Marea Unire n-a existat

Marea Unire n-a existat în sensul că istoria este o fabulă. În sensul că marile evenimente nu sunt decât prilejuri de a da curs unei anumite perspective și de a promova anumite narațiuni. Perspectivele istorice se schimbă de la o epocă la alta, iar marile narațiuni au la bază o componentă ideologică. Modul în care se decide ce fel de istorie învață la școală o anumită generație este una din determinantele puterii politice. Istoria de școală nu este istoria reală. În fapt, nici nu putem vorbi de istorie reală, ci doar de mărturii concurente. Dintre mărturiile alternative, cel mai adesea reprezentând perspective opuse, unele ajung să fie luate mai mult în considerare decât altele atunci când interpretarea surselor ajunge să compună istoria. Interpretarea surselor e rolul istoricilor, însă puterea politică reprezintă factorul hotărâtor atunci când se decide ce poate fi considerat sau nu acceptabil referitor la trecutul făcut public.

Regizorul David Schwartz a fost prezent la Iași (21-23 noiembrie 2018, TNI, Uzina cu Teatru) cu trei spectacole, pe texte de Mihaela Michailov, care pun în discuție istoria oficială construită cu privire la Marea Unire. Prin aceste trei spectacole, se reacționează la discursul oficial festivist și de orientare naționalistă care pregătește Centenarul Marii Uniri de cel puțin trei ani, înființând, desființând și reînființând departamente speciale în cadrul Guvernului, respectiv al Ministerului Culturii și Identității Naționale, dedicate organizării evenimentului de aniversare. Se reacționează, de asemenea, la absurditatea amplorii luate de festivități, preconizându-se prelungirea sărbătoririi Centenarului până-n 2020.

Cele trei spectacole (Trilogia 1918) reprezintă tot atâtea episoade de istorie controversată, pivotând în jurul anului 1918, al efectelor Primului Război Mondial și  evenimentului Marii Uniri, dintre care: episodul 1 (”Altă istorie nu se putea scrie”), episodul 2 (”N-a fost războiul nostru”) și episodul 3 (”Răzvrătiții”). Cele trei spectacole au o structură similară, integrând perspective diferite, personalități istorice cu opinii distincte, mari narațiuni ideologizante sau reconstituiri posibile ale evenimentelor din punctul de vedere al oamenilor simpli, posibili participanți la evenimente, dar care nu au lăsat (și nici nu ar fi putut să lase) mărturii din varii motive (nefiind alfabetizați, fiind femei fără dreptul la liberă exprimare, în cea mai mare parte de asemenea nealfabetizate, fiind victimele evenimentelor prezentate, reprezentând viziuni marginale, neînregistrate istoric). Discuția cu publicul și intervenția istoricului (Mihai Burcea) sau a teoreticienei (Veronica Lazăr) fac de asemenea parte din spectacol.

De cele mai multe ori, perspectivele oferite spre analiză sunt în alb și negru: perspectiva ”naționalistă”, considerând intrarea în război ca fiind un pas necesar pentru realizarea unirii versus perspectiva ”imperialistă”, considerând intrarea României în război ca fiind o mutare imperialistă, iar unirea rezultatul conjuncturii ivite la sfârșitul Primului Război Mondial (episodul 1); perspectiva medicului Ecaterina Arbore versus perspectiva Reginei Maria cu privire la război și la îngrijirea bolnavilor de holeră, la soldații răniți pe front (episodul 2), fiind tratate ca două perspective diametral opuse, una extrem de pesimistă, cealaltă ceva mai optimistă, venind din partea militantismului socialist, respectiv a aristocrației regaliste; perspectivele română versus stalinistă, dar și cea ucraineană mai puțin cunoscută cu privire la revoltele împotriva soldaților și a jandarmeriei române, apărătorii noii administrații din Basarabia de după război și anexarea la România, revolta de la Hotin, înăbușită în mod brutal constituind doar unul dintre exemple (episodul 3).

