sâmbătă, 10 decembrie 2016

A tempest in a teapot or a storm in a teacup?



Cea mai recentă premieră cu Furtuna de la TNI e teatru german ca stil, conceput din nevoia de a construi un Shakespeare care să nu preia atât din tradiția punerilor în scenă anterioare (lucru care se practică în Occident, venind cu soluții dintre cele mai neobișnuite cu condiția să fie altfel), cât din problemele de ordin sociopolitic la ordinea zilei (naufragiații sirieni, politicienii români corupți, abuzurile lui Putin împotriva disidenților – trei exemple menționate chiar de Christina Paulhofer). Spectacolul e irelevant pentru ce-ar fi vrut să le transmită Shakespeare contemporanilor săi, dar ar putea deveni relevant pentru ceea ce intenționează să ne transmită regizoarea de origine  română.

Un spectacol actual interesează pentru că problemele ne aparțin. Imboldul de a monta această piesă l-au dat zapping-ul (impus de un accident) pe canelele TV din România și un brainstorming cu actorii, prin repetiții, privind lumea contemporană globalizată, în intervalul dintre est și vest. Filonul interpretării politice poate proveni de la Shakespeare, Furtuna fiind și o reflecție despre putere. Uneltirea ducelui Milanoului, Antonio împotriva regelui Neapolelui, Alonso o reiterează pe cea inițială împotriva lui Prospero. Cea a majordomului bețiv Stephano parodiază primele două comploturi. În schimb, în mizanscenă burlescul este accentuat, meditațiile grave despre natura umană sunt ocolite, se sfidează voit logica de compunere a personajelor, iar contrastele și corespondențele dintre situații nu urmează geometria shakespeariană.

Politizarea discursului teatral nu e transpusă într-un construct forte. Viziunea regizorală scindată este (auto)parodiată de Prospero (Călin Chirilă), ”forță motrice” și prezență dramaturgică în piesă, autor cvasidemiurgic în spectacol. Ieșirile din convenția teatrală sunt realizate în două moduri: prin improvizație (dirijată) sau prin tehnici ale detașării (camera de filmat, microfoane), fără ca detașarea să fie contrabalansată prin implicare. Apreciez cum e organizată distribuția, compozițiile regizorale și atenta dirijare a gesturilor actorilor. Însă între actualizarea puternică a mizanscenei și felul cum sunt conduși regizoral actorii se instalează un paradox. Între noutatea abordării piesei și modalitatea de rostire a replicilor, inside-urile personajelor, controlarea meticuloasă a gesturilor (în special, a celor implicând mâinile) apare lipsa de concordanță.

Luând în calcul muzica, implicând sound de fond, coloană sonoră variată (de la rock la hip-hop, de la liric la electrizant) sau proiecțiile diverse (abstracte sau figurative, ca niște frecvențe de unde, aproape science-fiction, în timp real, cu actorii/personajele din scenă), se ajunge la un abis estetic. Fragmentaritatea conceptului regizoral nu indică un teatru postmodern, postdramatic, ci, mai degrabă, un neoavangardism costumat în teatru german actual. Poate și din cauza unora dintre mijloace, pe care cultura teatrală le-a înmagazinat ca pe niște déjà-vu-uri (contre-jour, pânze albe, plase etc.). Decorul e format în cea mai mare parte din forme rectangulare și rotit cu ajutorul turnantei, aducând în joc simboluri (hexagoane) și punând la lucru imaginația spectatorului (volumele platonice). Folosirea turnantei trimite înspre scena renascentistă in-the-round, când comportamentul celor din sală era observabil, iar în zilele noastre poate fi tratat ca act estetic, fie acesta unul kitsch, comic, grotesc sau realist. Contrastul instalat între decor și recuzita casnică e de bun-augur.

Feminismul regizoarei transpare și în alte ocazii: în roluri masculine sunt distribuite actrițe. Dacă în teatrul elisabetan, femeilor le era interzis să joace, tineri băieți fiind angajați pentru rolurile feminine, acum se întâmplă exact invers (bufonul Trinculo e jucat de Pușa Darie, iar turbulentul Stephano de Petronela Grigorescu, în roluri noi și costume la modă, cu voaletă și tot dichisul). Feminism și, în același timp, ironizare a sa: compozițiile actoricești sunt savuroase (bătrânul înțelept Gonzalo devine, odată cu Ada Lupu, o divă siliconată, yoghină, sexy și elementară, posibil lucrând într-o multinațională, poate chiar invitata unei emisiuni TV despre biz, primită cu wow de făuritorii de rating). Modul cum sunt construite sau modificate personajele, ba chiar spectacolul în întregul său, scoate în evidență actorii atât individual, cât și în dublete scenice (Trinculo-Stephano, Antonio-Sebastian/ Radu Homiceanu-Horia Veriveș, ultimii doi efeminați și formând un cuplu haios). Între demon și demiurg, eliberând sau legând prin magie ori blestem, împărțind penitențe ori iertări, Călin Chirilă este un actor în plină glorie. Delu Lucaci face figură din ce în ce mai bună la scenă mare, acompaniind confesiunea lui Prospero din scena tată-fiică, și intrând într-un duet scenic reușit cu Ionuț Cornilă (un Ferdinand ceva mai punk). Daniel Busuioc și Radu Ghilaș (Alonso) sunt prezențe actoricești vizibile, dar pasagere. Doru Aftanasiu (Caliban) e distribuit, în sfârșit, într-un rol diferit de cele cu care s-a obișnuit (de data aceasta, e un gangster primar, aspirant la răsturnarea raportului stăpân-sclav). Andrei Sava este excepțional în Ariel (dansul lui Ariel, imponderabilitatea mișcării scenice, elasticitatea și suplețea corporală, voce live, stăpânirea de sine, echilibrul interior, dobândite ca actor, perfect conștient de valoarea sa). E salutară noua postură de coregraf, în care o regăsim pe talentata Camelia Dilbea.  


(Furtuna de William Shakespeare, traducerea: Francisca Solomon, regia: Christina Paulhofer, distribuția: Călin Chirilă/Prospero, Andrei Grigore Sava/Ariel, Doru Aftanasiu/Caliban, Ionuț Cornilă/Ferdinand, Delu Lucaci/Miranda, Pușa Darie/Trinculo, Petronela Grigorescu/Stephano, Ada Lupu/Gonzalo, Horia Veriveș/Sebastian, Radu Homiceanu/Antonio, Radu Ghilaș/Alonso, Daniel Busuioc/Șeful de echipaj, dansatori: Alexandra Vieru, Adnana Bolea, Ana Maria Fasolă, Iulia Dolinschi, Andreea Olaru, Mariana Dumitrache, decor: Jan Steigert, costume: Lili Wanner, muzica originală: Sylvain Jacques, coregrafia: Camelia Dilbea, premiera: 4 decembrie 2016, Sala Mare, TNI)


Dana Țabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2016/12/a-tempest-in-teapot-or-storm-in-teacup.html



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu