În condițiile unei distincții dintre abordarea tradițională și cea modernă
a spectacolului, pe baza opoziției dintre teatru de text (centrarea pe piesa de
teatru, rolul auctorial revine dramaturgului) și teatru de regie (rolul
auctorial al regizorului, regizorul putând fi chiar autorul textului de
spectacol), intervine în discuție chestiunea identității actorului (în
situațiile în care fie dramaturgul e ridicat la rangul de autor, fie regizorul
este considerat autor) sau chiar a identității spectacolului însuși. În
condițiile apariției teatrului de tip devised
(creație colectivă, în colaborare, rolul echipei de actori în elaborarea
spectacolului, improvizație, creație de atelier), problema identității
actorului este cu atât mai problematică cu cât actorul poate fi ridicat la
rangul de autor (echipa de actori preia rolul auctorial în crearea de spectacol).
Plecând de aici, regizorul Bobi Pricop are prilejul să abordeze spectacular
problematica autorului și a identității spectacolului, cu mențiunea că nu se
situează în nici una dintre situațiile extreme de mai sus. Dar e cumva la limita dintre acestea. În
primul rând, alege un text, dar jonglează cu rolul auctorial al dramaturgului,
plasticizând textul prin reprezentație. În al doilea rând, jonglează cu propriul
rol auctorial de regizor, situându-se pe o poziție detașată față de spectacol
și actori, lăsând spectacolul să se construiască firesc, de la sine, de la o
reprezentație la alta. Neerijându-se ca regizor într-un dirijor de orchestră
dictatorial. În al treilea rând, lasă foarte mult loc de improvizație acolo
unde e cazul, recurgând în același timp la posibilitățile actorilor de construire
a rolurilor.
Autorul reprezintă povestea unui spectacol extrem naturalist de
Tim Crouch. Povestea se construiește încetul cu încetul din fragmente care se
reunesc cu intenția de reconstituire a unui puzzle, însă nu e împotriva
conceptului regizoral nici ca puzzle-ul să rămână fragmentar. Rândul la
interpretare și replică e pasat de la un actor la altul ca și cum ni se
împărtășește o experiență, fără a se insista pe interconectarea celor patru
actori aflați în sală, printre spectatori. Abia atunci când actorii se
strecoară printre spectatori, se vede cât de greu este să te sustragi energiei
sălii și să faci abstracție de orice pentru a putea să îți duci la împlinire
rolul. Actorii interpretează prin storytelling
actori care au jucat în spectacolul extrem naturalist al lui Tim Crouch (Ioana
Florentina Manciu, Vlad Drăgulescu), pe autorul însuși (Claudiu Bleonț) sau
personaje intermediare care încearcă să facă legătura cu spectatorii prin
improvizație, să stabilească un minim contact, să medieze, să explice pe de o
parte reacțiile publicului, pe de altă parte nevoia unui altfel de teatru (Vlad
Udrescu).
Autorul este un spectacol paradoxal deoarece aparent, scenografic,
cel de-al patrulea perete e dizolvat, însă în spectacol se pariază foarte mult
pe rolul de compoziție (specific teatrului de scenă), Ioana Florentina Manciu
excelând în acest sens. Actorilor nu li se imprimă un ritm comun și poate că
miza nu e aducerea lor la un numitor comun în ceea ce privește interpretarea.
Scenele nu sunt legate prin faptul că adresabilitate e directă, mai directă
decât într-un spectacol obișnuit, iar ruptura dintre interpretarea detașată,
reflexivă și cea emoțională, implicată e adâncită de caracterul fragmentar al
spectacolului.
Al doilea sens în care Bobi Pricop aduce în discuție problema identității
spectacolului cu Autorul de la
Craiova privește raportul dintre om, actor și personaj. Bobi Pricop jonglează cu
identitățile omului din spatele actorului sau a personajului reprezentat de
actor. Caracterul e tot un actor, actorul din spatele actorului, iar povestea
trimite la omul din spatele actorului interpretat de actor. Cu privire la prima
afirmație (caracterul e tot un actor), Ioana Manciu nu numai că are rol de
compoziție multiplu, dar dublează rolul prin faptul că, în calitate de actor,
interpretează un alt actor, mai exact pe actrița traumatizată de rol din
spectacolul lui Tim Crouch. Autorul (Claudiu Bleonț/Tim Crouch) e neutru și
detașat pentru că spectacolul din storytelling
nu are nici o legătură cu viața sa. Vlad Udrescu mizează foarte mult pe improvizație.
Iar Vlad Drăgulescu joacă, la fel ca Ioana Manciu, un actor afectat de violența
spectacolului lui Tim Crouch.
Cu privire la cea de-a doua afirmație (povestea trimite la omul din spatele
actorului interpretat de actor), nici un actor nu interpretează un rol fără a
fi modificat ca om de acesta. Sub influența spectacolului lui Tim Crouch
(despre care e vorba în spectacolul lui Bobi Pricop) actorii ajung să se comporte altfel, iar
comportamentul lor modificat este complet nociv pentru viața lor. Într-o
oarecare măsură, violența extremă, deși mascată de trucuri în spectacol, ajunge
să contamineze viața actorilor. Nu e vorba doar de faptul că un spectacol ne
poate schimba modul de a gândi, simți, acționa. Ci, mai mult, spectacolul
irumpe în realitate, modificând-o conform esteticii sale extrem naturaliste și
agresive. Actorii sfârșesc prin a trăi asemenea realități naturaliste și
agresive în viața lor. Spectacolul continuă să supraviețuiască și după
încheierea reprezentațiilor prin efectele pe care le are asupra psihicului
actorilor, prin modul în care le schimbă viața, determinându-le în mod negativ
comportamentul. În cele din urmă, ultima victimă a spectacolului este chiar
autorul acestuia (Tim Crouch interpretat de Claudiu Bleonț) care comite acte
monstruoase, distrugându-și familia.
Momentul în care spectacolul intervine în viața autorului, coincizând
cu momentul asumării auctoriale a spectacolului (identitatea lui Tim
Crouch/Claudiu Bleonț ca autor e revelată), e momentul în care însuși spectacolul
format dintr-o înșiruire de storytelling-uri
presărate cu exerciții de compoziție și improvizație se încheie. Odată
spectacolul asumat auctorial, acesta poate interveni în realitate. Granița
dintre estetic și real se dizolvă, iar spectacolul schimbă realitatea, devenind
într-o formă sau alta real.
(Autorul de Tim Crouch, traducerea:
Andrei Marinescu, regia: Bobi Pricop, cu Claudiu Bleonț, Ioana Florentina
Manciu, Vlad Drăgulescu, Vlad Udrescu, scenografia: Lia Dogaru, muzica: Eduard
Gabia, Teatrul ”Marin Sorescu” din Craiova, prezentat în cadrul FITPTI 2018 pe
8 octombrie la Teatrul Luceafărul din Iași)
Dana Țabrea
https://dyntabu.blogspot.com/2018/11/autorul-si-identitatea-spectacolului.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu