciună și adevăr, dintre
persoană și personaj, dintre teatru și viață a fost luat de cea dintre real și
virtual. O realitate ”augmentată”, ”imersivă”, în prelungirea celei cu care
ne-am obișnuit deschide porțile viitorului (Oculus). Când vom mai putea vedea
că a înflorit cireșul din fața casei? Care este răspunsul pe care îl putem da
astăzi evoluției tehnologice, invaziei realității virtuale, de vreme ce nu am
fost întrebați dacă aceasta e lumea pe care ne-o dorim?! Ne rămâne, însă,
posibilitatea alegerii: cu un singur click
ne putem conecta/deconecta, ne putem schimba interlocutorii, putem înlocui cover-ul sau avatarul. Putem, oricând,
opta pentru un nou decor și personaje diferite, pentru o altă piesă!
Dana Tabrea
http://dyntabu.blogspot.ro/2014/03/facebook-ul-ca-teatru-virtual.html
* Photo Credits:
https://www.facebook.com/PulpFiction
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu