One-man show-ul The Encounter, regizat
și performat de Simon McBurney, a avut premiera în cadrul Festivalului
Internațional de la Edinburgh din august, anul trecut. Pentru ca în intervalul
1-8 martie 2016 să poată fi vizionat în toată lumea, live stream de la Barbican, Londra.
McBurney e deținătorul unei
casete/tape magice, pentru că derulează o
poveste adevărată, prin intermediul show-ului. Un show bazat pe tehnologie actuală,
cu demascarea artificiilor/tricks folosite (jocul performerului cu vocea și cu
microfoanele). Show-ul se derulează invers decât ne-am obișnuit în teatrul
postdramatic, cu mijloacele tehnice la vedere, dinspre demistificare înspre
iluzie. Efectul de reiluzionare scontat este cu atât mai puternic (muzică de
relaxare, speaker-ul ce creează
sunetul motorului de avion etc.).
Soloul regizorului britanic e un delir audiovideo ce folosește procedura
contrapunctului, alternând planurile – povestea fotoreporterului Loren McIntyre
pierdut în pădurea tropicală din Amazon, având ca punct de plecare o situație
reală, și inserturi sonore din cotidian (vocea înregistrată a fiicei
performerului). Show-ul oferă o mostră fascinantă de teatru contemporan, dozând
în mod armonios simplitatea și complexitatea, implicarea și detașarea
spectaculare, contribuind la un show în care magia, demistificarea și
reiluzionarea se reinventează continuu. Recuzita austeră (sticle de plastic, o
masă, o lampă, microfoane, o mătură, boxe, monitoare), dar multifuncțională
(microfonul-cap binaural/figură primitivă geometrizată – spectator și partener
scenic, o cutie de carton plină cu film foto, un băț mare de bambus/aparatul de
zbor, masa/satul) e completată de tehnologia sunetului binaural în căști.
Efectele speciale nu se reduc la isteria auditivă, ci există și efecte vizuale.
Fundalul imens în relief configurează prin proiecție video pădurea, ploaia,
focul și apa râului.
The Encounter. Amazon Beaming de Petru Popescu (reeditată de Pushkin Press, Londra,
2016) reprezintă, în opinia regizorului Simon McBurney, ”povestea unei
călătorii și a unei întâlniri”. După cum mărturisește Petru Popescu, stilul
narativ folosește persoana III pentru pasajele având ca sursă amintirile sau
notele personale ale lui McIntyre, fotografii sau articole apărute în revista National Geographic, și persoana I
pentru pasajele înregistrate cu McIntyre, și ulterior reformulate. Astfel că putem
vorbi de o reconstrucție în imaginație plecând de la surse, de reactualizarea
unui fragment de istorie personală de interes general.
McBurney recreează prin storytelling și
impersonare călătoria
fotoreporterului în Javari valley și întâlnirea cu tribul Mayoruna (1969). Nu e
vorba de o simplă călătorie, după cum nu e vorba de o întâlnire oarecare. Interpretarea
frenetică, marțială a lui McBurney îi susține convingerile regizorale. În
primul rând, trebuie reținut faptul că avem de a face cu o ”călătorie mentală”,
nu doar cu una fizică. În al doilea rând, întâlnirea care se produce atunci
când McIntyre descoperă tribul stabilește contactul cu o mentalitate diferită,
cu ”celălalt”, de la celălalt om (complet diferit de mine), o conștiință
străină, la celălalt în mod absolut (pe care-l putem numi Dumnezeu, infinitul
sau oricum altcumva). În același timp, e o ”întâlnire cu noi înșine”, jonglând
pe marginea conceptelor de ”identitate de sine” și ”diferență”.
Regăsim problematica filosofică (tema timpului, raportată la cea a conștiinței
umane, comunicarea mentală directă, dincolo de limbaj/rațiune, tradusă ulterior
în limbaj – beaming), implicațiile antropologice
(tribul Mayoruna descoperit în Amazon, supranumit al oamenilor-felină, având
felinele ca totem, credințe de nezdruncinat și ai cărui oameni sunt endocanibali,
considerând că a-i devora pe cei dragi după ce au murit contribuie la sporirea
coeziunii grupului) și pe cele mitologice (nostalgia originii, cosmogonii
diverse, valea plângerii, legătura dintre lumi, interioară și exterioară,
pământ și cer, reală și virtuală/ficțională), apoi chestiuni de etică aplicată
(problema conservării mediului natural), concretizate sub forma problemelor
stringente ale zilelor noastre (consumismul, poluarea, resursele naturale ale
planetei, dar și convențiile socioculturale, credințe umane, ținând de
imaginarul colectiv).
