De la o lectură teatrală, la o lectură filmică

În 2017, Ciprian Albu debuta cu romanul Inspiră adânc! Expiră! la Editura Sedcom Libris a cărui continuare a venit spre finalul anului următor, cu romanul Dans! (Editura Sedcom Libris, 2018). Nu numai metaforele (ploaia de meteoriți – simbolul inexplicabilului, dansul – simbolizând capacitatea omului de-și depăși condiția limitată, de a se transforma și de a schimba realitatea prin puterea minții sale, carapacea broaștei țestoase – un simbol al destinului greu de descifrat, în continuă prefacere), dar și accidentele misterioase, dând naștere unor întâlniri de destin între oameni (întâlnirea protagonistului cu Anna se petrece în urma unui accident, a protagonistului pe cale să devină Salim cu Melek – în urma unei explozii în tren etc.) sau magicul care transpune prozaicul cotidianului într-o altă lume fac legătura dintre cele două romane ce nu pot fi înțelese decât interdependent.

Așa cum arată și titlul, metafora esențială pentru romanul din 2018 este cea a dansului: în primul rând, ritualul broaștelor țestoase la malul mării; în al doilea rând, dansul ariciului uriaș cu ace electrice, un personaj demn de un film de animație și abil construit vizual, distrugător și salvator, simbolizând cel mai probabil destinul; în al treilea rând, dansul dervișilor zburători pe care îl deprinde și transformă în spectacol de teatru-dans protagonistul care a suferit o convertire (analogă mutației suferite de Simona în romanul din 2017, dar diferită). Ambele romane sunt în ultimă instanță despre viață și despre moarte, despre complementaritatea dintre cele două fenomene, despre transformări asumate în ceea ce o privește pe cea dintâi, dar și pe cea din urmă. Trăind cu umbra dispariției Simonei în suflet, prin întâlnirea cu Anna și propria călătorie inițiatică, cel devenit Salim cunoaște lumina dansului și a vieții și învață să se bucure de ea. Fără îndoială, dansul este asociat cu zborul (”De gâtul fiecărui om am legată pasărea lui” – Simorgh e varianta umbrită a amintirii Simonei, aripa frântă, imposibilitatea cunoașterii zborului, în timp ce ritualul broaștelor țestoase la malul mării rămâne până la final enigmatic, înălțător și incită la noi dezvăluiri, constituind un final deschis). Zborul este însă situat la granița dintre viață și moarte. Evenimentele cruciale din viața personajelor, dar mai ales viața și moartea lor sunt camuflate metaforic de Ciprian Albu. Inexplicabilul este învăluit în misterul ficțiunii, devenind astfel și mai ermetic, dar mai puțin dureros și mult mai atrăgător.

Dacă Inspiră adânc! Expiră! incita la o lectură teatrală, Dans! se pretează mai curând la o lectură filmică. În sprijinul acestei idei vin nu doar pasaje explicite din  carte (cum ar fi cel în care autorul Ciprian Albu menționează cum bucățile de carapace se alipeau și se dezlipeau ca-ntr-o ”animație slow motion”), ci și pasaje de text care sugerează prin modul de scriere decupaje vizuale filmice, în derulare (cum ar fi pasajul din tren, dinaintea exploziei când băiatul striga și trăgea de ușa blocată a compartimentului sau modul cum sunt descrise visele protagonistului, flash-urile amestecând nume, frânturi de evenimente, imagini, sunete sau senzații).

Romanul se citește pe nerăsuflate și din nou autorul pariază pe elementele bizare, misterioase care străbat cotidianul anost; dacă în prima lui carte, Ciprian Albu îmbina cumva în pondere oarecum egală și conștient dozată secțiunile ce descriau evenimente realiste cu cele în care erau inserate evenimente fantastice, de această dată magicul domină, punând stăpânire pe cititor, așa cum dansul dervișilor rotitori îl captivează pe protagonist, transfigurându-l. Autorul pare interesat de posibilitatea de a depăși cotidianul prozaic spre altceva. Întregul său demers caută nume și se constituie în descrierea unor stări care încearcă să redenumească/reproducă elementul magic, singurul în măsură să confere un sens existenței omului.

Sunt interesante sugestiile și ambiguitățile (suspansul creat pe măsură ce lecturezi e, de asemenea, unul de tip filmic) din numele Simonei (femeia care-a dispărut în mare, mama băiatului care pare a avea legături cu o altă lume, invizibilă, misterioasă, deosebit de mic copil, având ca și mama sa părul negru cu reflexii albastre) și numele păsării care nu a învățat niciodată să zboare, ținută captivă de personajul malefic Omar, dar pentru care colivia și captivitatea îi sunt salvatoare, necăzând pradă animalelor sălbatice, Simorgh. De asemenea, sugestiile cu privire la karma (fiecare om are parte de un destin compatibil cu faptele sale, înțelese și neînțelese), reîncarnare (un flashback în copilăria lui Melek trezește sugestia că ea este sufletul-pereche ar protagonistului în lumea aceasta în care Simona e doar o amintire a dansului broaștelor țestoase și a ploii cu meteoriți, dar lucrurile iau o altă turnură). Personaje telurice, concrete (Anna) sunt dublate de personaje care au ceva misterios, magic (Melek) și până la un punct se explică indecizia protagonistului de a lua hotărâri existențiale, fiind prins între cele două planuri. Numai că personajele nu sunt unidimensionale, ci dacă inițial nu au, ulterior dobândesc valențe spre lumile invizibile (cum e cazul Annei care ajunge să citească destinul protagonistului în carapacea de broască țestoasă rămasă din noaptea fatidică descrisă în romanul anterior). Dacă inițial Melek are capacități paranormale (reușește să audă limbajul interior al celorlalți în urma experienței din pădure când cu ploaia de meteoriți – un motiv păstrat din romanul de debut), ulterior rămâne captivă într-o lume care-și pierde din magie.

Schimbările de situație în care sunt prinse personajele, trezirea anumitor așteptări în cititor prin sugestiile și ambiguitățile construite și schimbările de registru care apar pe parcurs sau deodată țin tot de o narativitate de tip filmic. După cum ziceam, cartea se vizionează pe măsură ce se citește, Ciprian Albu folosind tehnici de flashback și flashforward în scrierea acesteia. Fără îndoială, nu este doar un meloman sau un cititor, ci și un spectator de film și teatru, acest lucru reieșind din modul în care își propune și reușește să scrie.

Dana Țabrea

https://dyntabu.blogspot.com/2019/02/de-la-o-lectura-teatrala-la-o-lectura.html