Dezbaterea, organizarea discursului scenic însuși luând forma unei dezbateri se îmbină cu dramatizarea la cote înalte când actorii se transformă din naratori detașați în mărturisitori implicați. Regizorul alege costumația neutră (negrul) pentru actori deoarece aceștia sunt în postura de povestitori sau de participanți la dezbatere, însă prin animație sau impersonare ei construiesc personaje extrem de vii (măștile, accesoriile de vestimentație cu care sunt prevăzute costumele, atașate prin capse, recuzita sunt intens colorate). Măștile ce  reprezintă personalități istorice, de la Nicolae Iorga la Mihail Roller, în episodul 1 sunt animate de vocea și gesticulația accentuate ale actorilor, subliniind idei sau atitudini, favorizând un punct de vedere sau altul, oferind un comentariu animat la subiectul supus atenției. Prin intermediul artei animației, sunt aduse față în față o sumă de personalități din epoci diferite care nu s-au confruntat direct pe scena istoriei, dând curs discursurilor de stânga sau de dreapta, unioniste sau antiunioniste, ajungând într-un final la o învălmășeală de replici și, ca-ntr-o dezbatere TV din zilele noastre, să se certe și să se denunțe unul pe altul ca fiind naționaliști, socialiști, progresiști, populiști etc.

Temele sunt examinate prin intermediul artei teatrale. Fac dovada teatralității și a implicării scenice actorii Katia Pascariu și Alexandru Potocean atunci când propun trei variante de scenariu, implicând aceleași personaje reprezentând oameni simpli, ținând de o perspectivă marginală, nerevendicabilă istoric de nici una dintre cele două paradigme asupra războiului și unirii (”naționalistă” versus ”imperialistă”): cazul socialistului care lupta pentru drepturi de muncă, împușcat în cap, cazul dezertorului din armata română, condamnat la moarte, cazul invalidului de război, plin de decorații inutile și cu o viață golită se sens în față (episodul 1).

Episodul 2 este dominat de impersonarea militantei socialiste Ecaterina Arbore de către Alice Monica Marinescu, respectiv de impersonarea Reginei Maria de către Mădălina Brândușe într-un duel scenic, deși cele două personalități nu au intrat în contact în realitate, cu sublinierea prăpastiei dintre aristocrație și țărănime, dintre bogați și săraci la care se reduce lupta de clasă chiar și astăzi în România, iar opoziția dintre nobilime înstărită și oameni simpli se păstrează în cele patru jocuri de rol din finalul spectacolului (modalități diferite de inițiere soră-soră, frate-soră în case aparținând țărănimii, respectiv boierimii).

În episodul 3, o structură de spectacol organizată suplinește lacunele de informație și caracterul oarecum arbitrar al revoltelor luate ca exemplificare pentru protestele muncitorilor și țăranilor împotriva instituțiilor statului român, în mod barbar reprimate. Spre deosebire de primele două spectacole, discuția cu publicul este lăsată la final, tocmai pentru că spectacolul este foarte bine structurat. Începând cu un prim pasaj de storytelling recitativ (Republica Diamantului Negru, povestea primul stat muncitoresc din Valea Jiului) sunt alternate momente de reactualizare istorică, implicând publicul pentru stabilirea narativității, momente intens teatrale numite ”poetice”, având accente caricaturale sau ”grotești”.

În acest mod, fie că e vorba de greva tipografilor, fie de mișcările de reprimare a revoltelor din Basarabia împotriva ordinii românești instaurate după unire, se lucrează cu estetica la vedere, o perspectivă detașată dublând prestația teatrală a actorilor-naratori (Katia Pascariu, Alex Călin, Andrei Șerban). Dar există și momente de implicare a spectatorului, în permanență atitudinea subiectivă cu privire la evenimente reieșind din perspectiva estetică (ironică, parodică) aleasă.

Prin contrastele fundamentale puse-n joc (comunism-capitalism, naționalism-patriotism, bogați-săraci), prin evidențierea luptei de clasă din dublă perspectivă, luând atitudine față de festivismul patriotard de paradă implicând Centenarul Marii Uniri, trilogia formată din cele trei spectacole este foarte actuală.

Dana Țabrea

https://dyntabu.blogspot.com/2018/11/marea-unire-n-existat.html