În seama noilor credințe cu care McIntyre rezonează sunt puse teoria
ciclicității timpului, a existenței mai multor dimensiuni temporale, a
posibilității unor bucle temporale, permițând ”călătoria” în timp, diferite de
concepția modernă asupra timpului ca traiectorie liniară, dinspre trecut înspre
prezent și viitor. Conceptul de identitate (conștiință individuală) este, de
asemenea, adus în discuție atât în carte, cât și în spectacol: bariera dintre
conștiințe nu o reprezintă nici distanța spațio-temporală și nici limbajul.
Astfel că telepatia ar fi posibilă, conectând conștiințele umane ”în moduri de
care suntem, în cea mai mare parte, străini în lumea noastră modernă – o lume
în care, în mod paradoxal, suntem mult mai conectați prin tehnologie decât în
orice alt moment din istorie”.
Tehnologia nu unește, ci separă conștiințele, iar problemele adresate de
McBurney vizează supraviețuirea simbolică prin celălalt și interrelaționarea conștiințelor
umane, cea din urmă – un adevăr la fel de neîndoielnic precum cel de a fi parte
a ecosistemului planetar. One-man show-ul lui McBurney, inspirat de călătoria
și întâlnirile dramatice ale lui Loren, simplificat prin comedie (selfie,
caseta video, telefonul mobil), complicat prin ipostaze vocale live (venind
dinspre trecut sau viitor) și sunete indescriptibile (suprapuse, simulând
natura, tehnica, animaliere sau voci umane), poate fi considerat un statement pentru legătura nemediată
între conștiințe, fragilitatea condiției umane, forța subconștientului (pasajele
intitulate ”vis”/dream), făcând posibile rupturile temporale, salturile înainte și
înapoi.
Între șeful tribului (numit Barnacle deoarece avea crustacee pe picioare,
dar și ”cel ce își amintește”) și Loren se stabilește o legătură mentală de tip
telepatic, fără ca nici unul dintre ei să-l domine pe celălalt. Prin
fotografierea tribului, Loren dobândește cumva acces la spiritualitatea acelor
oameni (dar și viceversa, prin beaming),
după care își pierde identitatea (aparatul foto), captiv în alteritate (rămâne și
fără ceas). Noul ”chip al timpului” este redat regizoral prin alergarea în
cercul imens desenat pe scenă, până la epuizare. Apoi performerul redă goana
înspre lumea ”începutului”, arderea ritualică a trecutului, prin distrugerea bunurilor
materiale actuale, și revenirea la origine. Începutul nu înseamnă nici moarte
și nici reîntoarcere în timp, ci a o lua de la capăt, printr-o călătorie în
cerc. Memoria nu este resemnificată prin raportare la istoria personală, ci la
reamintirea succesiunii de destrucții și relocări
suferite de Mayoruna. ”Zorile umanității” sunt întâmpinate cu un dans ritualic.
Moartea șefului de trib e explicată ca intrare în continuumul
spațio-temporalo-mental prin care Barnacle și Loren au călătorit împreună.
De departe cel mai frumos dintre miturile cosmogonice ale tribului povestește
cum la începuturi marele râu izvora direct din cer, iar valea era prinsă cu
liane de nori. Un grup de fete curioase au desprins o liană, după care totul a
început să se destrame, iar valea a căzut pe pământ. Spectacolul stabilește o legătură
metaforică între râu-ploaie-lacrimă. Loren a supraviețuit întâlnirii, dar a
murit în 2003. Lecturând pe scenă din cartea primită în 1994, McBurney preia povestea
pe cont propriu, transformând-o la final în poem hipnotic, poveste se seară/bedtime story și cântec
de leagăn/lullaby pentru fetița lui.
(The Encounter, scenariul de
Simon McBurney, inspirat de Amazon
Beaming de Petru Popescu, regia și performat de Simon McBurney, Barbican,
London, live stream: 1 martie 2016)
Dana Țabrea
http://dyntabu.blogspot.ro/2016/03/intalnire-si-alteritate.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu