Festivalul Teatrului Ludic în trei spectacole

Teatrul Ludic continuă tradiția organizării Festivalului Internațional de Teatru ”Zilele Teatrului Ludic”. Anul acesta, festivalul a avut loc între 6 și 10 decembrie 2016, găzduind, în sălile de la Casa de Cultură a Studenților Iași sau la Casa de Cultură a Municipiului Iași ”Mihai Ursachi”, spectacole ale unor companii independente din țară (Iași, București, Focșani, Alba Iulia sau Cluj-Napoca) sau din străinătate (Germania, Italia, Spania sau Lituania), implicând trupe de teatru de la liceele ieșene ori de la Palatul Copiilor. Publicul-țintă al festivalului îl reprezintă studenții și liceenii, însă, în realitate, au participat iubitori de teatru de toate vârstele. În festival, a fost prezentată o varietate de tipologii teatrale: spectacole-lectură, recitaluri dramatice, poeme scenice, spectacole de teatru-dans, teatru de pantomimă, comedie, dramă, teatru clasic, modern, absurd, contemporan, adaptări etc. Protagonistul festivalului a fost regizorul Aurel Luca, ale cărui producții artistice au putut fi revăzute cu acest prilej. Voi avea în vedere doar trei dintre spectacolele din programul festivalului, în ordinea vizionării lor.

Margarita de Mara Zalite (Teatrul din Centrul Cultural Anykščiai Lituania) este un spectacol de teatru de amator, excesiv de dramatic, făcând uz de o multitudine de soluții regizorale (recuzita scenică e ingenioasă – zarurile hazardului, inițiala numelui lui Faust pictată cu vopsea roșie, reprezentând sângele, candele aprinse, sugerând căința, nevoia de a obține iertarea etc., însă cromatica în roșu-alb și negru devine apăsătoare). Cartea (Faust) este prezentă pe scenă, iar avocatul își construiește (pseudo)pledoarie după (pseudo)pledoarie, atunci când o vizitează pe Margareta în închisoarea unde ispășește o pedeapsă de 25 de ani, scoțând din servietă cartea în format mare, cu coperțile roșii, și citind din aceasta. În zadar încearcă Margareta să se justifice, orice explicație devine inutilă, avocatul arătându-se neînduplecat ca un veritabil avocat al acuzării, iar nu ca unul al apărării. Întreaga spiță feminină, de la Eva (sau de la Lilith, mai degrabă) devine vinovată. Și Margareta e vinovată, iar calvarul ei e angoasant și istovitor. Un personaj enigmatic, care la începutul spectacolului avea în brațe o cușcă cu doi hamsteri cu care se juca, îmbrăcat în roșu, purtând o haină de piele lungă neagră pe deasupra, este întruchiparea lui Mefisto, dar și a laturii mefistofelice a lui Faust. Margareta se face vinovată de o iubire fatală, care o duce la pieire. Margareta e o fată frumoasă, dar săracă, orbită de strălucirea aurului și a bijuteriilor, care are un episod amoros cu Faust, și e condamnată pentru dragostea ei.

Crimă pe strada Uranus (Teatrul Liber Imago Cluj-Napoca) este o adaptare după textul omonim al lui Vlad Zografi, în regia lui Robert Filipaș, jonglând cu distincția dintre autor real și autor moral, de pildă în cazul unei presupuse crime. Personajele poartă numele unor scriitori din literatura română, numai că unii seamănă cu respectivii, iar în schimb, alții nu; în rest, doar numele coincid, dar nu și profilul, profesia ori înfățișarea. Acest aspect face ca spectacolul să devină extrem de haios, într-un decor auster, exclusiv prin jocul actorilor, uneori șarjat, alteori moderat teatral. Povestea captivează prin umorul suculent al textului inteligent și prin intriga mai mult decât a unui roman polițist. Sub aparența căutării autorului crimei de pe strada Uranus, se construiesc personaje, se joacă teatru, tinerii actori se simt formidabil și își câștigă publicul de partea lor. E un spectacol care se adresează cu precădere elevilor de liceu care ar putea dori să găsească și altceva în spatele numelor scriitorilor despre care învață (Hortensia Papadat-Bengescu, Otilia Cazimir, Alexandru Macedonski, Zaharia Stancu, Calistrat Hogaș, Urmuz), trecând de un spectacol de teatru plin de haz, dar și de miez, la o cercetare riguroasă a biografiilor scriitorilor, separând ficțiunea din piesă de realitate, încercând să descifreze de ce un anumit nume dezvăluie sau ascunde identitățile anumitor autori. Cu alte cuvinte, se ajunge astfel la caracteristicile care definesc tipul de teatru practicat de trupă: ironia, pasajele repetate, interpretările simultane, firescul, dar și teatralitatea.

Bonnie & Clyde (Compania de Teatru-Dans ”Microbis” din Sibiu) este un spectacol de teatru-dans coordonat de coregraful Hugo Wolff, în care protagoniștii sunt studenți talentați. Spectacolul aspiră cu extrem de multă demnitate și ajunge la profesionalism prin modul în care regizorul trupei își alege echipa de dansatori, prin atenția acordată luminilor și muzicii, prin legătura scenelor și coerența dramaturgiei. E un teatru de cabaret, cu accente hiperrealiste și atenție la detalii. Spectacolul are o anume încărcătură simbolică (fata costumată pe jumătate în bărbat, pe jumătate în femeie, sugerând legătura indestructibilă dintre cei doi protagoniști care mor împreună), dar trimite, totodată, la actualitate (o lume pestriță, confuză, ipocrită fiind etalată prin fața spectatorului). Totul este cât se poate de viu și de antrenant, scenele se succed fără cusur, în maniera în care coloana sonoră e impecabil realizată începând cu Dead Can Dance și trecând prin stiluri variate, bine mixate. Chiar dacă există stridențe de culoare, acestea sunt de bun-augur, iar calitățile dansatorului din rolul lui Clyde sunt realmente de invidiat.  Costumele contribuie foarte mult la estetica spectacolului. Momentele coregrafice lirice dintre cei doi protagoniști sunt la fel de reușite ca cele realiste, absurde sau grotești de grup. Întrebarea crucială la care spectacolul încearcă să răspundă este: Ce tip de lume i-a făcut pe cei doi să comită jafuri și crimele reprobabile în ochii unei societăți corupte și ipocrite? Nu cumva lumea lor seamănă incredibil de mult cu lumea noastră?

Dana Țabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2016/12/festivalul-teatrului-ludic-in-trei.html